O seară de mai cu lună. Eu, tânăr programator
Mă plimbam, visând la stele și gândind la viitor,
Admiram îndrăgostiții cum treceau interclasați
Câte doi, la fel de tineri, în binar
Iubito, suntem un triunghi
Cu laturi perfect neegale
Eu, tu și noi
Tu, noi și eu
Noi, eu și tu
Fiecare cu fiecarele sale
Avem unghiuri ascuțite și lungi
În care amestecăm
Încordate
Undeva, cândva, cineva
Era cu mine, cu mine era
Eram cu ea, cu ea eram
Și-o iubeam, și-o iubeam, și-o iubeam
De unde, de când, de cine
În mine se află, se află în mine
Eram acolo, acolo
CONCEPTE MATEMATICE ȘI FILOZOFICE
ÎN POEZIA LUI NICHITA STÃNESCU
(partea a doua)
Conceptul de timp ocupă un loc central în poezia lui Nichita. Poetul este obsedat permanent de metamorfoza
CONCEPTE MATEMATICE ȘI FILOZOFICE
ÎN POEZIA LUI NICHITA STÃNESCU
(partea întâi)
Se spune că poeții sunt tentați să ne arate că ei văd ce nu văd alții. Nichita Stănescu, marele magician al
Am cumpărat o bucată de lună
vindea un nebun convenabil teren
cu acte în regulă
Nu mi-am propus nimic să construiesc
o casă ceva care să zboare
(pe lună se plutește uneori!)
în schimb am
Prea multa cenusa si vin din Efes
Evolutii de ceara ascund
Anotimp fara rost si ruga ades
Ce mai esti, ce mai e, ce mai sunt?
Asfintit rupt în graba din calendar
Gaunos adapost din povesti
Te
Mama se împarte la doi
la trei si la patru
si asa mai departe
mereu fara rest.
Ce numar perfect este mama
totdeauna egala cu suma divizorilor ei!
Mama se împarte începând cu unu
si cu cât
Într-o zi un poet
ratacind pe o mare
într-un vers desuet
va rosti o-ntrebare
De unde vine dorul atât de aproape
sa ramâna pamânt între ape?
Un poet s-a pierdut
ce poeme dispar
între
Te stiu aproape
în contur de lactee
cu zvâcnire de portocala necoapta
îti culeg lianele
din împrejurul umerilor
uitati în arcuire
peste dimineata crinilor
iar din gradina
Fragmentata generatie
Fragmentata mea generatie
E pe duca
Siroaie de biti
Se preling din memoria ei
Bucati inegale se tot cauta
Între ele
Si nimic nu se integreaza
În timp ca si în
Verde vale de rai
Nepascuta de cai
Undeva tu erai
Doar a mea.
Ce miros de pelin
Într-un spatiu divin
Un noptatic suspin
Cuprindea.
Cer albastru suind
Pe miresme plutind
Visul meu
Ramâi la marginea zilei, iubito
când stropi de lumina se cuibaresc
cu sclipire de fosfor
pe umerii tai arcuiti ca undele vremii
curând vom fi patrunsi de inefabil
livida nemiscarea va secreta
Din ce haosuri s-a rotunjit iubirea aceasta
sunt încă plin de incertitudini albastre
inima-i ca o sferă desfășurată pe bolți aprinse
cu-n ochi cuprinzând numai stele
scânteietoare stele cu păsări
mamă îți spun am devenit bolnav
de-o vreme un rău în mine tot zace
toți doctorii din lume n-au ce-mi face
iar eu mă simt din ce în ce mai grav
le dau și bani le dau de toate cele
le cer să-și
E ora șase, tată, ți-amintești?
Străluminarea-mi intră-n așternut
Þi-aș scrie-un vers aproape pe nimic,
Þi-aș da poemul meu de la debut
În drumul tău spre treabă să-l citești
Numai mă lasă să
mama mea cea demultă și tristă
am nevoie de tine o dată pe zi
nu mai știu de iubire există
deznădejdea mă poate strivi.
degeaba mă ascund în oglindă
trupul mă apasă din ce în ce mai
Tot mai sper că-s născut pe-o planetă străină
Ca un sfinx singuratec și sacru-n deșert
Ca o lampă cu gâtul prelung și inert
Tot mai sper că nu port nici o vină
Pe tata demult nu prea l-am știut
Vai iubită iubire discretă
Spre tine la tine să zbor
Să plutesc din planetă-n planetă
Să urc să tot urc să cobor
Și îndată odată cu luna
În brațe pe brațe-o vei ști
Vor suna răsuna inimi
Traiul meu suprapus peste două veacuri
poftă de leacuri
a tot poftit
M-am tot certat cu toate legile lumii
și rostul glumii
nu l-am simțit
Am fost lut primitiv în apneic sistem
precum un
Oglinda lui Eminescu
Cu toții știm ce este o oglindă: un obiect din metal sau sticlă, de diferite forme, având o față acoperită cu un strat metalic ce formează o suprafață netedă și lucioasă care
Se-ndoaie plopul în coltul gradinii
Cad frunze aprinse furate de vânt
Oftarea sihastra a zilelor scurte
O simt lânga mine-adormita în gând.
Cutremurat de-o veche amintire
A bucuriei de
Stii tu amice când din deal curgea suvoi de ape
Iar noi cu talpile-n noroi luptam sa nu ne scape
Gramezi de frunze moi si reci, siroi de dude coapte
Le adunam uzi si voiosi pâna târziu în