Poezie
Fugeam
1 min lectură·
Mediu
Dezgropam arbori tineri cu dinții
Pietre largi dimprejur adunam
Toamna-mi sugea ochiul minții
Și fugeam, și fugeam, și fugeam
Prăvălit în aridă visare
În mine somn de ecouri purtam
Galaxii îmi suflau în spinare
Și fugeam, și fugeam, și fugeam
Aveam bătrâni melancolici pe creier
Cu voință de ei mă rupeam
Frigul țâșnea prin criuri de greier
Și fugeam, și fugeam, și fugeam
Mă-ntreceam în viteză cu bezna
Doar o sferă eram, doar o sferă eram
Clipa măruntă îmi sfâșia glezna
Și fugeam, și fugeam, și fugeam
064.676
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Petre Rau
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 87
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Petre Rau. “Fugeam.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/petre-rau/poezie/11088/fugeamComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Foarte frumos, melodios. Dar nu înțeleg totuși de ce fugeai, și fugeai, și fugeai? Tot acolo vei ajunge indiferent de viteză.
0
Înseamnă că gândul tău piere înainte de a se naște...
0
Oglinda aceea te arată din spate dacă zici că inversează susul cu josul dar păstrează direcțiile laterale. Nu-i de mirare că alergi ca o stihie melancolică după tine însuți încercând să te agăți de gleznă.
0
Dragă Petre îți mulțumesc pt. aprecierea pe care am primit-o din partea ta ... Fără a părea un schimb amabil de felicitări chiar trebuie să te felicit, sincer, căci îndrăznesc să privesc puțin mai departe decât realitatea fizică, obiectuală, a cuvintelor... Iar fuga ta e un drum spre tine, un zbor pe care mulți nu-l văd...
0
