Dacian Constantin

am citit cu atenție observațiile tale și îți mulțumesc. la o analiză ulterioară a textelor, le voi lua în seamă. îți mulțumesc pentru răbdare și bunăvoință.

de ce crezi tu că e mai puțină emoție în poemul ăsta?

de ce crezi tu că e mai puțin elaborat?

sancționează-l să înțeleg și eu.

evident, mai citește-l o dată.

aștept răspunsul tău.

succes, constanța. felicitări, george. yoyo, sper să-mi placi.

când ești tu atent la toate lucrurile aparent mici,
de pildă, în ultima strofă, când se îndepărtează chipul
după ce ai aruncat cu pietricica în el,
când ești tu așa mi se pare că am de a face cu multă
multă poezie și mă bucur.

nu-mi place că e soarele și apoi coada de cometă deci cumva în același registru astral deci cam previzibil.

ai putea și \"stropindu-i pe cei din jur\", nu e nimic aiurea să zici așa.

mă bucur mult, ștefan, că ai VÃZUT subtitlul.
el este de fapt forța motrice a acestui text.
îmi plac cititorii atenți pentru că și eu sunt un cititor atent.
și am pretenții:)
da, și eu mă bucur că am schimbat titlul, era parcă dintr-o revistă.

mulțumesc, ștefan.

Jorz, un singur lucru vreau să-ți intre în cap: tu nu o știi pe mama și n-ai văzut cum plânge ea. atât.

Dana Stănescu, așa este, ca cititori avem nevoie de acest gen de identificare de care zici și uneori ea chiar se întâmplă și zici: \"e minunat, cum de nu m-am gândit la asta, și eu simt la fel. \" sau ceva de genul ăsta. mulțumesc că ai trecut.

Mihai, dar asta nu are nicio legătură cu poezia și cu pericolele pe care le vezi tu în poezia mea.

cât despre posibilitatea ca eu să fiu manipulată, no way!

nu atunci când vine vorba de poezie. :) poate în alte chestiuni.

dar nu în poezie.

nu e nevoie de scuze, mi-a plăcut să vorbim.

\"poemul e o esență, o pasiune care când te mistuie, nu-ți mai pasă de nimic din tot ce se întâmplă în afară\"

acestei despărțiri a ultimelor trei versuri de restul textului,
însă ca și precedentul a fost gândit oarecum \"bloc\", ca să zic așa,
mulțumesc pentru părere, o să mă gândesc și peste câteva zile.
și eu țin la final, cumva, dar, cine știe, poate o să-l folosesc altcumva
sau o să procedez la detașarea de care zici.
și să știi că nu e primul comentariu pe care mi-l faci. :)

când o să mor / în ziua aceea
ultimele mele cuvinte vor fi
„Te iubesc
și te aștept”


te referi la Dumnezeu?

când vine vorba de poezie. ci cu simt ei, cititorii. :) zău.

altfel n-are sens. trebuie să mai vorbesc cu o persoană, importantă pentru mine, care, bănuiesc, va zice tot așa, că acele versuri sunt cam diluate.

eu însă mă bucur că am riscat, iată, păstrându-le și că tu le-ai văzut și ție ți-au plăcut. :)

a ieșit ceva bun și din împiedicarea asta. :)

primul rând: indiferent CE IESE din asta.

că pot să scriu, indiferent ce scrie din asta, pentru că mult timp mi-a fost frică. mult timp. de aceea, părerile voastre îmi sunt realmente de folos.

vasile, dacă o să ai timp, m-aș bucura să revii.

medeea, sunt în totalitate de acord cu ce zici.

alice, ai zis mai frumos decât înseși cuvintele care ți-au plăcut.

andrei, mi-a fost teamă că versurile cu lăcrămioarele vor fi cam plate. mă bucur că pentru tine nu.

mihai, noi doi n-avem cum să ne înțelegem pentru că ultimele tale scrieri se intitulează \"regatul treierătorilor\" și \"bouleni la răspântii\". trebuie însă să am bunul simț de a încerca să-ți răspund. deși, repet, sunt convinsă că nu o să ne înțelegem.

da, câmpie de lăcrămioare ENORMÃ. este, într-adevăr, un cuvânt care și-a pierdut, săracul, din valoare, dar, știi, eu am gândit că în contextul meu, el și-o va recăpăta, fără a fi desuet. adică mi-am zis, ok, dacă supralicitez și admit că e vorba de o câmpie ENORMÃ de lăcrămioare, cititorul îmi va ierta stângăcia, înțelegând că eu chiar asta vreau să vadă: ENORMÃ! imensă mare nesfârșită. clar și simplu.


acolo, cu strângerea la piept, e vorba de un soi de \"dizabilitate emoțională\", pe care am comparat-o cu gestul unui om cu o mână de a îmbrățișa. așa, cum e el, cu o singură mână. scade asta din îmbrățișare? nu. este ăsta un lucru greu?! este. dorința de a îmbrățișa este la fel de mare, nu de dorință e vorba. ci de împlinirea ei. un handicap despre care am vrut să se înțeleagă faptul că e disperat și candid. cam așa.

MI-AM CITIT HOROSCOPUL ȘI TOTUL PARE OK.

și eu m-am uitat îndelung la fraza asta. am ales-o pentru firesc. pentru pământesc și firesc, deși e vorba de astre:). micile noastre nebunii, Mihai, micile noastre jocuri și credințe, alintăturile noastre. o prostie, ok. de ce să nu recunosc că în viață mai apare și câte o prostie?! mă face asta oare mai slab?! nu. chiar cred că nu. și nici nu văd cum ar putea aduce o notă proastă asupra textului, din moment ce eu, repet, mizez pe asumări. pe lucruri pe care oamenii le știu. și tocmai pentru că le știu, EU N-AM CHEF SÃ-I MINT.

nu pot să înțeleg de ce îți repugnă finalul. e dreptul tău să fie așa. nu pot să zic nimic despre final. sper să mă ierți. chiar nu știu ce să zic. știi, ai zis de trucuri literare conștientizate. din păcate, aici te contrazic. într-adevăr, sunt convinsă că în mintea mea există DEJA FORMATE prin lecturi de poezie și critică, câteva repere care acționează aproape involuntar atunci când pun ceva pe hârtie. e drept, am și un oarecare control asupra unui text, tocmai datorită acestor cunoștințe. însă MULTE LUCRURI SCAPÃ. acelea sunt lucruri deloc conștientizate. acelea se văd. poate că acelea sunt și greșelile.

dacă aș fi deținătoarea cât mai multor TRUCURI LITERARE CONȘTIENTIZATE poate aș scrie genial. într-un fel, Mihai, îți mai recunosc încă ceva: trucurile astea funcționează atunci când citesc ce nu e al meu. când e vorba de ceva al meu, încă învăț să tai. e cel mai bun truc. :)

acel lucru este


stau precum Arhimede

care mie, personal, mi-e total lipsit de veridicitate
pentru că nu știu și nu cred că știe cineva cu atâta siguranță
cum stătea Arhimede.

cam asta. în rest, e ok. felicitări pentru prima ta recomandare, mă bucur că am crezut în tine. nu mă dezamăgi (mă alint aici). :P

ps. nu mă pot abține: \"asediat de uitare\"?! cam prea prea prea metaforic, așa...

și să nu mă gândesc cam în ce mod ai lucrat textul ăsta
și cu cât efort. deși efort e un cuvânt tâmpit.

modelul de tapet floricele în stea stupide le știu pederost încă le văd - nu știu de ce am tresărit aici. poate te ajută să identifici un soi de tresărire comună pe viitor. un loc în care aceasta se întâmplă.

cred că ți-au ieșit secvențele cinematografice așa cum ai dorit și, nu, nu cred că trebuie să scoți subtitlul. are ... parfumul lui.

eu gândesc altfel decât antecomentatorii tăi.

când nu ai nicio ieșire, cred că o dependență asumată te salvează.

de aceea mie îmi place finalul.

nu cred că ar fi bine să-l schimbi.

e un punct mort. nu știu cum să te protejez de asta, dar aici se ajunge mereu.

într-un punct mort.

deci, e bun, părerea mea. finalul.

însă chiar partea pe care o citezi, intenționez să o scot.

așa cum au zis și alți oameni - și cum simt și eu de-o vreme - diluează încercând să concentreze. :) din ciudățeniile vieții.

și diluează tocmai prin această mașinărie hermeneutică, să-i zic, tocmai pentru că se îndepărtează de literalitate fizică. o să mă mai gândesc. :)

mulțumesc.

că epitetele, comparațiile și, deseori, metaforele anihilează poezia
mi-au mai rămas - cum bine sesizezi - întrebările.

în titlu.

și tăcerile în cuprins.

răspunsul la cititor. :)

stropii cui reci?! \"stropii ei reci\". ai ploii? dar n-ai zis nimic de ea. doar că ploua demențial. și noi ne iubeam prin mansarde. infernal.

plouros?!!!!!!!!!!!

strada fericirii. colț cu speranței. la parter?

și ca să înțelegi, alice, mai am încă o rimă. și încă un text. deja trei.

vorbesc de una singură sau cu tine sau nici nu vorbesc măcar.

titlul anterior era \"sexul nu contează\". habarnam ce să fac.