În încercarea de a-și duce mai departe menirea lor politică, respectiv să educe acest popor primitiv, condus doar de instincte primare, mai marii PDL au decis sa atace și ultima redută a
M-ai îmbăiat discret în farmec astă seară
Privirea ta m-a ars, prelinsă ca o ceară;
Mii de arome urcând din dulcele abis
Al trupului tău cald, țesut din părți de vis
Îmi stau în neuitare, în
Ne suntem șoapte dulci în noapte
Vise ce se destramă-n zi
Împreunați, totuși departe
Îndestinați, fără a ști.
Fragmente din același murmur
Așchii sărite din scânteie
Replici urmând unui
Azi e o zi prea rece pentru primăvară
Mă poartă pașii printre copaci ne-înfloriți
Sub care n-am putut să devenim iubiți
Mai mult de-o dimineață și de-o seară.
Azi ziua care trece este un pic
Am parcurs o clipă împreună
Cu inimile tot mai bete,
Te-ai scurs ca o licoare brună
Pe buzele arzând de sete.
Cum totul trece, ai trecut
Dar ai lăsat un curcubeu
Prin care nu am mai
O dată te-am avut, dar nu te-am violat
Þi-am dăruit, dar nu te-am cumpărat
Ai apărut în gând, dar tu nu m'ai visat
Ai stat aici o clipă ce s-a evaporat.
Mi-ai fost nectar, dar nu te-ai
O altă zi de-acuma curge
Ducându-ne în sens opus
Derivă spre un țel ascuns
În care gândul nu ajunge
Secunde, ticăind mărunt
A inimi vii, dar disecate,
Ritmând în sacadate șoapte
Iubiri ce se
Ai crescut iederă pe mine
Sorbindu-mi tot soarele
Mistificându-mi umbra
Omorându-mi florile
Înmuindu-mi zidul.
Te-ai insinuat în fiecare crăpătură
Ai sorbit toată umezeala
Ai pătruns în mine
De-aș fi copac te-aș strânge între frunze
Ca rază de lumină, ce trece în viteză
Þi-aș bea din energie, fără regret sau scuze
Te-aș transforma în mine, ca-ntr-o fotosinteză.
Vânt cald de
Ai lăsat in urmă zile lungi și fără sens
Astept să înceteze, din ziua când te-ai dus
Acest noian de vorbe, când nu mai e de spus
Decât că te doresc, întruna și intens
Și am rămas precum o goală
Dacă aș avea porumbei călători pe balcon
Þi-aș trimite zilnic unul printre șoimi
I-aș aștepta întoarcerea-n șopron
Sperând să mă dorești și să mă chemi.
Îți scriu din focul meu mesaje dulci în
Þi-aș fi umbră, de ne-am găsi un soare potrivit
M-aș însoți cu tine, discret contur al tău
Din ce în ce mai mic, mai negru și mai greu
La adăpost de strălucirea ce cade din zenit.
Þi-aș fi tot
Mâine va fi cea mai frumoasă, din zilele urâte
Cu clipele din ce în ce mai lungi
Dar orele trenante din ce in ce mai scurte. ...
Mâine voi fi din ce în ce mai viu
Chiar dacă inima va fi mai
Unduitoare formă cu gânduri necitite
Pe chipul melancolic ți-s ochii o scânteie
Ce farmecă și arde privirile-mi uimite
De atâta frumusețe ce îmi arăți, femeie.
Te-arăți în mii de forme, sub mii
Într-o lume de sfârșituri, fără nici un început
Și în care conținutul pare stins și pare curs
Treci și tu, un anonim, căutând un drum pierdut
Fără șanse sau speranțe, fără sens, fără
Voi pentru care viața conține și simțire
Ce nu știți să luați nimic în prea ușor
Ce știți să simțiți grijă, dar mai ales iubire
Măcar de ziua asta, primiți un mărțișor.
Și dacă în oglinde mereu
Sunt pâlnie prin care curge timpul
Ca un metal încins cătându-și o matriță
Să își arate în mii de forme chipul
În fiecare formă topindu-mi o dorință
Sunt copac plin de clipele frumoase
Ce se
Am recitit mesajele trecute
Ca să incerc să înțeleg
Dacă minutele pierdute
Puteau sau nu să facă un întreg.
Am retrăit săruturile noastre
Cu fiecare por, în fiecare gust
Să văd, din ele, care
Sunt o cârtiță căreia îi cresc în fine ochii
Și care priveste, nedumerită
Rădăcinile de leandru care îi blochează calea
Îmi caut mușuroiul
Pe căi subterane, aparent fără sfârșit
Sperând ca voi
Zilele sunt tot mai lungi, nopțile tot mai scurte
Cu mintea tot mai trează simt sufletul tot gol,
Simt inima un teasc, plin numai de argol
Din care vinul tot vărsatu’s-a departe.
Cad diminețile
Te rog să-ți iei fotografiile cu tine
Acum când pleci și nu te pot opri
Nu îmi lăsa aceste’albume pline
Să am, când o să plâng, motiv de-a răsfoi.
Și te mai rog, deschide larg fereastra
Din
Captiv pe linia dintre trecut și viitor
Nu știu ce să mai simt... Speranțe, sau doar dor...
Mă mișc nedetectabil, fără vreo inerție
Stilou fără cerneală pe-o foaie de hârtie
Cuvintele sunt
Cascada clipelor frumoase
Tună departe
Prea departe
Pentru ca să mai cadă
Pe mine vreun strop.
Lacul iluziilor pierdute
Clipocește
Sub pojghița tot mai groasă de gheață
Pe care banala
O nouă zi prin care mă voi târâ mahmur
O umbră fără vlagă, un suflet abiotic
Mișcându-se alene pe drumul asimptotic
Ce mă separă veșnic de oamenii din jur.
O nouă zi de teatru, aceeași