Cucu Constantin

Există un liman cu plajă aurie Departe, undeva, unde doar gândul bate Există o poveste, ce nimeni nu o știe Spre care cineva, cu mine, va răzbate. Deși acum e frig știu că, pe undeva O plajă

Pentru tot focul ce l-ai aprins în mine Pentru surâsul tău, dumnezeiesc Ce luminează cu tărie'n profunzime Azi la sfârșit de drum, îți mulțumesc. Îți mulțumesc că, fără să te caut, m-ai

În viața mea pe toate le- am iubit Intens, ratat, emfatic, cabotin Și am ajuns același mereu înzăpezit Uitat și singur, de sfântul Valentin Am căutat mereu iubirea de o viață Dar viața mea

Iubirea este o țigară aprinsă cu singurul chibrit Pe viscol și ninsoare Din care tragem cu nesaț Pâna ce focul ne arde Prematur Degetele îngălbenite de nicotina Suferințelor trecute Viața

M-am strecurat de dimineață, din patul tău, afară Plecând spre casa mea, întârziat strigoi Știind că dimineața, din prințul de aseară Nu-ți voi mai fi pe pernă decat un biet broscoi. Te-am tot

A fost o data ca niciodată, undeva în sudestul Europei, un popor de impertinenți. Niște primitivi incapabili să înțeleagă geopolitica, macroeconomia și eforturile susținute ale unui

Iubirea se naște progerică Ceea ce nu ar fi o problemă Pentru că și noi ne naștem bătrâni. Iubirea are multe definiții Și totuși moare Nedefinită. Iubirea perfectă este un tzunami În care

Din nou pe drumul ce nu știu unde duce Aceiași pași ce se dizolvă-n veșnic târșâit Același orizont albastru mă seduce Pe calea fără zare, contururi sau sfârșit Sunt iarăși călător venind din

Þi-am așezat cu gingășie ființa pe un piedestal O viață am tot așteptat pe o femeie cum ești tu Am vrut să urc cât mai spre tine din întunericu-mi bental Dar am căzut iar în’n adâncuri când m-ai

E clipa'’n care noaptea, goală și pustie Citește'’n suflet, ca o radiografie Iată-mă în oglindă, ca'’ntr-o fotografie Un om fără prieteni, vise, biografie Momentul e să lepăd fardul de pe

Venind agale, târâș, din zbucium și trecut Te-am întâlnit pe tine, concretă și prezentă Și am simțit spontan, încă de la-nceput Că pur și simplu tu, cu mine ești perfectă. Născându-te la

Ninge, gerul sparge norii Mii de fluturași de gheață Reci lăcuste fără viață Care fac pe cascadorii. Soarele e prea departe Nu mai poate să răzbată Bolta veșnic înnorată Gerurile

M-am cățărat până la izvorul De unde țâșnesc secundele Crezând că o să pot să opresc timpul Să te ducă departe, Dar am scăpat piciorul În viitura clipelor noastre pierdute. Am rămas îngropat

Simt cum, încolăcit, sorbeam îmbrățișarea ta Pe buze port, pirogravat, sărutul tău neobosit Focul lăuntric se-ntețește, toata făptura mea te vrea Dar iarăși vine dimineața cu izul ei de vis

O iau de jos, ca un lăstar urcînd în soare Spre lumea ce mă calcă și mă paște Un emergent arbust ce nu vrea, dar se naște Să-și ducă anonim o viață de uitare. Am încolțit naiv în mijloc de

În orice an pierd o iubită, în orice an pierd un destin Trăiesc o viață părăsită și tac desi aș vrea să strig Mă simt un clovn fără de haz vărsând pe el paharul plin Dar toate ar putea să trecă,

Rapița a luat foc, flame galbene și vii Peste câmpul ud, virgin Unde astăzi iarăși vin Căutând să reapari, să învii și să-mi refii Floarea soarelui și-a întins, mii de capete spre

Cuvintele s-au terminat Lăsând o lume de tăcere Doi muți trăind fără păcat Doar sentimente efemere Iubirea a atins sfârșitul Falezei spre indiferență Unde e interzis vorbitul Pentru mai

Am încercat să nu ajung acasă, dar nu am reușit Așa că locuiesc aceeași casă goală Trăind din nou aceeași aiureală Cu inima bolnavă și suflet pustiit. Am încercat să te invit, dar nu am

Vrei dreptul tău la neiubire Nu vreau să fiu un parazit Ascuns adînc în vis și-n fire Sorbind din viață, flămânzit Și fugi din zilele mărunte În care eu te-am tot iubit E lupta între inimă și

Te’am privit cu ochii larg deschiși o clipă Și am orbit pe vecie De strălucirea privirii tale neaplecate De frumusețea inexplicabilă Pe care am încercat prea mult să mi-o explic Te’am

Trăiesc și azi în preinfarct Un an, o zi sau o secundă Din ce în ce tot mai abstract Stafie vrând să se ascundă Viața îmi e tot mai finită Sfârșitul lumii e departe Chiar dacă lumea-i

Noaptea scursă printre pleoape a‘ncastrat orașu‘n gheață Frământările din noi au luat forme de dune Am rămas două fosile, prinse de glaciațiune Amintire înghețată coborând din altă viață. Orele