undeva in Rhodos

acel lucru este


stau precum Arhimede

care mie, personal, mi-e total lipsit de veridicitate
pentru că nu știu și nu cred că știe cineva cu atâta siguranță
cum stătea Arhimede.

cam asta. în rest, e ok. felicitări pentru prima ta recomandare, mă bucur că am crezut în tine. nu mă dezamăgi (mă alint aici). :P

ps. nu mă pot abține: \"asediat de uitare\"?! cam prea prea prea metaforic, așa...

arhimede si/a desenat cercurile cu batul pe nisip, Iisus a scrijelit semnul crestinismului -pestele- tot pe nisip,ce altceva e omenirea daca nu un fir de nisip si iata un discurs poetic dintr/o singura trasatura de penel, fara gres, semn al maturitatii.

superba imaginea in care poetul, asemeni batanului matematician isi traieste propria revelatie. daca ar fi sa pun in scena acest tablou, l/as reprezenta astfel: luna ca un reflector cosmic focalizand lumina pe cercurile iubirii aflate intr/o dispunere perfecta, absoluta, undeva in tavan carul mare ce isi gaseste corespondenta intre cercuri...

o simbioza de sacru si profan realizata cu minim de mijloace in expresie. imaginea iubitei si ea proiectata pe nisip ca o fresca de rhodos...universul are dispunerea unui imens amfiteatru unde eul liric isi declama monologul interior ca in teatrul antic asupra geometriei iubirii.
e o redefinire a fiintei-alizeu

*studiu regizoral pentru pozitia arhimede: exista o infinitate de variante, examinand in genere vasele si statuetele grecesti, poate fi pozitia scribului sau a magului cititor in stele. daca sunt oameni care citesc in pietre, arhimede citea viitorul in cercurile sale, iar cu batul -daca o sa privim atent- o sa vedem ca le ridica prin aer incet ca pe niste baloane de sapun iar ele se desprindeau de geometria plana devenind sfere plutind pe o muzica a ,,sferelor\'\' de care vorbea platon

pentru legiunea de soldati romani ce aveau sa sfasie cercurile si cerurile rasturnand constelatiile si devorand iubirea as apela la o montare a la andrei serban in oedip: as proiecta pe fundalul scenei un fragment din fresca de voronet cu scara iadului,insitand pe ideea intersectarii planului sacru cu cel profan, creand astfel posibilitatea ca povestea cercurilor sa fie interpretata ca un fel de simbol al cautarii si desavarasirii prin iubire din orice timp, intrand in mit.

Alina Livia, titlul este un indiciu pentru posibila poziție a lui Arhimede în raport cu istoria, știința și iubirea.Nu vreau să intru în amănunte.

Vreau însă să îți mulțumesc că ai fost prima persoană care la debutul pe acest site ai observat că măcar unele din poeziile mele au o licărire, că merită un pic de atenție.Confirmarea părerilor tale a venit.

Cu stimă,
te mai aștept

Katya, dacă Arhimede ar fi vrut să se salveze ar fi avut timp,dar și-ar fi salvat numai trupul, învelișul.Pasiunea, indiferent ce formă ia, ne salvează de realitatea cenușie.Cred că Arhimede i-a mai învins o dată pe romani lasându-i să-l ucidă.

si eu m-am impotmolit la /asediat de uitare/, desi il leg cumva de soldatii romani care coboara la sfarsitul textului, dar am zis ca poezia in ansamblu ei este frumoasa. cu tot cu pozitia lui arhimede.
si expresia /calculez traiectoria/ rupe cumva din cursul poetic atat de bine condus.
stefan

Ștefan,

ai văzut bine că la acel \"să calculez traiectoria corectă\" este o glisare, un punct de inflexiune al poeziei.Puteam găsi o altă exprimare, dar intenția ar fi fost aceeași: de a contrapune răceala geometriei tandreței omului Arhimede.

Îți mulțumesc pentru apreciere și te mai aștept,

Cu prietenie,

Laurențiu

Arhimede nu era nici mag, nu era nici tandru și nici nu s-a lăsat de bunăvoie ucis de individul care-i răscolise cercurile( noli tangere circulos meos!)...E posibil să nu fi călcat niciodată în Rhodos, având în vedere că era siracuzan și că Syracusa e în Sicilia.

Poezia e o metaforă condusă bine până la capăt. Atmosfera ei e legată bine; construcția însă șchioapătă.