Poezie
Rest
1 min lectură·
Mediu
Ceva, cumva, mă face să spun la revedere
Si stelelor din mine și umbrei de pe cer,
Sunt cel din hall, cu haina mânjită gros de fiere
Si buzele crăpate de alt plecat mizer.
Ceva, cândva, te face să spui la revedere
Si să-ți asmuti oglinda pe chipul altui leat,
Umflat de umilință și îmbătat de miere
Topită, până-n pragul de toamnă deșelat.
Ceva, câtva, ne face să spargem dimineața
Si să-i proptim în coaste și vreme și absint,
Din care bem cu rândul, din care-și toarce rața
Pestrițul de pe oul fiert zilnic la mormânt.
Ceva, din nou, mă arde, ca uliul meu de vară,
Sunt ars la ceafă, zeii, la fel, au praf pe frunți
Si-i doare-n cot de lauri și ambra pute-a ceară -
Nu-nveți nici să mă bucuri dar nici să mă înfrunți.
013615
0
Îmi place rima și pentru muzica ei interioară și pentru forța imaginilor. refrenul și ... \"restul\".
\"Nu-nveți nici să mă bucuri, dar nici să mă înfrunți.\"
prietenesc,
Livia