Culoarele reci
M-au epuizat in veșnicii
Ca o pauză în mărturisire
Biciurile-mi sângeră-n gol
Zarurile au fost aruncate
Dincolo de matrice
Copacii putrezesc
În alegoriile resemnării
Fântânile negre
Va invit sa petrecem
Imi aniversez tristetea
De a ma fi gasit
Mai om
Ca oricand
Prin fum de tigara
Si-o parte de zambet,
La cafea cu amicii
Intr-un colt dintr-un drum.
Plecat sunt din
Cadavre împrăștiate într-o lumină tulbure
Urcau spre viața de dincolo
De ei
Într-o lume a judecății imparțiale
A trupului, a gândului, a zilnicei fapte
Și-n discernământul conștiinței
Nu
Sufletul se prelinge pe ziduri
Ude de igrasia sfârșitului
Iar strigătele sunt șoapte
În sanatoriul imaginației nude.
Sufletul nu dovedește nimic,
O perpetuă curgere în același labirint
Un joc efemer,de noroc si tradare,
Sa jucam,dragul meu,aceeasi ispita
Intr-o seara de doliu,cernita-n plecare,
Sa jucam azi, la carti,iubirea traita!
Eu pun jos \"simtirea\"adancita in
Straine tu,cu ochi straini
de ce ma lasi vanat de caini,
de ce tarziul ti-e tarziu,
de ce ti-e sufletul pustiu?
de ce lumina n-a urmat
de ce sa fim pe veci pacat
de ce iubirea ce-o
MONOLOG ÎNTRU NEȘANSÃ
(personaje - eu și eul)
Mi-e gândul oprit de repetiții, ce curg dintr-o memorie a sufletului.
- Ce exterioară mi-e clepsidra de pe masă.
- Oare prin ea chiar
Serpentine de cioburi
Adunate-n priviri
Deseneaza rigid,
Necropsia implinirii...
M-ating infinit
Ulmi negrii
Si ploi
Si toamne mi-ating,
Pustiul iubirii...
Un tablou cenusiu,
Si cerul
Pașii-mi răsună greu,
prin catedrala sufletului,
căutand,fără slavă
murmurul evangheliei...
Pustiu.
N-am găsit decat
icoane șterse
fără chip de Christ...
Rătăcire.
Într-un colț,
năpădit de
- Alo, tu ești?
- Da,eu.
- Ce mai faci?
- La fel.
- Tot cu boala?
- Mă chinuie nemernica. În fiecare zi mă tachinează altfel, parcă și durerea asta nu se mai satură, tot rupe din mine.
- Lasă
Într-o lume de vis
De bani și marasm
Abisuri pornesc
Vânătoarea în oameni:
Veșnicii pasagere,
Un Iago cinstit,
Exterioare iubiri,
Un ateu prozelit.
Într-o lume de vis
Abisuri
Îngălbenite poze într-un album uitat
De suflet și de gânduri
Aduc trecut și sentiment plecat,
În temnițe de-amurguri.
Și eu, și tu, și alte ființări
Stinghere lumi ce-au fost,
Mi se
Beginning
If we summarize all the grief, that we feel for those who die inside us the death will become absolute: univers and life limited by regret and restless.
I fall, in waste of
Primăvara luminii... ne-mparte gândul că norii sunt departe și, că iernile cernite n-au fost nicicând trăite.
Un sentiment de verde crud mă răscolește acum. Și floarea renăscândă îmi dă miresmele
IARNÃ-N SIMÞIRI
Iarna, cerul plânge în alb
Și soarele-i mut în lumină...
Un vifor haotic îmi tulbură gândul,
Iar ești în mine, anotimp înghețat,
Anotimp înghețat...
Aș vrea să știu
O rugă a-mplinirii
Să-i spun iubirii - șoaptă
Iar tu să-mi fii - cuvânt.
Lumini incandescente
În nopțile tăcerii,
Să-nalțe doruri sfinte
Pe cerul dintre noi...!
Mi-e gândul oprit de repetiții, ce curg dintr-o memorie a sufletului. Iraționale, desprinse fluctuant din ceea ce am fost sau sunt. Teama de eu îmi alungă ascunse păreri... ce vin din moarte.
- Suflet ce ai fost frumos!
prin ce unghere-absente rătăcești?…
Totul îmi este interzis,
visul, amarul, tăcerea
ca o taină a nimicului și
lumea e o ruină consecventă
cu prea desele opriri ale
Sunt, scândura din Iona
pe care vin să-și regăsească
liniștea, pescărușii…
Să plec, dar unde?
Să plec pur și simplu…
Nașterea: rănire în fața
unor repetate treziri…
Singurătatea și
AX-I-OM
“Să fi tot fost o fărâmă de ființă, iar…
mâinile ei aproape translucide creșteau
ca niște lujere în sus… în rugăciune.”
Strălucind lumina, prin pânza cerului
dincolo de