Petre Rau

O seară de mai cu lună. Eu, tânăr programator Mă plimbam, visând la stele și gândind la viitor, Admiram îndrăgostiții cum treceau interclasați Câte doi, la fel de tineri, în binar

Iubito, suntem un triunghi Cu laturi perfect neegale Eu, tu și noi Tu, noi și eu Noi, eu și tu Fiecare cu fiecarele sale Avem unghiuri ascuțite și lungi În care amestecăm Încordate

Undeva, cândva, cineva Era cu mine, cu mine era Eram cu ea, cu ea eram Și-o iubeam, și-o iubeam, și-o iubeam De unde, de când, de cine În mine se află, se află în mine Eram acolo, acolo

CONCEPTE MATEMATICE ȘI FILOZOFICE ÎN POEZIA LUI NICHITA STÃNESCU (partea a doua) Conceptul de timp ocupă un loc central în poezia lui Nichita. Poetul este obsedat permanent de metamorfoza

CONCEPTE MATEMATICE ȘI FILOZOFICE ÎN POEZIA LUI NICHITA STÃNESCU (partea întâi) Se spune că poeții sunt tentați să ne arate că ei văd ce nu văd alții. Nichita Stănescu, marele magician al

Am cumpărat o bucată de lună vindea un nebun convenabil teren cu acte în regulă Nu mi-am propus nimic să construiesc o casă ceva care să zboare (pe lună se plutește uneori!) în schimb am

Prea multa cenusa si vin din Efes Evolutii de ceara ascund Anotimp fara rost si ruga ades Ce mai esti, ce mai e, ce mai sunt? Asfintit rupt în graba din calendar Gaunos adapost din povesti Te

Mama se împarte la doi la trei si la patru si asa mai departe mereu fara rest. Ce numar perfect este mama totdeauna egala cu suma divizorilor ei! Mama se împarte începând cu unu si cu cât

Într-o zi un poet ratacind pe o mare într-un vers desuet va rosti o-ntrebare De unde vine dorul atât de aproape sa ramâna pamânt între ape? Un poet s-a pierdut ce poeme dispar între

Te stiu aproape în contur de lactee cu zvâcnire de portocala necoapta îti culeg lianele din împrejurul umerilor uitati în arcuire peste dimineata crinilor iar din gradina

Fragmentata generatie Fragmentata mea generatie E pe duca Siroaie de biti Se preling din memoria ei Bucati inegale se tot cauta Între ele Si nimic nu se integreaza În timp ca si în

Verde vale de rai Nepascuta de cai Undeva tu erai Doar a mea. Ce miros de pelin Într-un spatiu divin Un noptatic suspin Cuprindea. Cer albastru suind Pe miresme plutind Visul meu

Vânt Cuvânt Leagan de ciuturi Rascolire de fluturi Crude saruturi Descânt. Vânt Cuvânt Tremur de roua Încordare când ploua Speranta noua Avânt.

Ramâi la marginea zilei, iubito când stropi de lumina se cuibaresc cu sclipire de fosfor pe umerii tai arcuiti ca undele vremii curând vom fi patrunsi de inefabil livida nemiscarea va secreta

Din ce haosuri s-a rotunjit iubirea aceasta sunt încă plin de incertitudini albastre inima-i ca o sferă desfășurată pe bolți aprinse cu-n ochi cuprinzând numai stele scânteietoare stele cu păsări

mamă îți spun am devenit bolnav de-o vreme un rău în mine tot zace toți doctorii din lume n-au ce-mi face iar eu mă simt din ce în ce mai grav le dau și bani le dau de toate cele le cer să-și

E ora șase, tată, ți-amintești? Străluminarea-mi intră-n așternut Þi-aș scrie-un vers aproape pe nimic, Þi-aș da poemul meu de la debut În drumul tău spre treabă să-l citești Numai mă lasă să

mama mea cea demultă și tristă am nevoie de tine o dată pe zi nu mai știu de iubire există deznădejdea mă poate strivi. degeaba mă ascund în oglindă trupul mă apasă din ce în ce mai

Tot mai sper că-s născut pe-o planetă străină Ca un sfinx singuratec și sacru-n deșert Ca o lampă cu gâtul prelung și inert Tot mai sper că nu port nici o vină Pe tata demult nu prea l-am știut

Vai iubită iubire discretă Spre tine la tine să zbor Să plutesc din planetă-n planetă Să urc să tot urc să cobor Și îndată odată cu luna În brațe pe brațe-o vei ști Vor suna răsuna inimi

Traiul meu suprapus peste două veacuri poftă de leacuri a tot poftit M-am tot certat cu toate legile lumii și rostul glumii nu l-am simțit Am fost lut primitiv în apneic sistem precum un

Oglinda lui Eminescu Cu toții știm ce este o oglindă: un obiect din metal sau sticlă, de diferite forme, având o față acoperită cu un strat metalic ce formează o suprafață netedă și lucioasă care

Se-ndoaie plopul în coltul gradinii Cad frunze aprinse furate de vânt Oftarea sihastra a zilelor scurte O simt lânga mine-adormita în gând. Cutremurat de-o veche amintire A bucuriei de

Stii tu amice când din deal curgea suvoi de ape Iar noi cu talpile-n noroi luptam sa nu ne scape Gramezi de frunze moi si reci, siroi de dude coapte Le adunam uzi si voiosi pâna târziu în