Liniste

Lângă mine respiră tăcerea iar timpul din aburi răsare.

Stii? Nu mai astept singur înserarea si nu-s ciudat prin somn!

E ora când dorul îmi creste nebun si noaptea se cuibăreste adânc în mine tânară să moară.

Vai, ce albastră din trup tâsneste dorinta,

ca un murmur de fecundă ploaie de vară.

Rămâi liniste aici lânga mine, să despletim inocente himere sub mărul ce-si pleacă din nou crengile grele

de parcă tot ceru-i sub el si ar vrea să se scalde-n lumină.

Rămâi! Iar din de altădată linistea mâinilor mele,

adună-mi visul diminetii pe frunze uitat.