Oglinda lui Eminescu
Cu toții știm ce este o oglindă: un obiect din metal sau sticlă, de diferite forme, având o față acoperită cu un strat metalic ce formează o suprafață netedă și lucioasă care
Am cumpărat o bucată de lună
vindea un nebun convenabil teren
cu acte în regulă
Nu mi-am propus nimic să construiesc
o casă ceva care să zboare
(pe lună se plutește uneori!)
în schimb am
Traiul meu suprapus peste două veacuri
poftă de leacuri
a tot poftit
M-am tot certat cu toate legile lumii
și rostul glumii
nu l-am simțit
Am fost lut primitiv în apneic sistem
precum un
CONCEPTE MATEMATICE ȘI FILOZOFICE
ÎN POEZIA LUI NICHITA STÃNESCU
(partea întâi)
Se spune că poeții sunt tentați să ne arate că ei văd ce nu văd alții. Nichita Stănescu, marele magician al
CONCEPTE MATEMATICE ȘI FILOZOFICE
ÎN POEZIA LUI NICHITA STÃNESCU
(partea a doua)
Conceptul de timp ocupă un loc central în poezia lui Nichita. Poetul este obsedat permanent de metamorfoza
Trecea un mort pe sub fereastra mea
Și nu avea cortegiu funerar
Inima-n piept îmi deveni mai grea
La gândul vieții mele de hoinar.
Trecea un mort pe sub fereastra mea
Iar sufletu-i zburda prin
Demonstrasem că alef nu-i alef
așa cum sperau puțini filozofi
cifre minuscule încifrau descifrau
mi-a fost dat un fief de ascunse izvoare
merita pesemne timpul pierdut
printre munții de
Iubito, suntem un triunghi
Cu laturi perfect neegale
Eu, tu și noi
Tu, noi și eu
Noi, eu și tu
Fiecare cu fiecarele sale
Avem unghiuri ascuțite și lungi
În care amestecăm
Încordate
Dezgropam arbori tineri cu dinții
Pietre largi dimprejur adunam
Toamna-mi sugea ochiul minții
Și fugeam, și fugeam, și fugeam
Prăvălit în aridă visare
În mine somn de ecouri purtam
Galaxii
O seară de mai cu lună. Eu, tânăr programator
Mă plimbam, visând la stele și gândind la viitor,
Admiram îndrăgostiții cum treceau interclasați
Câte doi, la fel de tineri, în binar
Urcam un munte cvadrilat
Tocmai în vârf vroiam s-ajung
De-acolo sus m-aș fi uitat
Să văd departele mai lung
Simțeam că aș putea s-o fac
Aveam în sânge aripi noi
Dar îngeri mă trăgeau
Undeva, cândva, cineva
Era cu mine, cu mine era
Eram cu ea, cu ea eram
Și-o iubeam, și-o iubeam, și-o iubeam
De unde, de când, de cine
În mine se află, se află în mine
Eram acolo, acolo
Sunt nebun murmurând beethoven
Logodit cu o larmă celestă
Mă lipsesc și de ultimul tren
Să ascult mângâierea funestă
Bezna are bătaie de clopot
Sunt nebun murmurând beethoven
Aud liniștea
Prea singur sunt între godeliene săbii
Spărgând evaluând necunoscute sfere
Am izbâvit prea mult pustiite corăbii
Iar omul cetății m-a robit în tăcere
Am sedus minți cu logiciene deprinderi
Pe
Nu știu cum voi sfârși noaptea asta
Frământările mele-s nebune
Mi-e teamă să închid și fereastra
Doar prin ea poți pătrunde la mine
Simțire mult prea des capilară
De ce mă atotprefaci în
Am fost în casa predicatorului
Am stat pe scaunul predicatorului
M-am ospătat la masa predicatorului
M-am culcat cu fata predicatorului
Am pângărit numele predicatorului
Spre mântuirea
Vai iubită iubire discretă
Spre tine la tine să zbor
Să plutesc din planetă-n planetă
Să urc să tot urc să cobor
Și îndată odată cu luna
În brațe pe brațe-o vei ști
Vor suna răsuna inimi
Tot mai sper că-s născut pe-o planetă străină
Ca un sfinx singuratec și sacru-n deșert
Ca o lampă cu gâtul prelung și inert
Tot mai sper că nu port nici o vină
Pe tata demult nu prea l-am știut
mama mea cea demultă și tristă
am nevoie de tine o dată pe zi
nu mai știu de iubire există
deznădejdea mă poate strivi.
degeaba mă ascund în oglindă
trupul mă apasă din ce în ce mai
E ora șase, tată, ți-amintești?
Străluminarea-mi intră-n așternut
Þi-aș scrie-un vers aproape pe nimic,
Þi-aș da poemul meu de la debut
În drumul tău spre treabă să-l citești
Numai mă lasă să
mamă îți spun am devenit bolnav
de-o vreme un rău în mine tot zace
toți doctorii din lume n-au ce-mi face
iar eu mă simt din ce în ce mai grav
le dau și bani le dau de toate cele
le cer să-și
Din ce haosuri s-a rotunjit iubirea aceasta
sunt încă plin de incertitudini albastre
inima-i ca o sferă desfășurată pe bolți aprinse
cu-n ochi cuprinzând numai stele
scânteietoare stele cu păsări
Într-o zi am surprins oglinda mea
oglindindu-se în mine
iar eu tulburat ca un vis trecător
îi inversam bezmetic stânga cu dreapta
Părea că mă ia în serios
se saluta în mine frumos și-și
autobuzul acesta mă duce departe
e cale lungă de mers așa mi se spune
timp am berechet de ce să-l pierd
doar n-oi sta degeaba atâta vreme doamne ferește
îmi vine așa și m-apuc să scriu cu degetul