Cristina Lițoiu

Culoarele reci M-au epuizat in veșnicii Ca o pauză în mărturisire Biciurile-mi sângeră-n gol Zarurile au fost aruncate Dincolo de matrice Copacii putrezesc În alegoriile resemnării Fântânile negre

Va invit sa petrecem Imi aniversez tristetea De a ma fi gasit Mai om Ca oricand Prin fum de tigara Si-o parte de zambet, La cafea cu amicii Intr-un colt dintr-un drum. Plecat sunt din

Cadavre împrăștiate într-o lumină tulbure Urcau spre viața de dincolo De ei Într-o lume a judecății imparțiale A trupului, a gândului, a zilnicei fapte Și-n discernământul conștiinței Nu

Sufletul se prelinge pe ziduri Ude de igrasia sfârșitului Iar strigătele sunt șoapte În sanatoriul imaginației nude. Sufletul nu dovedește nimic, O perpetuă curgere în același labirint

Tatuez într-o lacrimă chipul tău scurs în oglinzi și inima-mi îmbătată în sânge încetează să plângă...

Un joc efemer,de noroc si tradare, Sa jucam,dragul meu,aceeasi ispita Intr-o seara de doliu,cernita-n plecare, Sa jucam azi, la carti,iubirea traita! Eu pun jos \"simtirea\"adancita in

Straine tu,cu ochi straini de ce ma lasi vanat de caini, de ce tarziul ti-e tarziu, de ce ti-e sufletul pustiu? de ce lumina n-a urmat de ce sa fim pe veci pacat de ce iubirea ce-o

MONOLOG ÎNTRU NEȘANSÃ (personaje - eu și eul) Mi-e gândul oprit de repetiții, ce curg dintr-o memorie a sufletului. - Ce exterioară mi-e clepsidra de pe masă. - Oare prin ea chiar

Serpentine de cioburi Adunate-n priviri Deseneaza rigid, Necropsia implinirii... M-ating infinit Ulmi negrii Si ploi Si toamne mi-ating, Pustiul iubirii... Un tablou cenusiu, Si cerul

Bătrânul sculptează tăcerea. Aleea Scaunelor premerge pașilor spre un minus infinit suspendat în noi.

Pașii-mi răsună greu, prin catedrala sufletului, căutand,fără slavă murmurul evangheliei... Pustiu. N-am găsit decat icoane șterse fără chip de Christ... Rătăcire. Într-un colț, năpădit de

Nimic nu e exterior nouă poate doar, sufletul.

Într-o lume de vis De bani și marasm Abisuri pornesc Vânătoarea în oameni: Veșnicii pasagere, Un Iago cinstit, Exterioare iubiri, Un ateu prozelit. Într-o lume de vis Abisuri

Îngălbenite poze într-un album uitat De suflet și de gânduri Aduc trecut și sentiment plecat, În temnițe de-amurguri. Și eu, și tu, și alte ființări Stinghere lumi ce-au fost, Mi se

Beginning If we summarize all the grief, that we feel for those who die inside us the death will become absolute: univers and life limited by regret and restless. I fall, in waste of

Primăvara luminii... ne-mparte gândul că norii sunt departe și, că iernile cernite n-au fost nicicând trăite. Un sentiment de verde crud mă răscolește acum. Și floarea renăscândă îmi dă miresmele

IARNÃ-N SIMÞIRI Iarna, cerul plânge în alb Și soarele-i mut în lumină... Un vifor haotic îmi tulbură gândul, Iar ești în mine, anotimp înghețat, Anotimp înghețat...

Aș vrea să știu O rugă a-mplinirii Să-i spun iubirii - șoaptă Iar tu să-mi fii - cuvânt. Lumini incandescente În nopțile tăcerii, Să-nalțe doruri sfinte Pe cerul dintre noi...!

Mi-e gândul oprit de repetiții, ce curg dintr-o memorie a sufletului. Iraționale, desprinse fluctuant din ceea ce am fost sau sunt. Teama de eu îmi alungă ascunse păreri... ce vin din moarte.

- Suflet ce ai fost frumos! prin ce unghere-absente rătăcești?… Totul îmi este interzis, visul, amarul, tăcerea ca o taină a nimicului și lumea e o ruină consecventă cu prea desele opriri ale

Sunt, scândura din Iona pe care vin să-și regăsească liniștea, pescărușii… Să plec, dar unde? Să plec pur și simplu… Nașterea: rănire în fața unor repetate treziri… Singurătatea și

JUDECATA CLIPELOR “mor clipe mute, numărate și-n pacea nopții-nfiorate același vis vă dă ocol.” O.Goga Clipele se sparg într-un

AX-I-OM “Să fi tot fost o fărâmă de ființă, iar… mâinile ei aproape translucide creșteau ca niște lujere în sus… în rugăciune.” Strălucind lumina, prin pânza cerului dincolo de