Poezie
Copil mort
2 min lectură·
Mediu
M-am întrebat ce-i Iubirea,
Am întrebat ce-ar putea fi.
Mi s-a răspuns că e un copil mort,
Care intra încet, încet în pământ,
Un copil care a murit cu palma deschisă,
Cu mâna întinsă să prindă,
Să ne prindă,
Un copil pe care îl omorâm în fiecare zi,
Deschizând ochii într-un bar
Lângă oameni pe care-i uram
Într-un birou
Într-o sală de curs plină de formule
Plină de disecția unei cărți,
de căutarea unor celule moarte
de buze crispate
de actualele viitore ambiții
-Iar eu privesc pe fereastră
Frunzele și semințele păpădiei
când zboară...
Aici e tabla-
Goale de noi,
cu ochi alunecând
pe portofele,
cu tine
cu mine
cu nimeni....
Un copil strâns de gât în biserici
De noi oamenii
Care
Mustind de înțelepciune
Ne refuzăm dreptul de a ne bucura
Și ne înclinăm strâmb
Crezând că palmele împreunate
Șterg rânjetul
Lăcomia cu care devorăm
în ușa porții noastre spre sus
Pe aproapele,
Pe dulcele nostru aproape
-Dați-i oțet-
Un copil trebuie să crească
-Să-l avortăm
Între doi copaci,
Între noi, să-l strivim...
Prindeți-l vrea să fugă!
Tăiați-i picioarele, să se târâie,
Să râdem de el-
Ne-am întors unii spre alții și am râs,
Ne-am întors spre noi și a început să plouă
Pământul noroiește
Noroiul băltește
Balta se scurge
Pământul pârâul îl suge.
Copilul e pământ și în pământ ne vom întoarce,
Doar mâna lui înflorește
Într-o floare de pământ
Maro
care miroase a rădăcini
Într-o floare de apă
Azurie
care ne spală fața
Într-o floare de aer
cameleonică
care ne șoptește și ne mângâie părul
într-o floare de foc
invizibilă
care ne topește.
003.713
0