Petre Rau

Gândurile se mai arcuiesc peste noapte iar zborul de flăcări mai lunecă prin inefabile spatii. Mai sunt, încă, cu turma de oameni, aplecat peste huma pierdută-n ninsoare de muguri.

Din mari asezări de lumină si oameni am cunoscut urma umedă a fruntii cu osul cicatrizat de himerele contemplate în altarul eterului Vântul aprig mai sufla pe la spate iar penumbra se

Oamenii, ispititi de ei însisi, se regăsesc peste noapte neputinciosi în fata migrenelor lumii, precum serpi părăsiti de lumină în policromele amurgului vesnic. Se răzletesc peste uitări altele

Lângă mine respiră tăcerea iar timpul din aburi răsare. Stii? Nu mai astept singur înserarea si nu-s ciudat prin somn! E ora când dorul îmi creste nebun si noaptea se cuibăreste adânc în mine

Cine a neglijat să-si îndrepte cugetul spre sământa elină si cine n-a stiut vechile fluvii sorbind setea noastră Această unică durere care sugruma buimacele trude vei spune că moare

Curg zboruri de păsări, Curând se vor dezgheta neostoitele havuze. De ce iubesc rostirile tale primavară? De ce sub arcul îngălbenit de soare îmi plec fruntea albă peste musuroaiele

Au picurat din pestera pustie tăcute lacrimi ale pasilor pierduti iar din izvoru-ntunecatei grote se mai aud si astăzi stropi căzuti Pământule ce tăinuiesti milenii substanta-n care

Si totusi visam curgerea timpului, când înserarea ma cuprindea ca-ntre tarmuri, când nepasatorul Icar îmi tremura pe retine ca roua pe frunza. Îi cautam un nume aceluia care ma redaruia

Albastre si negre cristaluri în noaptea de toamna si sunetul singur se prelungea sub copacii mai rari decât pe câmpie. Iar fumul dinspre munte se prefigura în semnele lumii Atâta fericire

De mult n-ai trecut pe la mine Durere Te-am nimerit la radacina oare?

Te-ai întrebat iubito cum din albastre zari Curg râuri de lumina cu ritmice-nspumari Din plumbuita clipa ce-apasa peste mine Zanatice fantasme cuibar de lungi suspine Sub talpi îti curge roua

Stii tu amice când din deal curgea suvoi de ape Iar noi cu talpile-n noroi luptam sa nu ne scape Gramezi de frunze moi si reci, siroi de dude coapte Le adunam uzi si voiosi pâna târziu în

Se-ndoaie plopul în coltul gradinii Cad frunze aprinse furate de vânt Oftarea sihastra a zilelor scurte O simt lânga mine-adormita în gând. Cutremurat de-o veche amintire A bucuriei de

Timpul si-a lasat umbra amara Pe ziduri si stânci stravezii Unde secreta doar nemiscarea În labirinturi de piatra pustii. Aici sunt doar visuri uitate Si lacrimi cazute pe piatra Sunt doar

Asadar măcar odată Poate rar chiar niciodată Pe deplin adeseori Mai precis de multe ori

Ce-i drept prea singur mi-am ales exilul am rătăcit tăcerea să mă urce cu sensul ei tăiat ba rupt nu mai scânteie pentru mine aștept dar frigul rece dinspre iarnă cu lămpașe de exil în

Dezgolind imuna liniște de răzlețe deprinderi îți număr împlinirea pasului pe dubitabil tavan alimentat cu întindere buimacă întindere si lumea ta se termină undeva aici în mine peste exod

Un tremur fecund ce aprinsă trezire iar șipotele dimineților noastre le închin păgânelor sălcii Se revarsă amintirea implorare demultă de iriși îți petrec în jurul umerilor o salbă

Treceai - niciodată ca atunci - dinspre singura lume a noastră încovoiată amiază prin ruga retinei licărire aureolată de struguri Ce-a fost? Chiar azi mi-ai fluturat o șoaptă

E atât de ciudată uitarea încât numai timpul o măsoară centimă cu centimă fără lăcomie și fără abuz mereu fără sens. Umbrele mele se destramă ca visele dimineața. Nimic nu e singur neavând

Cotidianul acesta Nu mai are nici un punct de vedere O bucata de încredere a fost rupta din el Si face naveta De la un capat la altul Prin mine. Noaptea se tot catara pe încrengaturile

Searbada prezenta de gheata în tine mi-am cunoscut amintirea ivita dincolo de prima ta racire ca umbra pierduta în dimineata dar goliciunea ta fireasca ce dulce-mi e si esti mereu de fata la

Lepadati-ma oameni de crudul meu gând Ca o torta uitata în mine arzând Nefireasca lumina pâlpâind nefiresc Nu mai stiu daca gândul mai e omenesc Nu mai cred ca speranta ma poate salva Nu mai vad

Mai simt calcata iarba de tine iubito Umbra moale miroase a urme de cerb Prea timid asternut pasul tau incognito Reînvie blestemul acela superb. Mai simt calcata iarba iubito de tine Nedorita