Poezie

Antract

1 min lectură·17 decembrie 2008

Mediu

morții mei colindă noaptea cu sufletul în brațe

plimbă în scaune cu rotile o iarnă cu

prea multe secunde fracturate...

încăpățînată simulez pe ziduri

piesă de teatru fără nume

legate cu sîrmă clișeele… par o viață rezonabilă

fericirea mea scrisă în praf

într-o zi, cînd am să uit că te iubesc, voi fi mai cuminte, promit

015

Despre aceasta lucrare

Autor: Cristina Voicu
Tip: Poezie
Cuvinte: 56
Citire: 1 min
Versuri: 8
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Cristina Voicu. “Antract.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-voicu/poezie/1814717/antract

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Călin Sămărghițan14 ian. 2009

Imagini sugestive și consonante, clădesc toate o atmosferă gotic (îți spune ceva?) introspectivă. Mi-a sugerat și o mică răfuială cu timpul și o încercare de a lega în sârme fragmente dezmembrate ale unei aceleași viziuni. Aidoma unui tingling de vânt. Fericirea e iluzorie, ne spune praful, viața rezonabilă necesită retușuri. Iarna aceea, și ea dezmembrată, plimbată în scaunul cu rotile imprimă atmosfera unei reci judecăți ce-ți dă frisoane. Deci bună atmosferă, o poezie solidă și bună. Stă pe picioarele ei. Aș elimina acel \"promit\" din final.