Poezie
nenumirea lucrurilor
„ne sutor ultra crepidam”
2 min lectură·
Mediu
mi-e rău de mine
am să mă vomit
sandaua din picior îmi dă
cu flit:
de ce te răstești scârțarule avarule
ce limbă de piele ai -
pingelarule!
cine zice ăla e!
zic și eu dar parcă-s verde
iarba-n glezne mi se vede
opărită de tărie
între zori și-ntre chindie
cine să mai știe ziua
luna anul și orașu-
n care m-a coborât nașu\'?
persoanele care i-au însoțit pe călători
la vagoane
(se-auzea în megafoane)
sunt rugați să coboare din tren -
eu stăteam la geam (clasa-ntâi!)
și murmuram un catren
(„foaie verde lobodă
gura lumii slobodă
lumea dac-ar fi să tacă
ar fi doar pământ și apă”)
când mi-am zis:
cum să cobor -
că-s al meu însoțitor?!
m-adusesem (pân\' la gară...
mi-era dor să plec pe-afară)
dar n-aveam nici o para
și nici dracu\' nu mă lua
n-aveam față nici bagaje
salahor pe la triaje
mă credeai jurai că apă
n-are-n mine cum să-ncapă
- îmi pare rău acest loc este ocupat
zise o voce de șef supărat
- vai de mine se putea
să nu m-așez pe cineva
doar poate dânsul este mut
că a tăcut de la-nceput
- domnule nu îmi arde de glume
- sărut-mâna frumos nume
- domnule încetează
- hai că ăsta mă botează
- domnule îl chem pe conductor
- da\' te conduc îl găsești mai ușor
și din vorbă-n vorbă drumul
s-a mai ușurat cu unul
d-aia stau aici în câmp
și mă-ntreb (că nu sunt tâmp)
de ce m-au buzunărit
ca pe-un găinar lihnit
și-au crezut că eu glumesc
de le-am spus cum mă numesc?
numele meu este Domnul
n-am prenume de că omul
care m-a-ndoit cu apă
n-avea litere să-ncapă
în același râu deodată
piatra care calul crapă
crăpa-r-ar capul cui m-a numit:
mi-e rău de mine am să mă vomit
mă rup mă cos: mă, pingelar pârlit!
022909
0
CT