Cristina Cosnita

\"Cum e sa te nasti cu semnul infinitului dupa ureche?\" Ma intrebi cu ochii mari, goliti de prea multa viata. \"Sa vezi lumea ca o tabla de sah dar sa nu poti muta decat nebunul cu gandul

Frica iti deschide usa Si prin porii ei murdari Mai respira doar moartea Neinduplecata inca De ruga carnii putrezite. Ferestrele plang scarba Si prin obloanele trase Doar vant si lacrimi mai

Atunci cand sufletul privirii pustiite Sfasie cerul in frunze cu gene de apa Si aripile goale se ridica In noaptea ce misca spasmic Iluzia unui fir de intuneric In ochii tai, realul se

\"Masina de spalat amintiri!\" Ti-am strigat cand cerul Se incapatana sa ramana la fel de senin, Si dupa ce ultima lacrima de iad Se scurgea in sufletul meu, Iar toti ingerii Isi zambeau

Daca nepasarii i-ar creste aripi, Cuprinzand sub credintele ei nedorite Marginirea stelelor, Cum vom afla cand sa ne respiram Sub privirea fulgilor de soare, Astfel incat nefericirea

Pereti albi obosesc ochii Obisnuiti sa caute sori si stele Doar in intuneric. Oare pe unde respira acum Ideea de lumina? Nemarginitul, captiv Hraneste cu sange rece Trandafiri ofiliti in

Ingeri... M uscand din carnea neputintei, se ridica. I nchid sub tainuri grele de uitare seaca, H arpe ce-si vantura uitarea cea desarta, A mestecand in lacrimi dulce vis de moarte. I magini

Ploua tristete Peste cerul pierdut in carnea Sfaramandu-se cu gheare de apa. Stele incearca sa inece Cu priviri mirosind a sange de ploaie Oceanul ametit De eternitatea visului Ce refuza sa se

Petalele aluneca rosii Si intreg oceanul este improscat de sange Stele se arunca din goliciunea noptii Pentru a-si scalda aripile atrofiate In stropi de credinta blestemata Setea flamanda le

Iti ridici,grabit, bagajele golite De respiratia ultimului tren. Agiti tacut biletul Spre urmatorul peron... Te imping si te storcesc clipele, Grabite sa-si ocupe locurile In vagonul

Sa vezi din toata viata care trece, Doar crinii cruzi ce-ti plang azi pe picioare. Si din intreaga dragoste apusa, Sa iti serbezi, acum, inmormantare. Si lemnul mult prea rece si prea

Te strecori in sala cu oglinzi, Si zeci de ochi te privesc speriati. Ii cunosti pe fiecare in parte Iti deschid de mult cate o poarta Spre propria-i realitate, Asteptandu-te sa o seduci. Ce

De ce condeiul plange Cu lacrimi dulci pe foaie Exorcitand din vremuri Si spade neinfricate Doar ingeri ce asteapta Amanetand, cand zorii Refuza a se naste, Doar vietiile furate. De ce

Clepsidra plange stele Si cerul pustiit de vise Se va ineca cu osul Unui nou inceput. Finalul l-a tunat un cocor Picurand in mare Sarutul apusului unui alt azi Pierdut printre muze De marmura

Inchis in nemurire, Sufletul isi plange Libertatea trupului...

Visele Mor, Dupa ce te invatasera Cu glasuri surde Ca stelele asteapta In furtuna cerului Doar sa fie rapite de un suflet Si sa aprinda alt mister De lume vie Visele mor, Si din sinuciderea

Sa-mi ierte pacatele? Ce pacat e mai mare Decat acela de a iubi O bucata de huma vie Mai mult decat viata? Le-am pierdut pe amandoua... Liniste... Ce liniste sa am Daca voi imi insotiti Cu

In timp ce ochi holbati incearca neputinciosi Sa ridice ceata impaienjenita De unghiile mortii, Cerul ii devine labirint Iar marile ii tes cu fir batut in soare Cararea inchisa a

Intai a fost lumina. Apoi fulgerul si-a inchegat surasul Amestecat cu ploaie de stele Si sete de nori, Transformand fericirea in vers, Versul in trup, Trupul in tarana. Apoi a fost noapte Cu

Ma doare amintirea Ca pamantul era patrat si rece Din colturile lui pandindu-ma tacute Abisuri flamande Ca iluzii dulci Ce-si paseau suflarea pe lacrimile desertului Nu-mi mai imping

Uriase zambete in cer Incearca sa sopteasca Cine a poruncit norilor sa tipe, Lumii sa planga Si ingerilor renegati de suflet Prin colturi sa-si ascunda Iubirea sub

Privește-mă, Să-ți găsesc în ochii triști furtuna de vise Să-ți sorb fulgerul din ei și să-ți aprind cu el Lumânarea păgână a uitării de sine. Asculta-mă, Să-ți aud printre gemete de

Sarut de amintire aluneca si moare Oras inchis in lume, indoliat de soare Aude pulsul vietii, inchide ochi amari Rugi jalnice tot uita sa sparga ochii tari Ecoul numai spera, cercand ultima

A fost un vis. Si visul a fost atat de mare, atat de viu incat mi-a inghitit sufletul,saraca victima a vrajilor tale tacute si reci, si mi-a scurs in inima nectarul dulce al fericirii…pana cand