Poezie
Noapte
1 min lectură·
Mediu
Lin sărut penumbra nopții
Și m-aplec spre pietre moi,
Câutând sfârșitul roții
Pe frumoși-ți umeri goi.
Tu scâncești încet alene,
Mă privești, săruți preafin
Ale mele buze, gene,
Încercând apoi un chin:
Gura ți-o ferești de gura-mi
Și te joci că nu mă vrei,
Eu mă-ncrunt și-atuncea gura-ți
Mă sărută și iar piei.
Te ridici, jumate goală,
Vrei să pleci, dar te întorci,
Te așezi la mine-n poală
Și șoptești de parcă torci,
Că-n curând voi da uitări
Tot ce tu mi-ai dat cândva,
Să nu râd, că-n apa mări,
De-ai putea m-ai arunca,
Dacă uit răcoarea serii,
Când afară ne-ntâlneam
Și o umbră printre merii
Din grădină dispăream.
Dar cu buzele-mi șirete
Și cu mâinile te-ntorc,
Îți șoptesc de două pietre
Și te las încet în somn.
Și ușor apar în noapte,
Ca un fum mă mișc apoi
Și aud încet cinci șoapte:
“Astea nu sunt pietre moi!”
002848
0