Poezie
Mantii negre
1 min lectură·
Mediu
Se-nveli în mantia-i neagră și muri.
Îngeri negri se ridicară și-au plecat,
Pe când cei albi îl învăluie și-l pătrund,
Iar fața-i scăldată de lună se albește.
Nimic din ce-i pământean nu-l mai mișcă,
Iar cavoul ce stă deschis
Nu va putea închide ce-a fost înăuntru.
Se-nveli în mantia-i neagră și muri.
Era a doua oară sau… poate se născuse;
Îngerii erau negrii sau poate erau albi
Sau erau ursitoare sau stele,
Început făr’ de sfârșit și invers.
Iar lumânarea sfârăindă
Fumegă și dispare…
Dar alta îi ia locul… sau altele…
Iar ochii lui goi de flăcări
Se-nchid într-un suspin de vânt.
Toți îl cunosc și nu-l cunoaște nimeni,
Doar poate alte mantii ce-au murit.
003034
0