Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@dacian-constantinDC

Dacian Constantin

@dacian-constantin

Bucuresti
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·

că ați avut răbdare să parcurgeți acest text
când credeam că nimeni nu o va mai face (aici, li se alintă conștient!)

Ștefan,

Ai alergat cu mine, nu împotriva mea:)
Se numește că, într-un final, am ajuns la același liman.
Ideatic, poetic, sufletesc - cum vrei tu.

Horia,

sângele meu anxios halucinează
o glumă coagulată

pentru că am opus \"anxiosul\" - unei nevoi de umor :)
iar curgerii line a sângelui - coagularea lui.

Adică, la anxietate eu nu am un leac mai bun
decât o glumă bună!
Cum ar fi, de pildă, aceea că sângele meu
se poate halucina pe sine.

Altfel, Horia, de ce ai simțit nevoia să faci
copy paste la partea aceea de text?!

poetically yours,
li

Pe textul:

poetically yours" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


văd o vizuală care să-mi satisfacă exigențele ochiului și minții și tot în sfârșit văd și eu ceva semnat danmihuț la care pot să ajung din prima - adică să nu necesite vreun proces din acela cognitiv-emotiv complicat.

puțin nedrepte feliile de cer

o pereche de ochi doi sori
privind căderea ca o ridicare
din celălalt

:)

danmihuț,
s-apună în tine nebunia îți doresc!

cu emoție,
li

Pe textul:

marine" de dan mihuț

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
doamnei domnișoarei sau domnului Răscruce:

nu mă oboseam deloc

pentru mine chiar este ușor

lucrurile grele sunt cele valoroase
dar nu e cazul aici

observam doar că sunteți pătimaș/ă
într-o chestiune care nu are nicio
legătură cu actul poetic

adică, părerea mea e că ați dat-o în sefeuri
la care Elis nici cu gândul n-a gândit
nici cu mâna n-a scris

atunci când a conceput poemul ăsta.

adică - ce mai gândesc eu - e că
în acest poem
e mult mai mult
deci MULT MAI MULT
decât turnura pe care a luat-o discursul
dumneavoastră

și îi păcat

atâta tot.

și, domnule domnișoară, doamnă Răscruce
chiar și acest comentariu chiar dacă e adresat dvs
tot pentru Elis și textul ei
l-am făcut

să hie limpede!

(don\'șoara li)

Pe textul:

silent scream*" de elis ioan

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


Scuză-mă că te deranjez,
Dar am și eu o întrebare măruntă
Fix pentru dumneata:

Știi să faci diferența
dintre
poezie
și
articol

dintre
simbol
și
polemică?!

Dacă nu, eu nu te mai întreb nimic.

Pe textul:

silent scream*" de elis ioan

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·

\"el ma ales\" se scrie \"el m-a ales\", adică are cratimă.

apoi
semnele de punctuație sunt așezate preferențial

ori le așezi peste tot
ori deloc

de exemplu, \"nici vântul n-a stat, nici frunzele nu au clipit\" - e o virgulă între cele două propoziții

ideea textului tău
nu există

ea aparține lui Frank Sinatra
din melodia
\"my way\"
pe care o știm cu toții

eu nu am poziția de a trimite texte la atelier
dar îți spun acum de ce cred că acesta e la atelier

pentru că e un clișeu de la un capăt la altul
pentru că nu spune nimic
(nu mai zic să spună ceva nou)
pentru că nu are nici măcar atmosferă
pentru că are și unele probleme gramaticale și de punctuație

nu pentru că are cineva ceva cu tine.

promit să citesc și restul.

li

Pe textul:

Drumul meu" de ecaterina suta

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
omul microscopic îmi doarme în pântec - desigur, primul vers - am lăsat un \"doarme\" acolo, de adormită ce sunt.

după părerea mea, versurile mai scurte, creează dinamica.

și, cel puțin aici, pare că e nevoie de o dinamică.

și îți spun toate astea pentru că știu că îți place să vorbim despre astea. :)

mă iartă dacă îndrăznesc prea mult.

:) prietenindu-te,

li

Pe textul:

silent scream*" de elis ioan

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Am eliminat câteva articole nehotărâte și câteva pronume, mă rog, ia uită-te și tu.

Știi bine că nu trebuie să iei în considerare decât ceea ce simți că se potrivește cu intenția ta.

Nu aș pune \"the\" cu literă mare în titlu.

Altfel - un text puternic, Elis!

__________________

omul microscopic doarme îmi doarme în pântec
cu degetul mare în gurã

universul lui în uterul meu așa cum
și eu mă zbat în uterul altcuiva
îmi sug piciorul cu totul
trag de cordonul ombilical

amândoi așteptăm sã fim expulzați
printr-o gurã de luminã
sã ni se scurgã placenta buboasă

o lamã lucește în tãișul ochilor
îi acopãr cu palma stângã
sângele mă orbește
îmi strâng picioarele mai tare
toate pietrele îmi sfâșie carnea

asurzesc

_____________________

Te urmăresc cu atenție, Elis! :)

Pe textul:

silent scream*" de elis ioan

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


Dacă și numai dacă e cazul :)

Pe textul:

alt fel" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


Exacavatorul este tres important ca sa aratam de unde putem pleca
si unde putem ajunge :)

N-ai cum de ce unde si cand sa fii invidios
pe macaragiu :)

Multumesc ca ai trecut.

li

Pe textul:

alt fel" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·
Diana,

Scurt, suplu si chipes poemul.

Poate ar fi meritat un alt titlu, nu stiu... zic si eu.
Desi ii sta tare bine asa. Si punctul de la final are vreo semnificatie?! Atunci, poate e mai bine fara el.

Repetitia cuvantului \"cununa\" ... hmmm... dilueaza.

Dar in rest
percutant, grav, limpede, curat.

O sa te mai citesc.

li

Pe textul:

Trebuia" de Diana Manaila

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


Emilian,

Nici chiar asa. :)

Pe textul:

alt fel" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


este chiar mediul in care a fost propagata informatia, anume MEDIUL ONLINE.

in acest, insasi legislatia difera.

deoarece nu am timp pentru a-mi expune parerea in acest sens, va las un link pe care eu il consider util, de pe un site care prezinta mai multe materiale referioare la legislatia Internetului.

Pe textul:

``Dincolo de Bine și de Rău``" de Radu Herinean

Recomandat
0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


de data asta, nu in tacere :)

adidasii Costinului au facut un pic de lumina in poem.
e, intr-adevar, un schimb de planuri. nu puteam aseza orice barbat la inaltime. :) macaragiul este, pentru mine, aici, doar un simbol - pentru barbatul SANATOS si SIMPLU. :) Nu spun mai mult pentru ca tot ce a trebuit sa spun, am spus in text.

Va trebui sa treci mai des, Costin. :)

li,
racorel

Pe textul:

alt fel" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


Aveam nevoie de semnul vostru, Dana, Victor, Adrian si Ioan-ca-de-obicei-off-topic.

As fi vrut sa se surprinda si tristetea acestui text, latura lui seaca si grava deopotriva. Nu stiu sa exprim asta. Nu acum. :)



Pe textul:

alt fel" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·

mi-a plăcut, evident, dar tot îmi pare că totul se schimbă, dacă s-ar folosi \"lichefiat sărutul\". pentru că pune accent pe caracteristica sărutului, și nu pe sărut (ceea ce se întâmplă în varianta \"lichefiatul sărut\").

în rest,
așteptăm ziua dezlegării, nu-i așa?! :)

maybe tomorrow - de la streophonics - e o melodie la care țin mult și care s-ar potrivi aici :)

mă întreb numai cât de mici trebuie să fie gândurile lumii de să încapă sub bonsai sau cât de înalt bonsaiul. :)

Pe textul:

lichefiatul sărut" de Cristian Munteanu

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


\"lichefiat sărutul\" --- cum pare?!

zic și eu

li,
prietenesc

Pe textul:

lichefiatul sărut" de Cristian Munteanu

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


și acum adevărata întrebare a problemei (pentru că ceea ce e mai sus e, hă-hă-hă, o problemă de matematici speciale, e limpede, din preajmă de titlu):

așadar,
dacă ziua nu e sfârșită și dogoarea ne indică
moment de amiaz
și dacă anatol a omorât cinșpe tăuni până în acest moment,
atunci
câți tăuni va omorî anatol până la lăsarea serii?!

ha?!

cerința doi - proporțional doi, dar asta e numai pentru cei care vor să meargă la olimpiadă:

câți tăuni va omorî anatol până natașa rosto-va va va crezi-că-va va veni?!

Pe textul:

ceva matematic, ceva proportional 2" de bogdan sevra

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


oarecum abrupt
oarecum previzibil
finalul

poate că ar fi trebuit mai mult sugerat decât articulat cu atâta tărie

în plus, și titlul dezvăluie parcă prea mult

în rest, consider un interesant exercițiu de imaginație aici

pus în practică însă oarecum grăbit

te-ai grăbit?!

Pe textul:

Sexual behaviour" de Florin Hulubei

0 suflu
Context
Dacian ConstantinDC
Dacian Constantin·


Gelu,

Îți mulțumesc pentru văz și pentru intuirea elementului \"timp\". Îmi era foarte importantă această descoperire.

prietenesc,
li

Pe textul:

ethanopium" de Dacian Constantin

0 suflu
Context