Jozsi

Cum ar putea fi reintalnirea peste ani? Pe amicul Jozsi l-am cunoscut – eheeeeeeeeeeeeeeeeee... cred ca as putea mai degraba descrie contextul decat sa contabilizez anii trecuti de atunci. Locuiam in acelasi apartament inchiriat in gasca, imparteam o bucatarie, ne injuram dimineata in usa baii, uitam spaghettele uscate in oale ce incepeau sa se inverzeasca pana ne induram sa le varsam in cosul de gunoi (oricum plin), pe pereti zaceau, in postere, vedete pop si rock, idoli mai multor promotii de studenti iar drumurile de weekend la munte sau mai stiu eu unde erau mai mult decat sacre (pe vremea aceea, sfarsitul de sptamana era scurt, mai ales cand ii asteptam pe colegii ce aveau curs de mineralogie sambata de la ora 12, cu Nae, prodecanul). Ne dezlantuiam in orgii culinare multiculturale, el avea palinca buna din Lapusul sau natal, eu veneam cu niste condimente aduse cu sacrificii de la sarbi si mai furam amintirilor retete care niciodata nu dadeau rezultatul scontat dar care, la urma urmei, se constituiau in geniale inovatii gastronomice pentru care unul dintre noi sau (ok, sunt generos) gasca de bucatari fara licenta cu certitudine ar fi primit premii internationale (nu-mi amintesc de vreo indigestie). Si ne enervam impreuna cand, pe cefereu, nasul incerca sa traga mai mult decat merita. Ce rahat, de la Petrosani la Simeria (cat mergeam impreuna) tariful era clar stabilit (va rog, la interminabilele devalorizari carora le-am supravietuit, nu-mi cereti cifre!). Am plecat, precipitat, sub presiunea saturatiei; se schimbase lumea de afara, trebuia sa schimb si eu, ceva... pe mine, poate! N-as avea curajul sa te caut. Mi-e teama ca am pornit mult prea divergent. Jozsi, sa nu uiti, Darie!