Cristiana Popp

Vasile, nu am cuvinte, dar trebuie sa insailez ceva aici. Habar n-aveam ca scrii si asa. Dar eu n-am habar despre multe. Ma doare poezia asta, Vasile, ma doare in cel mai cumplit si mai dulce mod posibil. E dura si urla. Dar imi place.
Asta e lumea noastra, asta e tara in care ne impleticim pasii, chiar trebuia sa mi-o arati? Da, trebuia, mutumesc.

Ioana, aceasta este o surpriza fantastica. Tu la textele mele??? Frumoasa trecere, nespus de onorata sa-ti fiu gazda.
Marian, dragul meu, nu-i nimic, textele mele iti trezesc amintiri placute. Cat despre aventuri, ehei vin ele si aventurile. Promit. Tiii, sa vezi dupa aia ce de amintiri... Sa umplem un caiet de poezii. Sau sa le povestesc eu nepotilor.

Intr-o zi fiecare va afla care e continutul mortii. Tu aici ne-ai aratat invelisurile, unul mai fals decat altul. Stii, despre lucrurile importante nu se vorbeste. Ele doar ti se intampla. Si cred eu ca si moartea e o intamplare frumoasa, frumoasa.
Poezia imi place. Tocmai fiindca e adevarat si sincera. Si nu isi propune sa vorbeasca despre adevaruri general valabile, coplesitoare senzatii unicat. E o scriere despre ceea ce suntem cand ne permitem sa fim sinceri.

N-am ce spune mai mult decat s-a spus. Poem drag inimii mele. Atat.

A fost simplu. Descrierea mi se potriveste perfect si mi-a fost sugerata de curand de un om care a inteles despre mine intr-o noapte mai mult decat am inteles eu in 26 de ani. Daca ti se potriveste nu pot decat sa fiu incantata ca nu sunt singura. Ca nu suntem singure...

Imi place inocenta acestor versuri. le simt scrise de o femeie matura, cu mult mai matura decat ar vrea, puternica, cu mult mai puternica decat crede si careia ii place sa se joace uneori cu amintirile unei copilarii inventate. Amestecul acesta tulburator de femeie si copil, de inocenta si maturitate, de joc si tristete ma tulbura.

mă fierbe în vin mă fierbe în sânge
huruie inima parcă se strânge
mă scrie hârtie pachet de pomană
părinții morți bocesc la icoană
Stii, asta e preferata mea. Fiindca imi aminteste de alte poezii ale tale. Fiindca e TU. Fiindca imi canta si-mi place.

Anni, de fapt sunt o sceptica. Uneori insa imi place sa visez. Stiu ca depinde numai de mine. Si mai stiu ca sunt puternica. Deci am toate argumentele unui optimism bine temperat. Inca ii e frig, sa stii, azi nu s-a terminat.
Claudiu, trecerea ta pe la textele mele nu poate decat sa ma bucure. Nu, nu e scris pentru tine, e scris pentru mine. Dar ti-l daruiesc. Fiindca poate la un nivel necunoscut unii dintre noi sunt creati pe aceeasi matrice. Si atunci, scriind pentru un om complet necunoscut, scriu pentru toti cei asemeni lui. Si implicit scriu pentru mine.
Ai inteles, Claudiu si asta imi spune ca poate textul nu e bun, dar are o calitate indiscutabila. E adevarat. Si la mine e frig, stiu cam cat de frig. Dar... e ultima zi, depinde doar cat va dura.

Nu o iau personal, dar te rog eu mult corecteaza. Nu de dragul meu ci de dragul poeziei, e prea buna ideea pentru a avea greseli.
(Poti face asta dupa ce te loghezi. Sub comentarii vei vedea scris: Acest text iti apartine. Poti edita acest text. Dand click pe ultima propozitie vei ajunge la pagina sursa unde poti face modificari si retrimite textul).

Faptul ca noile mele incercari va plac este o surpriza minunata.
Nichita, melcul acela sunt eu. Strans incovrigata intr-o cochilie in care mi-e frig de ani buni. Incerc sa ies si sa ma incalzesc in niste ochi de culoarea ceaiului verde.
Thais, partial intentionat, partial instinctual ultimele mele scrieri sunt oarecum haotice. da poti sa le pui intr-o palarie si sa le citesti in ordinea in care ies. Mesajul va fi acelasi. Pentru prima data in viata ma caut.

Tocmai fiindca prinsesem dorinta repetitiilor am incercat sa argumentez ca ele nu-si ating scopul.
Scria undeva aici pe site ca trebuie sa fii mare poet ca sa poti pretinde ca greselile tale sunt licente literare. Poate esti (nu stiu daca acesta este numele tau sau o formula ce desemneaza o arma in armata SUA). Dar eu tot nu te cred ca ai intentionat acolo sa scrii chelifere.
M-am saturat de argumentul ca poezia e o experienta personala si gramatica/ortoepia/ortografia sunt facultative. Pana la urma poetul e un mester al cuvintelor si orice mester stie ca din material prost nu iese opere de arta. Poti scrie si in deplina ignorare a regulilor unei limbi, dar nu poti avea pretentia ca o faci voit. Aceasta se cheama nestiinta, lipsa de educatie a limbii si nu licenta literara. Sincer nici mie nu mi-ar placea sa mi se puna cratime pe unde habar n-aveam ca exista. De aceea incerc sa elimin aceasta problema scriind corect. Nu e greu, necesita putin studiu, gramatica de gimnaziu.

Intr-adevar o idee interesanta si un poem bine realizat. Desi cred eu ca se poate mult mai bine. Din simplul fapt ca poezia asta merita lucrata in asa fel incat sa nu aiba minusuri.
Ma refer intai la o usoara diluare a ideei de dragul elementelor de prozodie. Sa ma explic:
Văzui urcând păianjenul cucernic
Păianjenul cuprins de evlavie văzui
repetarea versului cu modificari minore ce tin doar de aranjare in pagina nu reuseste sa sublinieze ideea, ci pare redundant, obositor.
De asemeni reluarea cuvantului strivit in doua versuri succesive nu face decat sa incarce poezia fara sa sublinieze.
Și carnea mea s-a-ncrâncenat.
expresia este destul de tocita si lustruita asa incat nu pot sa zic ca imi inspira ideea. E doar o expresie.
Daca e sa ma refer la forma sunt zone in care abandonarea repetata a rimei si masurii supara urechea.
De exemplu:
Un val de spaimă mă inundă
Precede gestul ce-am gândit
Cutremurat de groază-mpins de ură
Mai am observatii de ortografie/ortoepie.
colțul camerei pustie aici pustie nu se acorda cu nici un cuvant din fraza. Colt e neutru si deci la singular se acorda cu pustiu, autorul e barbat deci cere un adjectiv masculin, ca in versul doi, iar camera e la genitiv deci impune acordul adjectivului (pustii).
cheliferele DEX-ul meu e de parere ca acest cuvant denumeste o specie de scorpion de carti si ca tu ai vrut sa folosesti cuvantul chelicer.
puși de-andoase varianta corecta e de-a-ndoaselea, ma rog, eventual de-a-ndoase.

Felicitari, Michel Martin si regretele mele ca nu voi putea fi acolo. Trimit doar o steluta ca sa marchez acest minunat eveniment.

Am ratacit-o prin carciumi.

Esenin e favoritul meu (suntem nascuti in aceeasi zi din intamplare). Si numai pentru asta ti-as da o stea. dar de fapt ti-o dau pentru poezie. Pentru atmosfera atat de draga si familiara mie pe care reusesti sa o redai, pentru muzicalitatea lenevoasa a versurilor, scrise parca intr-o rusa nemuritoare si draga inimii mele.
Mi-am mai amintit ceva, nu stiu de unde: \"french-kissing the morning\". Cam asa ceva face moartea ta, a noastra cu diminetile lui, ale noastre.

Si a mea, medicina...
O sa te mai citesc. Toate poeziile sunt incomparabile.

Mult mai bine. Sau asa mi se pare mie cel putin.

Am citit cu multa placere partea de inceput. Inclusiv pana la partea cu nasul si tariful fix. Apoi divagatia mi s-a parut lunga si fara rost. Intelesesem cea mai mare parte printre randurile primului fragment, Restul...
Nu stiu, eu as pune: \"Jozsi, sa nu ma uiti!\" imediat sub paranteza cu preturile cefereului. Si cam atat.

Nu am cum tocmai eu sa nu-ti marchez reintoarcerea, sau venirea, sau plecarea, sau existenta.
Poezia e asa cum m-ai obisnuit: stilul Teddy, adica absolut orice stil cu aceeasi dezinvoltura si talent. Fiindca Teddy e poet.

Si mie mi-a placut. Si prima/ultima strofa anuntand o poezie ceva mai putin lejera, dar si restul. Poezie moderna in haine vechi. Frumoasa combinatie dar greu de realizat. Reusita e cu atat mai meritorie.