Dacian Constantin
Verificat@dacian-constantin
Am făcut armata.
Sau vorba aceea:
even now in heaven
there are angels
carrying
savage weapons
Și, Ștefan, da, cred că ai înțeles câte ceva. Ai făcut cumva armata?!
Elis,
Tu m-ai priceput tot. Toată. :) zău.
Mariana,
Nu este o greșeală de scriere și nici de cunoaștere a limbii. L-am ales intenționat pe acest \"a înfrumusa\" pentru că îl simt mai depărtat de sensul de \"împopoțonare\" pe care îl poate avea \"înfrumuseța\" și mai apropiat de \"a naște frumosul pe dinăuntru\". Și foarte românesc îl mai simt.
Ionuț,
Cum e aia \"descopăr o aceeași li\"? Ori o descoperi, ori o știai?! Ori nu știai bine, ori n-ai descoperit niciodată. Hotărăște-te! \"Imaginile inedite\" nu se nasc prin \"originalitatea ideilor\". Imaginile horror sunt inedite. Restul e trăire. Cu Dumnezeu nu e o \"treabă\": e însăși Marea Treabă, dacă vrei. Și nu e \"dans obositor\". Am încercat să spun fix contrariul.
Iar orbirea nu e de speriat: este orbire față de lucurile din afară și naștere de mult VÃZ și PRIVIRE înspre înăuntru.
:) Cam așa, Ionuț, pe scurt, că oi mai fi având și altele de făcut.
Sunt recunoscătoare, așadar, intuiției Elisei, naturaleței Mariei, fidelității lui Ștefan și prospețimii Ionuțului!
li
Pe textul:
„în mine se înfrumusează ceva" de Dacian Constantin
tuna în sinea lui
că ești a mea
Am dat copy-paste ca să știi unde am surâs.
Te citesc mereu, Victor, și găsesc mereu cel puțin o expresie sau o idee proaspătă.
Cred că lucrul tău ar trebui să fie undeva, la formă. Nu știu sigur. Prea multe stări și prea puțină concretețe. Prea multe epitete din acelea - al sufletului, al inimii, al vieții. Și destule locuri comune. Nu mă refer la poemul de față, ci în general.
Cel de față e senzual - așa cum am observat că îți place de la o vreme să fie - și nepăsător în sinea lui de poem care-și cam trăiește clipa.
Ce mai citești, Victor?
prietenesc,
li
Pe textul:
„Preludiu" de Marinescu Victor
decevreitu - avem :)
restul sunt etaloane strâmbe.
poezia n-are așa ceva.
poezia e sau nu e.
mă bucură când văd numele tău
aici
sau
acolo.
li
Pe textul:
„abcdefghij ca lm" de Dacian Constantin
Dan, ochii sunt mereu suv tăvălăgul viu al luminii.
Corneliu, să vezi când ne-om juca de-a \"inimă-inimă-vrem-luntrași\" ! :)
Prietenie pentru gestul prietenos de a-mi scrie aici.
li
Pe textul:
„abcdefghij ca lm" de Dacian Constantin
Ai încercat controlul respirației, pranayama?!
De ce să mă supăr?!
Numai proștii se supără. Te rog să mă crezi.
Petru,
Sensibilitatea e sau nu.
Dacă e aparte e pentru că s-a dus ea, așa, mai deoparte, și-a pus o mână sub bărbie și și-a zis: \"Mă, eu, sensibilitate cum mi-s, n-ar trebui să fiu ca toate sensibilitățurile și să dau ochii peste cap. Eu ar trebui să am putere să văd și, la naiba, să nu mă smiorcăi.\"
Așa a zis dementa.
După care le-a băut.
(în traducere: sunt recunoscătoare timpului și ochilor voștri asupra acestor cuvinte)
li
Pe textul:
„abcdefghij ca lm" de Dacian Constantin
well,
wtf is geaninacodrea?!
Pe textul:
„Cenaclul Agonia.ro - 7 mai" de Paul Bogdan
Recomandatdacă
văd
că bărbatul nu e privitor.
ci o victimă.
chiar și în perspectivă! :)
sau
mai ales în perspectivă!!!!
E acolo o umbreluță sau ce o fi
care îl segmentează.
Mai văd și două scaune. Numai două.
Cineva e sacrificat. :)
Eu zic că bărbatul e.
Într-un mod pe care nu știu să-l explic acum.
Poate tocmai pentru că e lăsat deoparte.
Să vadă.
Fără posibilitatea de a intra în
joc.
Gata despre imagine.
Voiam doar să știți că îmi place! :)
Restul sunt
aiureLI
:)
Pe textul:
„Cenaclul Agonia.ro - 7 mai" de Paul Bogdan
RecomandatFemeeeeo!
Să îți vină bine dresurile timpului
și când o fi să-ți vină (că doar tuturor ne vine așa, câte ceva, câteodată, dinspre noi către și mai noi),
atunci să te găsescă acasă. :)
prietenesc-cam-bucurel,
li
Pe textul:
„și eu încă îmi rup dresurile" de Dacian Constantin
Felicitările acelea pentru cine A VÃZUT și A ALES, erau pentru Vasile Munteanu :).
Sper să le fi primit!
(În altă ordine de idei - pentru că am devenit obsedată de imagine - mie îmi pare un metaforic câmp de luptă acolo. Așa îmi place mie să văd: nu o terasă, nu un apus. Un spațiu de încercare.)
li
Pe textul:
„Cenaclul Agonia.ro - 7 mai" de Paul Bogdan
RecomandatFelicitări pentru alegere celui ce a VÃZUT și a ales!
Pe textul:
„Cenaclul Agonia.ro - 7 mai" de Paul Bogdan
RecomandatConstanța trebuie răsplătită. Sper să nu dezamăgesc. Nu e nevoie să lași comentarii, atâta timp cât VEZI ceva, dincolo de haina cuvântului. Care nu e tot timpul cea \"suitable\". În funcție de indicațiile meteorologice ale trăirii.
Tu să scrii. E cel mai important.
prietenesc,
li
Pe textul:
„și eu încă îmi rup dresurile" de Dacian Constantin
Richard, un singur cuvânt: cu respect!
Dan, interpretare psiho-analitico-imobiliară. Mulțumesc :)
Alice, și tu ești răcită, minuneo?!
Și mie îmi place, zău.
prietenesc,
li
Pe textul:
„și eu încă îmi rup dresurile" de Dacian Constantin
Încurajez evoluția ta de la primul text postat pe site.
Am știut mereu de ce o fac.
Acest poem o confirmă.
Sunt invidioasă/rușinată/îndrăgostită
de acest poem.
pe aceeași pată de roșu glezna mea bandajată cu lună fandează întunericul pe-o parte
în cubul inimii mele se rotunjesc colțurile
am pulsul în acord cu
șlefuirea
vibrândă și
mare
li
Pe textul:
„inimă de cerc" de ștefan ciobanu
Recomandatam înțeles ce vrei de la mine, Felix ! :)
(kumite)
Pe textul:
„umberto ecce homo" de Dacian Constantin
tu chiar ții minte toate versurile (mele) (că de ele e vorba acum)?!
Pe textul:
„umberto ecce homo" de Dacian Constantin
În altă ordine de idei, Andrei, eu nu zic nimic de poem, că e așa, lapte cu biscuiți, o chestie care e exact așa cum e, nici nu știu ce aș putea comenta: am scris și eu o dată despre \"o dimineață de brânză topită\" :)
Zic doar că faptul că nu vrei să corectezi un cuvânt greșit într-un text de teamă că îți dispare steluța roșie - e rușinos dinspre limba română.
pese: așa cum știi, nu e prima oară când faci greșeala asta.
dar ... ce contează!? :)
alt pese: repetiția - ca procedeu stilistic - este unul cu mare schepsis - părerea mea. poate fi folosită cu mare succes, dar nu oricum. are chei. tu faci uz de ea. nu cred că îți și iese peste tot.
și încă ceva: m-am săturat de poeziile cu \"aș fi făcut\", \"aș fi dres\", \"am fi fost\"... condiționalele astea. ca și cum...
ca și cum nu mai trăim, Andrei?!
prietenoasă,
li
Pe textul:
„milka" de Andrei Ruse
... ton teribilist-adolescentin?!
și, presupunând că așa ar fi, ți-e ciudă ?!
:)
Pe textul:
„umberto ecce homo" de Dacian Constantin
Miru, ce îți venii cu preotesele?!Par eu dusă la biserică des? Semnul tău pozitiv mă și responsabilizează mult.
Felix, eu am găsit titlul. TITLOLOAGÃ mă fac. Chiar am participat și aici, în atelier, la sugestii de titlu date colegilor mei și tare le-a plăcut. :)
Altfel, nu îmi permit să mă bosumflu. Mai ales când simt iz de judecată dreaptă.
Mulțumesc,
li
Pe textul:
„umberto ecce homo" de Dacian Constantin
Emilian, ochiului i se urlă \"crăcănează-te\". Nu mie. Văzului, adică.
Ioan, e de ajuns să ai o singură dimineață reușită. :) Restul - vin de la sine. Zău. Îți mulțumesc că ai mărturisit varianta ta interpretativă. Eu - o dezvălui rar pe cea intenționată. Când este absolut necesar :) Acum nu e.
prietenoasă primăvăroasă,
li
Pe textul:
„de ce oul prăjit e o sferă de lumină" de Dacian Constantin
... să o lase baltă.
Oricum la offtopic sunt trecute numai acele comentarii care ciufulesc cumva freza unora: Cele care arată ce agramați sunt unii sau cele care sunt așa de scurte încât prea spun tot dintr-odată.
Alții pot merge și așa, ciufuliți, printre ciulini. Nu de alta, dar cică ăia de la Sulina sunt protejați prin lege.
Mă declar complet idioată pentru că am avut mai sus pretenția ca cineva (un editor adică) să îmi ia în seamă spusele.
Somn ușor.
Pe textul:
„timbru pe rană" de Dacian Constantin
