Poezie
Compactă
1 min lectură·
Mediu
vara, într-un ultim vagon de tren
am stat pe saci, cu rucsacul în brațe
când am ajuns făcuseră din gară cântec și toți se legănau în hamace de praf
arătau într-o singură direcție pe care-o mai văzusem copil
când lăsăm paharul pe-un colț de masă
și mama țipa c-o să rămână cerc
de ce oare
oare de ce strigă unii după mamă înainte de moarte
pantofii ei înalți se-amestecă-n frunze
te lasă un timp să-ți șutezi mingea apoi
te împinge oricum prin masa de sticlă
când m-așez farfuria-i mereu la mijloc, în stânga paharul înclină pereții
văzută de sus sunt destul de departe
văzută așa mă mișc într-o pânză ovală
și tot ce simt
sunt pătratele mici, albite cu grijă
023766
0
e interesant câte gânduri apar plecând de la simpla imagine a cercului de pe masă, apoi întrebarea \"oare de ce strigă unii după mamă înainte de moarte\" e bine inserată aici.
\"când m-așez farfuria-i mereu la mijloc, în stânga paharul înclină pereții
văzută de sus sunt destul de departe
văzută așa mă mișc într-o pânză ovală
și tot ce simt
sunt pătratele mici, albite cu grijă\" - e faină relația care se creează între acel \"văzută de sus\" și \" văzută așa\", sau, mă rog, cel puțin ceea ce îmi sugerează mie :)
- mi se pare că sună aiurea aici sticla aia poștită, dar hmmm, pentru o oarecare sinceritate a discursului, merge :)
numai bine,
alex