Despre autor
LBLaurențiu Belizan
@laurentiu-belizan
0 urmăritori
Este câștigător al Marelui Premiu la secțiunea "Poezie" al Concursului național de Debut Literar UniCredit 2011, cu volumul "Pareidolia". Volumul, publicat de prestigioasa editură Humanitas, îi este lansat la Târgul Internațional Gaudeamus - parte de carte, ediția a XVIII-a, din noiembrie 2011, cu o prezentare făcută de criticii Paul Cernat și Radu Paraschivescu.
În noiembrie 2012 publică volumul „Onirograme” – prefațat de scriitorul Marin Ifrim, și însoțit de considerații critice, pe coperta patru, ale poetului și dramaturgului Horia Gârbea. Volumul a fost editat la editura Editgraph din Buzău.
În 2015 îi apare cartea de versuri „selfie cu Dumnezeu” la editura Rafet, Râmnicu Sărat – pe coperta patru semnând reputatul critic Daniel Cristea-Enache.
A apărut, începând cu anul 2008, în cincisprezece volume colective pe poezie și proză.
Dintre acestea amintim antologia „Poezia vie”, editată în primăvara lui 2016, la editura Rafet din Râmnicu Sărat, în care se află alături de autori consacrați precum Adrian Suciu, Lucian Mănăilescu, Valeriu Mircea Popa, Nicolae Pogonaru, Ciprian Chirvasiu, Constantin Marafet.
Laurențiu Belizan a publicat poezie și proză în revistele literare „Luceafărul de dimineață” (U.S.R.), „Oglinda literară” (sub egida U.S.R.), „Literatura de Azi” (sub egida U.S.R.), „Fereastra”, „Spații Culturale”, „Singur”, „Ante Portas” etc.
Versurile sale au fost traduse în spaniolă și publicate în revista „Circulo Poetico RefleXos - Espacio Niram” din Madrid, sub îngrijirea Ariadnei Petri, și în engleză de prof. Veronica Văleanu, fiind editate în revistele „Cuadernos literarios” și „Cultural Club”.
Este cofondator și președinte al cenaclului „Ante Portas”, înființat în august 2013 sub egida Casei de cultură a sindicatelor din Buzău. În 2015 inființează și editează împreună cu membrii cenaclului, Revista „Ante Portas”.
Este membru, din ianuarie 2016, al Cenaclului ”V.Voiculescu” din cadrul Bibliotecii județene Buzău.
Premii și distincții pentru activitate literară:
• Premiul Opera Prima pentru volumul ,,Pareidolia”, la Festivalul Internațional ,,Tudor Arghezi”, ediția a XXXII-a, 2012, organizat de Consiliul județean Gorj în colaborare cu U.S.R.
• Diploma de merit pentru performanțe literare care onorează Buzăul în literatura națională și de pretutindeni conferit de Asociația culturală ”Renașterea buzoiană” în aprilie 2012
• Premiul pentru cea mai bună carte de poezie, secțiunea nemembri U.S.R., pentru volumul ,,Onirograme”, la Festivalul „Primăvara Poeților”, ediția a VII-a, 2013 organizat de Biblioteca județeană „V. Voiculescu”, Buzău
• Marele Premiu pentru Poezie al Festivalului Național de literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”, Mizil, ediția a VIII-a, 2014
• Diplomă de merit pentru activitate permanent constructivă în cadrul Cenaclului literar „Ante Portas” acordată de Casa de cultură a sindicatelor din Buzău, în iulie 2014
• Premiul ,,Mircea Micu” pentru poezie, cu publicarea volumului „selfie cu Dumnezeu”, la editura Rafet, în cadrul Festivalului Internațional de Creație Literară ,,Titel Constantinescu”, Râmnicu Sărat, ediția a VIII-a , 2015
• Diplomă de excelență pentru implicarea, ca membru al juriului, în organizarea Concursului județean de eseuri literare ,,O viață de om – un destin de țară”, organizat de Inspectoratul Județean Școlar din Buzău, 2015
• Scriitor de onoare al editurii Rafet pentru susținerea literaturii și culturii naționale – noiembrie 2015
• Premiul pentru cea mai bună carte de poezie, secțiunea nemembri U.S.R., pentru volumul ,,selfie cu Dumnezeu”, la Festivalul „Primăvara Poeților”, ediția a IX-a, 2016, organizat de Biblioteca Județeană „V. Voiculescu”, Buzău, juriul fiind prezidat de scriitorul Varujan Vosganian
Articole și recenzii, despre opera literară a scriitorului, au fost publicate în revistele „Luceafărul de dimineață”, „Convorbiri literare”, „Oglinda literară”, „Fereastra”, „Dunărea de jos”, „Renașterea culturală”, „Discobolul”, „Luceafărul de seară”, „Spații culturale”.
Au scris despre creația literară a lui Laurențiu Belizan, critici, scriitori, publiciști precum: Gellu Dorian, Horia Gârbea, Radu Paraschivescu, Paul Cernat, Andrea Hedeș, Mioara Bahna, Lucian Mănăilescu, Ion Roșioru, Răzvan Țupa, Tudor I. Cicu, Adrian Botez, Andrei Velea, Manuela Camelia Sava, Teo Cabel, Mircea Stâncel, Silviu Guga, Marin Ifrim.
Vezi profilul
de exemplu:
„desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne
o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei„
„cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!”
sau apoi finalul, ca un ultim efort spre o mobilizare fără un sens clar:
„oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?
să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine”
P.S. deși mi-am propus să nu mai sugerez nimănui să-si modifice textele când ansamblul nu necesită asta, îndrăznesc să mă abat acum de la propria mea regulă. Ai văzut unde, să spun și de ce: acolo simbolul nu mi se pare necesar, ba chiar cumva… frivol, alături de starea pe care poezia în sine o generează [și nu-mi vine să cred că spun asta despre simbol… tocmai eu! :)]