Dhara adie deasupra orașului.
Gândurile lui
caută
un semn că exist.
....................
Dhara deșiră iubirea la capătul lumii.
Razele ei umezesc
ceasul incert
din diminețile mele aproape
Sigur
un djinn mă visează.
Degetele lui mă găsesc
albastră...
mult mai tentantă
ca o pisică de mare
sau un ghețar șoptitor.
Singur
un djinn mă visează.
Brațele lui nu zdrobesc nicio
uneori cred că am iubit prea mult
prea tulbure, prea aproape de pământ
bărbați ascuțiți, bărbați semne de carte, bărbați pierduți în
incertitudinea gheții
uneori nu am loc pentru mine,
în
morții mei colindă noaptea cu sufletul în brațe
plimbă în scaune cu rotile o iarnă cu
prea multe secunde fracturate...
încăpățînată simulez pe ziduri
piesă de teatru fără nume
legate cu sîrmă
îmi odihnesc tîmplele pe mușchi încolțit
genele vopsite crud răscolesc liniștea din zori
acorduri cresc
cioplesc ferestre spre mine
de ieri
de azi
etern flămînd caut
un nume pentru ziua de
nici un spasm, nici o frică nu-mi răscolește lumina
iau creionul roșu tocit
îmi desenez inimi pe frunte
și pe tălpi
pășesc pe nisipuri încinse
e liniște carnea arsă
miroase a mere și
ți s-a oprit un cărăbuș pe suflet
îl deschid și privesc moliciunea apatică
sub care îți ascunzi dinții
chiar și cel ciobit în carnea mea
cînd lumea se închidea de prea multă primăvară
rotesc
(ieri)
mi-am împăiat visele
și le-am vîndut în tîrgul de vechituri
cel mai bine au mers cele cu tine spînzurat de grinda din față
păreai atît de fericit
puțini au rezistat tentației de a te
vin cîrlig
suflet covrig
lumină pe pleoape
cădere în noapte
țipă țigara
în colțul gurii rîs în oglindă
stingher răspunsul
... nu sînt rotunzi anii...
cuibărite între cărămizi
aceleași
îmi schimb culorile
șopîrlă gigant plescăind apatic
în colțul ochilor crește lipsit de oase chipul tău
nici o dimineață
să pot să-mi spăl neliniștile
o mie de fețe fără sens
le îmbrac la
liniile palmei mele se întîlnesc ciudat răsfoind locuri unde nu ești
unde nu sînt
adunată în nisipuri mișcătoare
plutesc fericirea unei clipe luminile orașului țiuitul din urechi
- așa se strigă
știu că te vei întoarce în ziua în care te voi dori cel mai puțin
că nu voi mai simți decît scîrba
și vina de a nu putea să îți spun
nu te vreau
urăsc mîinile tale lipicioase răsuflarea de cotoi
nu mai am nimic
în mine găuri negre, găuri albe
nisipuri violet
fără timp pentru înălțat zmee
încrucișate străzi, cimitire, paiațe fără chip
rindeaua cu care îți cureți pielea de mirosul
trecea prin mine
fără a pune punct
........................................
castel de bețigașe
cînd eram mică îmi plăcea jocul ăsta
poate dacă iau gîndurile și le arunc în poală
voi reuși să
clipele mele nu au vîrstă
sînt doar niște chingi de care mă agăț
cînd ajung prea aproape de cer...
aripile mele nu au pene
sînt doar niște principii
cu care îmi ascut
tristețile cînd mă
trec pe sub ochii tăi
cum trece un val pe sub
o piatră adormită
mestec tăcerea
o aplatizez, o rostogolesc
în boabă de mazăre
sau în țăruș
adînc înfiptă inima
să cînte
alungîndu-și demonii
îți ascult coșmarurile cu podul palmei
mă zgîrie amintirile
în ele ești mereu mai înalt adîncit în întrebări
mîinile întinse după aceleași
draperii mînjite de soare
pe ceafă mi se preling
nu-mi cresc cuvintele așa cum aș vrea
se rostogolesc prin ceață, ea cîntă și eu privesc
pe chipul tău un singur semn
am distrus demult partea aceea a creierului unde toate au sens
în mine acum,
Călin visează
un picior între taste
altul în groapă
oare ce soție să îmi aleg?
să fie gălbie sau brună
să aibă chipul limpede și ceasuri care ticăie la urechi?
uite, poate i-au crescut maci
în mintea mea rune de neînțeles
adună desfac snopi fumegînd
pe acoperiș nici o gaură albă
doar cuiburi crescînd în lună
(oare și visele regizorului miroseau a guano?)
adun ochii din
Împletite deșirate împletite deșirate
un cuvînt pe față două pe dos
..........................
decartez trei inimi de pică
vreau o rigă de tobă și un paj de caro
presimt o