Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Scrisoare unui prieten

1 min lectură·
Mediu
Prietene , e iarasi toamna afara
si printre atatea umbre nu ti-e bine,
eu ma-nfior si plang in prag de seara
cand ma gandesc prietene la tine...
Si- jurul meu cu picuri mari Tacerea
sadeste cioburile vechilor castele
caci sta la panda-n ochii mei Durerea
sa rupa vraja firilor eterne.
Contagioasa e realitatea!
microbul ei azi a patruns si-n mine
caci ne-a negat din nou sacralitatea
si rad si plang prietene cu tine.
Eu nu mai stiu ce cred si nu mai cred ce stiu
e prea tarziu sa dau vreo socoteala
sa retraiesc prin tine-i prea tarziu
vibrand in existenta mea banala.
Si bajbaia prin intuneric Teama
eu eram cea pe care-o cauta,
credeam ca esti dar nici nu mi-am dat seama
ca retraiam o viata-n lipsa ta...
079.030
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
129
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Cristina Lițoiu. “Scrisoare unui prieten.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-litoiu/poezie/11213/scrisoare-unui-prieten

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

MMary
Frumos....imi place...si bine ai venit printre noi!!!...
0
@dan-tristianDTdan tristian
Ai abordat elegant suferinte pe care ne obosim in zadar sa le facem uitate. Puterea sugestiei cuvantului tau mi-a creat starea aceea pe care numai iubind o poti cunoaste... Te felicit si... iti multumesc...
0
MSMirela Sandoi
splendid...ma regasesc in poemul tau.
0
PRPetre Rau
Un text placut, cu muzicalitate aproape peste tot. Da-i inainte, ca e bine.
0
PRPetre Rau
Final minunat. Fara discutie, ai cu adevarat cite ceva de spus si o spus foarte frumos.
0
@mariana-pancuMPMariana Pancu
Poezia ta curge lin si frumos. De aceea place. Si sfatul meu: nu lasa realitatea sa-ti sufoce sentimentele.Ar fi pacat.Ce-am fi daca n-am mai simti nimic?
0
DDDaniela Dina
Tare frumos...mai ales...\"credeam ca esti dar nici nu mi-am dat seama/ ca retraiam o viata-n lipsa ta\"...e...:)superb...De ce-i uneori trecutl atat de prezent?!E frumos si trist in acelasi timp...de fapt...poate ca asta-i unul din paradoxurile pe care le imbraca poezia...frumesetea-n tristete...:(:)
0