Poezie
Preludiu
1 min lectură·
Mediu
înmulțit de dorințe
mă trezesc în brațele tale
mereu într-o altă poziție
ieri aveam genunchii la gură
prunc
azi mă târăsc iubit printre sâni
ajuns pe buze
să mă dezlipsesc în picioare
bărbat prin lume cântând
purtai fuste lungi
aveai gleznele tatuate cu inimi
și te înălțai doar pentru o zi
să respiri cerul fără prea mult albastru
fără răsărit
adormită în poalele lui
pluteai prin nori și pleoape închise
cu brațele in mine dansai pe albastru
iar înaltul se întuneca
tuna în sinea lui
că ești a mea
și mă dezlipesc în picioare
barbat prin lume cântând
023112
0
tuna în sinea lui
că ești a mea
Am dat copy-paste ca să știi unde am surâs.
Te citesc mereu, Victor, și găsesc mereu cel puțin o expresie sau o idee proaspătă.
Cred că lucrul tău ar trebui să fie undeva, la formă. Nu știu sigur. Prea multe stări și prea puțină concretețe. Prea multe epitete din acelea - al sufletului, al inimii, al vieții. Și destule locuri comune. Nu mă refer la poemul de față, ci în general.
Cel de față e senzual - așa cum am observat că îți place de la o vreme să fie - și nepăsător în sinea lui de poem care-și cam trăiește clipa.
Ce mai citești, Victor?
prietenesc,
li