Anotimpuri cu ea

la unele parti as renunta. Cam asa:

\"nu-i toamnă, doar inima ierbii încetează să bată
atunci sunt roșcată în toate fotografiile cu spelunci deșucheate, în care
plutim amândoi pe spate
ca două corăbii de carne și ștrasuri.

tu miroși a piele de femeie
înrămată cu unghiile mele
până la sânge
atunci
îmi țin coatele pe masă și desenez ghilotine
sunt subțiri, îmi vor curge cu ușurință prin vene

până la tine mai e o secundă osoasă și goală
de sărutat pe gură
și te aștept fără noimă, întinsă pe vârfuri până sus
până la umbra unei păsări ca o rochie lungă de seară
cu aripile strânse pe trup
necuvântată de nimeni cu niciun anotimp
pe gâtul ei alb
de lumină trecută\"

Cam asa, aproximativ, la prima privire. E doar o parere, pe care n-as fi lasat-o aici daca textul in esenta nu mi-ar fi placut.

Multumesc, Ligia, tind sa cred ca ai dreptate.
Unul din lucrurile care m-au surprins la felul in care scrii e lipsa balastului, limpezimea. Deci cred ca-i o amputare benefica. :)