Petre Rau

Ramâi la marginea zilei, iubito când stropi de lumina se cuibaresc cu sclipire de fosfor pe umerii tai arcuiti ca undele vremii curând vom fi patrunsi de inefabil livida nemiscarea va secreta

Vânt Cuvânt Leagan de ciuturi Rascolire de fluturi Crude saruturi Descânt. Vânt Cuvânt Tremur de roua Încordare când ploua Speranta noua Avânt.

Uneori Îi era atât de frica singur sa copilareasca Încât tipa dupa mine Amagindu-ma cu tot felul de jucarii Plictisitoare Pe care le ascundeam Una câte una într-o groapa Victorian Le aruncam

Verde vale de rai Nepascuta de cai Undeva tu erai Doar a mea. Ce miros de pelin Într-un spatiu divin Un noptatic suspin Cuprindea. Cer albastru suind Pe miresme plutind Visul meu

Fragmentata generatie Fragmentata mea generatie E pe duca Siroaie de biti Se preling din memoria ei Bucati inegale se tot cauta Între ele Si nimic nu se integreaza În timp ca si în

Renaste speranta-n copil nenascut Cu mâini ratacinde si chakra de lut Amagire de mugur dinspre amurg, Lumina de ceara aprinsa pe rug, Banala plecare visata de om, Adânca uitare-ntr-un biet

Te stiu aproape în contur de lactee cu zvâcnire de portocala necoapta îti culeg lianele din împrejurul umerilor uitati în arcuire peste dimineata crinilor iar din gradina

Într-o zi un poet ratacind pe o mare într-un vers desuet va rosti o-ntrebare De unde vine dorul atât de aproape sa ramâna pamânt între ape? Un poet s-a pierdut ce poeme dispar între

Mama se împarte la doi la trei si la patru si asa mai departe mereu fara rest. Ce numar perfect este mama totdeauna egala cu suma divizorilor ei! Mama se împarte începând cu unu si cu cât

Forfota mare în oras Toti muritorii se pregatesc sa moara Fiecare îsi asterne un capat de lume La cap Câte o batista doua Câte putin Si atât. În rest se moare în liniste

Prea multa cenusa si vin din Efes Evolutii de ceara ascund Anotimp fara rost si ruga ades Ce mai esti, ce mai e, ce mai sunt? Asfintit rupt în graba din calendar Gaunos adapost din povesti Te

Apus Sunt singurul apei, valul ma trage Largul albastru promite ceva Nu sunt pescarusi, nu sunt nici catarge Din mâini nu voi da Si nici din picioare Tarmu-i departe - adâncul ma