Poezie
profeții de iubire
1 min lectură·
Mediu
mâhnirea ar trebui din când în când celebrată
cu semnătură buclată pe suflet cu sânge
nu-ți pierde mințile și tu
iertându-mi nebuniile în care m-am aruncat
de bunăvoie și silită de-argintul viu
uns pe felia palmei
nu pot să trăiesc fără vină
în acest somn ermetic în care apari ambiguu
încrâncenată-n mine însămi:
așa vreau să mă găsească fiii mei
copleșită de pofta și de menghina unei clipe
(doar atât timp mai am?)
lumina asta jură strâmb despre tine
cu mâna pe cruce prinsă-ntr-un cerc fictiv
sfârșit păcatul început
cade pe gânduri
ale mele mereu ale mele
am curajul șovăirii azi
te îngădui în toate iar tăcerea
o împletesc în funii
de care spânzur dorul și imperiile
apuc de limbă ceasul și opresc timpul
speranța dictează pe silabe
profeții de iubire
scâncit cuvântul spală retina orbului
cu muzica buzelor noastre
lipite de fereastră
022880
0
păcatul cade pe gânduri – reușită imagine.
n-ar trebui să colorezi viu profețiile?
drag,
Iulian