Șarada ochilor

Șarada ochilor

Trebuie să fug. Ceva groaznic și dorit se apropie. Aceași strângere de inimă. Același gol în stomac. Știu ce e și nu vreau.

Albastru

Căzute încet sunt frunze albastre ca ochi-ți

Și fragezi fragi ca gura-ți vrut-am să gust,

Dar gura-ți le-ntrece.

Azurul apelor tale

Mă fac picătură

Și curg rotund

În privirea-ți albastră.

Negru

Pierd șiruri de gânduri pe negru

Pierd inima și mintea pe negru

Pierd tot și tot ce câștig e negrul ochilor tăi zâmbind;

Dar mi-e de-ajuns.

Nu știu cine sunt, pierdut în negru,

Și neagră-i perdeua de fum ce mă învăluie

Dar negrul ochilor tăi e altfel

E negru lucind pe negru.

Verde

În ochi-ți verzi de iarbă vreau să mă odihnesc,

Privirea-mi pășească-n ei

Și ca o boare să mângâie iarba lor,

Pășind în rotocoale

Pe frunzele lor,

Îmbalsămate în rouă.

Maro

Frânturi de maro

îmi umplu stomacul.

Mă adâncesc în ei,

în frumoșii ei ochii

de culoarea căprioarei.

E culoarea nebuniei mele,

e lucirea

minții mele nebune.

O nebunie căpruie.

Ar trebui să nu mai văd.

Dar deja e în mine.

Începe să mă umple.

Nu-mi lua libertatea

pentru nimic în schimb!

Se stinge o alung, dar…

îmi pare rău.

Un contur fin…