dacian grapini

Si daca as putea sa-nping cu ultima suflare Bolnavii, stancile din drum si drumurile, oare M-ar ajuta cumva sa stiu ca pietrele sunt moi Sau ca din frunzele de nuc ne-am mai deschis si noi Și

Bulbuci un ochi neîncrezător Și mă jertfești cu multă dragoste, Dar, haha, am plecat demult, Nici n-ai observat când am înghețat. Sorbi cu buzele ultimele răsaduri de bulbi Și mă dobori cu

Drept si teapan Zabemsti lugrubu de sub capac. Þi-e frig sau..? ai inghețat așa... lugrubu... sub capac? Te picură cu ceară dar, lugrubu, un ochi intredeschis Zambeste cristal; și te

Motto: El n-are timp de floricele, Caci nara-n vant si-arunca, Strigand, plangand si pal la piele Sughita si stranuta. O draga mea, dar cum, de

Din ce fel de fum i-oi fi construit chipul - nu-l pot ține? fecund, o sămânță, umpută cu sevă, mijeste din palmă desculț, am udat-o cu ochii ei... ține-ți tălpile in palmele

Trăiesc într-o lumânare Și-aud copilul în marginea ușii; Îl calc pe gură Și nu mă mai aud strigând. E liniște în mijlocul lumânării Și mă storc în plasmă, Mă liniștesc în fum... Mă preling

Și m-am sinucis odată, Și încă o dată, Și de mai multe ori Mi-am retezat venă după venă, Într-o zi, poate voi nimeri aorta… Deprim... mă deprim Deprimare Și mă sinucid în gând O

Zâmbet de colb mâncat din piatră, Nisip în loc de stâncă, Înfășurătoarea vântului în gol, Mirajul apei într-un ciob de ol, Guri flămânde ce mănâncă, Înnoroite pe un colț de vatră, E

Fiecare poezie e o parte din mine. Când le voi scrie pe toate cu ce rămân? Fiecare sărut e o parte din tine. Când vor fi sorbite, eu, eu cu ce rămân? Poate, fântânile n-au să sece,

M-am întrebat ce-i Iubirea, Am întrebat ce-ar putea fi. Mi s-a răspuns că e un copil mort, Care intra încet, încet în pământ, Un copil care a murit cu palma deschisă, Cu mâna întinsă să prindă,

Incep cu aceste minunate versuri care pot fi o alta viziune asupra conceptului de om. Permiteți-mi să râd, de început: Femei, femei, Lua-v-ar dracu de nebune Cu cine v-a adus pe lume, Să ne

Și m-am sinucis odată, Și încă o dată, și de mai multe ori Mi-am retezat venă după venă, Într-o zi, poate voi nimeri aorta… Deprim... mă deprim Deprimare Și mă sinucid în gând O

Am vrut să ating mijlocul, dar mijlocul era o extremă... Pașteti mieii domnului pe cărările Sionului Și hrăniții cu iarba dracului, Lasați-i mai bine să se umfle Și să crape... Căci in

Oriunde-aș păși prin negura propriei nehotărâri, Tot pierd șirururi de idei ce fug spre același punct, Iar chipul ascuns se voalează prin ieșituri, La colțuri se întoarce și-mi spune ce

Morbid e suflul vacii care moare, Iar eu mă uit la ea cu ochi de zeu, Mă-ncrunt, dar ochiul ei cel moale Mă face să descrunt și ochiul meu. Și simt durerea unei lumi întregi În suflul

Pe obraz i se prelinse o lacrima și apoi alta. Era una de cristal, o boabă de diamant în flăcări Cu sute de străluciri trandafirii de culori Și atât de pură și caldă. Mă uit la ochii-i și ei

Ai văzut o floare plângând? Ea plânge cu petale uscate. Păcat de cei ce nu plâng, Ei se prăbușesc cu cei mândrii. O piatră cade. Dar o stâncă? O floare într-o stâncă poate plânge Și atunci

Aruncă-mi fibrele cobzei, Să-mi agăț rândurile în ea, Alungă-mi firele robi-zei, Ce-mi mușcă din ochi. Uite, curtea E plină de fibre de vie Surprinse tăcut, aburind. Mă-ntreb: poți opri o

13(gri) Flori de gheață pe Florin, Șir de șine care vin Și pleacă… Frânturi de sânge închegat E ochiul care s-a uscat Și

Bătrân Mă văd bătrân și mort Înconjurat de mantii negre, Iar ca tată al lor și al nimănui Zac întins Pe negrul unui catafalc. Doi ochi privesc goi Îndreptați spre cerul

De ce plângi copil din tei, Pentru că-ți pierzi frunzele? Vei primi aripi de lut, Ce, în zadarnica încercare de zbor, se vor face pământ, iar ploaia le va noroi. Or să-ți curgă aripile

Ce simplu ar fi sa fie simplu? dar n-avem timp să credem ne punem o cruce și-nvelim toiegele în pânză le-ngropăm Marită-te fată cu galbenul căci n-avem timp să credem ne punem

Și mă lași să merg spre morți, nu spui nimic, dualitate. Descentrat, sălbaticul frânt Se zbate cu un ciot de frunză, Suflă în ea, trântește pumnii de glod, Trezește foșnete de

Răceala unei nopți de vară, Atât ți-am oferit, Căldura unui mal, Răceala unui râu. Am vrut să curg, Dar am băltit, M-am absorbit în nisipuri Și-am făcut deșert din stânci golașe. Mi-e