2 mililitri de trei ori pe zi

finalul mi se pare urat rau.... adica cred ca ai incercat ceva soc, dar a iesit contrariu.
in primele doua versuri nu prea merge /ți-am spus ieri că .../azi am dus-o la doctor/ cel putin pt mine
mi-a placut mult un vers la tine
/mă priveam ca pe un câine cu glasul în lanț/
ziua buna

Victore,

Apreciat firescul versurilor, cumințenia aceia ca petele de pe tavan, câinele cu glasul în lanț, curtea... în care ne mușcăm inimile...

Iar toate acestea merită un final pe potrivă.

Aur

eu gândesc altfel decât antecomentatorii tăi.

când nu ai nicio ieșire, cred că o dependență asumată te salvează.

de aceea mie îmi place finalul.

nu cred că ar fi bine să-l schimbi.

e un punct mort. nu știu cum să te protejez de asta, dar aici se ajunge mereu.

într-un punct mort.

deci, e bun, părerea mea. finalul.

si mie imi place finalul, nu se vrea \'shoc\', are chiar un soi de candoare, o excursie ludica intre \'blana ei\' si \'cancerul\' slimurilor :)
mie mi se pare rece, inexpresiva, prima strofa, un pic dezorientativa, nu sesizez relatia intre Tina, doctor si petele de pe tavan???
...glasul in lant, da este OK
strofa a doua foarte buna (puteai sa nu cumperi stodal, da dependenta :)
cu prietenie,
eugen

Victor,

mie mi se pare de o duioșie extraordinară prima strofă poate pentru reala putere de sugestie căci o văd pe Tina stând cuminte pe masă, pe tine reflectându-te in ochii blajini. Strofa are un ritm interior bine controlat,
Ai tu ai o gestică naturală care atrage, o naturalețe pe care o regăsesc și în ciclul „Lebedei” de care pare că ai uitat. Sau ma înșel? Eu însă duc dorul poveștilor tale.
Alina, Eugen au dreptate, finalul nu are nimic șocant, face parte din realitatea ce ne înconjoară.
Pentru veridicul perfect al scrierii te felicit.

Emanuel

si eu de acord cu alina livia. bun finalul. de fapt in el se strange toata starea, se face ghem ca smocul de blana ejectat de animale. asa vad eu starea. o mangaiere anterioara, un cotidian intamplator delicat si duios, o speranta de bine apoi brusc realitatea, impacarea de sine.

Uneori insasi frumusetea vietii sta in faptul ca poate sa dispara si posibilitatea de a grabi sau a amana sfarsitul da parca o senzatie de meschin control asupra cursului ei... asta am desprins eu din ultimele doua versuri...

Va multumesc tuturor pentru semn si va rog sa ma iertati pentru tacerea de pana acum.

victor