Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@dacian-constantinDC

Dacian Constantin

@dacian-constantin

Bucuresti
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
\"Aleatoriu\" e mereu în plus, mai ales când spun \"din toate direcțiile\".
Mulțumesc sincer pentru sfat și pentru surprinderea aliterației.
Nu ai tu timp, dar dacă îți faci, mai treci și sugestionează. Unii chiar au nevoie de asta.

prietenesc către onorat,
Livia

Pe textul:

hăituit de-o enigmă" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
citesc prima oară pe site Vasile Munteanu. Dar am scuză, că așa sunt eu, mai miticuță și mai întârziată. A plouat și m-am blocat în trafic. Ajung însă la timp să prind coada unui poem (e adevărat că pianele negre au cozile mai lungi?) care se trăiește în vis și dincolo de el și din care rețin pentru multă vreme:
\"să-ți crape sufletul de sete sau de stea\"
după care mă dumiresc că n-am visat, ci doar aveam văluri peste ochi și în fața mea se juca o clipă de-a visul cu pahar și gheare. de-a mișcarea în timp și de-a vârfurile unor priviri numai bune de contemplat întru amurg.
și uite-așa, prin citire, am văzut timpul cum îmi mergea prin plete ca prin câmpiile Dobrogei, căutându-și culcușul.


prietenesc,
Livia

Pe textul:

vis cu pahar și gheară" de Vasile Munteanu

Recomandat
0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
promit să mă apuc și de reportaje serioase :)deocamdată, da, acestea sunt cel ma ușor de decriptat pentru că ni se află prin preajmă. va zice lumea că scriu telenovele. dar universul domestic e fabulos, da, Corneliu, iar eu îl am în anchetă, nu de alta, dar aud că de acolo se nasc cele mai multe istorii. :) de acasă.

Mulțumesc pentru trecere și plasă :)

prietenesc,
Livia

Pe textul:

cum se iubește un bărbat" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
luat pe părticele și cerul ar avea niscaiva defecte. așa, Toată, așa trebuie privită: cântarea, locomotiva, poema, ființa.
peste ea, așa, Toată, se întâmplă uneori spumă de bere a zeilor.
semn că nici Duhul nu e departe.

În traducere, Livia vrea să spună că a ascultat cântecul cu plăcere și că nu știe să explice ce îi place! :)

prietenesc,
Li

Pe textul:

cântec" de adrian jigăranu

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
știi de ce nu mai avem timp de însemnări aforistice, Corneliu? pentru că ne începem diminețile în grabă, iar seara cădem frânți de tălpile grele ale zilei. între aceste două momente, se întâmplă viața noastră.
uneori e de-a dreptul chinuitor să îndrăznim să îi pricepem tâlcul.
tu însă continuă să scrii însemnările aforistice, eu sunt tânără și-n vacanță și am nevoie să le citesc :) zău.
deci, mulțumesc !

prietenesc,
Livia

Pe textul:

Însemnări aforistice V" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
adică nu am voie, Corneliu, să fiu deznădăjduit înainte de a fi fost fericit ! nu?! s-ar putea chiar să nu știu gustul real al deznădăjuduirii dacă nu am avut în prealabil curajul fericirii. :) îți place cum iau notițe?
O să mă gânesc îndelung la ceea ce ai scris căci iar ai scris și bine și clar și adânc !

prietenesc,
Livia

Pe textul:

Ca deznădejdea să-și merite prețul" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Emil, nu am nici un interes să separ ceva ce îmi aparține ca experiență, de sufletul meu. cel mult, să-l convertesc. cu toate astea, chiar nu am acum Police printre și pe CD-uri și nu știu în ce măsură poema mea ar fi inspirată de acolo. :) cred că te referi doar la titlu, nu? :) titlul l-am scris, ca de obicei, după scriere și mi-a apărut instantaneu în gând. o fi de la muzica din vene?! nu știu. dar nu-l schimb și-l susțin și mai ponchiș pentru că asta sunt eu însămi.

prietenesc,
Livia

P.S. Mulțumesc pentru semn și pentru sfat.

Pe textul:

message in a bottle" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Adina, ce e greoi? supradoze, odgon, împreunat, corăbii? hmm... într-un fel, ai dreptate. am încercat să mă joc de-a imaginile și mi le-am vrut puternice.
dar știi tu vreun început de ceva, de orice, care să fie așa, ușurel și răcorel? :) Glumesc, dar îți mulțumesc pentru opinie și mă gândesc ce aș putea schimba pentru a fi citirea și înțelegerea mai lină.
te mai aștept.

prietenesc,
Livia

Pe textul:

message in a bottle" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Corneliu, crezi că e ușor să sistematizezi delirul? :) Mult noroc ne trebuie pentru asta. celor ca mine cărora nu le e teamă de el. de pierderea în el.

Salomeea, mă bucur că tu l-ai văzut senin, pe el, poemul și pe ea, încercarea de poem. și, mai ales, pe ea, femeia-copilă :) de fapt, însă, îmi e atât de tristă căderea de pe lumină încât nu am mai avut și curajul lacrimii !

Vă mulțumesc amândurora și vă citesc pe ascuns ! :)

prietenesc,
Livia

Pe textul:

căderea de pe lumină" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
nu pot decât personaliza, nu sunt genială pentru a vorbi în numele lumii :) și, Florin, mulțumesc că recunoști că îmi stă bine așa. că versului meu îi stă bine așa. da, nu mă pot abține de la ceea ce pare particularizare, nu neapărat pentru că m-aș inspira din ziua mea de azi, ci pentru că simt nevoia redării, chiar rece către jurnalistic, a unui crâmpei în care să se dezvolte cotidianul, aproape banalul viețuirii noastre. simplul. firescul.

mă bucură că ai trecut pe aici cu îngăduința unui semn.
să o mai faci! :)

prietenesc,
Livia

Pe textul:

căderea de pe lumină" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Nu, mesajul acesta este pentru cine are curajul naufragiului, că sticle găsim cu toții ! :) Iulian, îți mulțumesc pentru semn !
P.S. Rom ieftin marinăresc :)

RoxAna, nu am mizat eu prea mult prea erotism, cum spui, asemeni Iulianului, dar nici nu m-am ferit de el ! Îți mulțumesc pentru trecere și mă bucur că ai găsit vers care să îți placă !

prietenesc,
Livia

Pe textul:

message in a bottle" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
până-n pistil.
până acolo se întinde labirintică vinovăția.
curajul de a simți în parfum - spinii.



Pe textul:

drumul prin labirintul trandafirului" de Virgil Titarenco

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Despre iubire scriu cel mai bine nepronunțându-i numele. Nu sunt în stare să fac proverbe din ea, nici memorabil joc de cuvinte. Doar o dansez, uneori.

RuxAndra, să nu te mai oprești, că nu strici nici un farmec, mai degrabă îl poți naște ! Îți mulțumesc pentru semnătură, m-ai înțeles frumos, nici nu sunt eu prea adâncă, cred :) Să mai vii, cu farmec cu tot ! :)

Constantin-Nicolae-Tănăsescu, umimit că am timp să scriu tot numele :), să știi că sunt multe șoapte care îmi spun să mă sting, să mă tot tac, de aceea, dacă singură cu mine fiind, primesc încurajări întru articulare de cuvânt, nu pot decât să mă încordez, să îmi iau pastilul pentru durere de măsele și să încerc să fiu mai bună și mai a privirii oamenilor ce citesc. Adică, pe scurt, îți mulțumesc și am nevoie să treci și când scriu nebunii ! :) Da? :)

prietenesc,
Livia

P.S. Prietenii de acasă îmi spuneau \"Vi\" :) de la \"Livia\"! Apropos de \"vi\" cu suspensie. Zău !

Pe textul:

căderea de pe lumină" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Mulțumesc, Iulian, pentru semn... am ridicat mâhnirea la grad de profeție și am dat iubirii o aură nedorită. Păcătoasă ce mi-s să mă joc pesimist cu profețiile! :) Promit însă să le colorez viu, așa cum zici, pentru că așa le și îmi stă bine !

prietenesc,
Livia

Pe textul:

profeții de iubire" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
deprins de-nsemnare
explozii primare
dor în galantare
cu pasul măsoară
tristețea avară
desculță să moară
cămașă de vară
cu pânze de in
șterg pofta de vin

zdrobește lumina
măceșul zălud
cu patimă vina
de-a încă fi crud
mă calcă pe minte
a pas netrucat
un pumn de cuvinte
în fremătări sfinte
strâns ca un păcat

citește-mă-n vele
și-n palide-odgoane
cuprinse-n piroane
stau viețile mele

și-atâtea vertebre
și palma lor grea
desprinsă și ea
mă trece-n rindea
și-n buze-acadea
potecii-i fac loc
în rece ad joc

tu spune

se vede
cum lumea te crede? :)


prietenesc,
li

Pe textul:

ne-ntâmple" de Daniel Bratu

Recomandat
0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
ăăăăăăă... eu .... ăăăă... nici nu văzui că aveți serie de joc... ăăă... eu... scris după ce aflat rezultat licențios... ăăăă... așa, în joacă... și cu ... ăăă.. grad de oboseală maximă ... ăăăă... am vreo greșeală gramaticală, Bi? sau... vreun sens mai frumos decât am vrut? :)

prietenesc,
Li

Pe textul:

doină de iunie" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
neîntâmplător se fac disecții pe suflete rămase cu forme alungite în culcuș, în urma noastră. cercetătorii aduc pe lamele, cu grijă, microscopică, meteoritică, tranșantă și tranșată zbaterea inimilor încă vii. aparatul acela arată a seism dus pe spate. lava lui nu se răcește niciodată. stă așa, bolborosind compoziția sângelui, în eprubete care vor să nască.
poarta se zbate în vânt, înainte și înapoi, ca semn al trecerii. prin, nu peste.
PRIN.

(înainte de examen crucial,Ioana,citesc într-o pauză și curg. mulțumesc)

Livia

Pe textul:

cântec la întâmplare" de ioana negoescu

Recomandat
0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
s-a pierdut până și plânsul lui iulie, dement și dogoritor, arșiță a patimii fără lacrimi, bocet înghițit și piept scos în față. e atâta sânge pe chipul lui 1995 încât nu mă miră că macii unei câmpii îngrozite își pleacă fruntea către morții pământului. la Srebenica umbrele se țin de ziduri și cețurile groase îneacă respirul.

\"Morții mei sunt tineri, doamnã, nu au nici un an,
Pleacã fãrã sã-și ia cel mai trainic rãmas bun\"

...,
Livia

Pe textul:

Srebenica" de Silviu Tudor-Saladjiar

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
rămâne mereu un rest la viață, nu știm să plătim cu suma fixă. pesemne nici n-am schimbat încă bancnotele lui afară pe monedele dinăuntru.
Îmi place rima și pentru muzica ei interioară și pentru forța imaginilor. refrenul și ... \"restul\".

\"Nu-nveți nici să mă bucuri, dar nici să mă înfrunți.\"

prietenesc,
Livia

Pe textul:

Rest" de Silviu Tudor-Saladjiar

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
singurătatea în fața lumii este cu mult mai tragică decât aceea pe care ți-o lasă amorțită oricine. când neliniștea ta nu vizează pe nimeni, ci creația însăși.
cred că de aceea simt involuntar nevoia să fertilizez solul cuvintelor. al lumii. al omului.
Îți mulțumesc, Corneliu.

Prietenesc (către adormit),
Livia

Pe textul:

condiție de sâmbure" de Dacian Constantin

0 suflu
Context