Cristina Cosnita

Sarut de amintire aluneca si moare Oras inchis in lume, indoliat de soare Aude pulsul vietii, inchide ochi amari Rugi jalnice tot uita sa sparga ochii tari Ecoul numai spera, cercand ultima

Inchide-ti sufletul spre moarte si scufunda-te intr-un vis siroind de stele,ce iti vor rasfata parul, iti vor aprinde ochii si iti vor sopti o cale, te vor impinge pe poteca batuta de sori ametitori

Inchid ochii ingreunati de suflul unei amintiri pierdute printre nori.Ascult glasul ei dulce si azi,ca de atatea ori, ascult glasul tau, aceleasi cuvinte, acelasi gand, hiperbolizand o tristete abia

Caldura iti arde privirea risipita pe nisipul aruncat de respiratia-ti visand sarutul unei cascade izbucnite din linistea ochilor tai,care iti rataceste glasul printre dunele ametitoare si mate

Sa vezi din toata viata care trece, Doar crinii cruzi ce-ti plang azi pe picioare. Si din intreaga dragoste apusa, Sa iti serbezi, acum, inmormantare. Si lemnul mult prea rece si prea

\"Masina de spalat amintiri!\" Ti-am strigat cand cerul Se incapatana sa ramana la fel de senin, Si dupa ce ultima lacrima de iad Se scurgea in sufletul meu, Iar toti ingerii Isi zambeau

Clepsidra plange stele Si cerul pustiit de vise Se va ineca cu osul Unui nou inceput. Finalul l-a tunat un cocor Picurand in mare Sarutul apusului unui alt azi Pierdut printre muze De marmura

Frica iti deschide usa Si prin porii ei murdari Mai respira doar moartea Neinduplecata inca De ruga carnii putrezite. Ferestrele plang scarba Si prin obloanele trase Doar vant si lacrimi mai

Suflet de vant Un fum negru brazdeaza aerul inghetat de tacerea iernii, contopindu-se nevazut cu cerul inecat in noapte.Suflete triste, ascunzand sub aripi putrezite o viata pierduta

De ce condeiul plange Cu lacrimi dulci pe foaie Exorcitand din vremuri Si spade neinfricate Doar ingeri ce asteapta Amanetand, cand zorii Refuza a se naste, Doar vietiile furate. De ce

Un cer se invarteste nebun, carusel demonic al unui chip pierdut printre flacari. Stiam! Oh, Doamne, Stiam din ultima clipa cand I-am privit ochii ca era cea din urma data cand mi-am simtit umerii

Petalele aluneca rosii Si intreg oceanul este improscat de sange Stele se arunca din goliciunea noptii Pentru a-si scalda aripile atrofiate In stropi de credinta blestemata Setea flamanda le

Intai a fost lumina. Apoi fulgerul si-a inchegat surasul Amestecat cu ploaie de stele Si sete de nori, Transformand fericirea in vers, Versul in trup, Trupul in tarana. Apoi a fost noapte Cu

Visele Mor, Dupa ce te invatasera Cu glasuri surde Ca stelele asteapta In furtuna cerului Doar sa fie rapite de un suflet Si sa aprinda alt mister De lume vie Visele mor, Si din sinuciderea

Ploua tristete Peste cerul pierdut in carnea Sfaramandu-se cu gheare de apa. Stele incearca sa inece Cu priviri mirosind a sange de ploaie Oceanul ametit De eternitatea visului Ce refuza sa se

Te strecori in sala cu oglinzi, Si zeci de ochi te privesc speriati. Ii cunosti pe fiecare in parte Iti deschid de mult cate o poarta Spre propria-i realitate, Asteptandu-te sa o seduci. Ce

O mare nesfarsita ascunsa in umbra cerului dureros de greu.Doar undeva,intr-un colt de univers, un punct acoperit de ceata priveste cu ochi reci cum gandul tau incearca, ridicandu-se, sa isi atinga

Dacă cerul ar fii închisoare de îngeri,noaptea ar plânge sub respirația harpei lor scăldată-n tristețe, dulce nebunie aprinzând doi ochi de stele și o inimă rotundă și grea. Dar noi?

Intuneric.Doar sclipirea rece,metalica,a barelor de otel taie linistea incarcata de un aer greu,mirosind intepator a narcot si mucegai.Pereti umezi par sa poarte pe trup lacrimile neplanse ale

Culori diforme si stridente,insangerand ochii ce au obosit sa priveasca si isi gasesc alinarea in intunericul unei linisti de diamant ce iti taie respiratia violata de uitare.Iti asculti inima si ii

A fost un vis. Si visul a fost atat de mare, atat de viu incat mi-a inghitit sufletul,saraca victima a vrajilor tale tacute si reci, si mi-a scurs in inima nectarul dulce al fericirii…pana cand

Pereti albi obosesc ochii Obisnuiti sa caute sori si stele Doar in intuneric. Oare pe unde respira acum Ideea de lumina? Nemarginitul, captiv Hraneste cu sange rece Trandafiri ofiliti in

Daca nepasarii i-ar creste aripi, Cuprinzand sub credintele ei nedorite Marginirea stelelor, Cum vom afla cand sa ne respiram Sub privirea fulgilor de soare, Astfel incat nefericirea

Iti ridici,grabit, bagajele golite De respiratia ultimului tren. Agiti tacut biletul Spre urmatorul peron... Te imping si te storcesc clipele, Grabite sa-si ocupe locurile In vagonul