Cristiana Popp

Frumos si trist, poezie de o simplitate a limbajului remarcabila, dar cu imagini destul de complexe si extrem de puternice.
Omul purtandu-si handicapul de a fi om inainte de toate, de a fi trist dincolo de toate, de a fi pana la urma fara nici un rost.

Mi-a placut. Incet am avut o senzatie usor hipnotica, de somn caldut, de moleseala apoasa, nu stiu cum sa zic. Ceea ce inseamna ca m-ai transpus foarte bine in lumea ta onirica. E tarziu, dar inca nu dorm, mai citesc.

Imi place partea de mijloc a poemului, in care propozitiile se succed cu repeziciune, violent aproape, dand impresia de inclestare, de batalie, poate erotica, poate de orgolii, poate de forte. Dupa aceea iti pierzi putin suflul (normal), dar dupa mine poezia lancezeste putin. Poate din cauza ca imi placuse atat de mult ritmul anterior.

Ma schimb, Moni, sub atingerea unui vis frumos si a unui om exceptional. Si invat, sa stii...
Multumesc de fidelitate,
cu drag,
Cris

O sa trimit desigur si mailuri. Pentru toata lumea vreau sa spun ca am citit aceasta carte in colectia \"Romanul Secolului XX\" al Editurii Univers. Din pacate cartea nu-mi apartine, am gasit-o in biblioteca unor prieteni de familie in orasul bunicilor mei si nu o am la indemana pentru a sti anul aparitiei. Dar cred ca la inceputul anilor \'90. Nu gasesc nici eu pe net nici o referire la cartea respectiva.

Nu sunt eu un mare fan al poeziilor vizuale, dar de data asta: chapeau bas, Alma.
Poem complet, imagine si cuvant contopite. Poem tulburator, minte si suflet reunite. Poem complet, modern si clasic imbinate.
Multe aparente, Alma, in poezia ta si sub toate aceste aparente o femeie puternica, mandra de ea si impacata cu lupta ce o duce cu zilele. O femeie frumoasa care se scrie in poezie, care se naste in poezie, care se ingroapa in poezie.
Multa maturitate aici si un bob de inocenta naturala si completa.
Frumos, draga mea, tare frumos.

Nu cumva totusi suflete antipersonal, precum mine antipersonal?

Recunosc ca m-a atras titlul. Fiindca am stiut ca desi pare cliseu, sub el voi gasi o poezie care nu va fi deloc asa. Si nu m-am inselat.
Poezie nou-nouta, cu metafore cum m-ai obisnuit surprinzatoare, multa tandrete, poezie de dragoste pentru poezie, univers absolut deloc muribund.

Sunt un vierme mov. A, ba nu, sunt un mar cu cravata mov. Ba nu, sunt un uter cu ou mov. Naiba mai stie ca o sa am vise mov. Si de trei zile visez numai rinichi (mov iti dai seama cum o sa fie???).
Nu, nimic nu este perfect. Poate doar lumea asta numita poezie are clipele ei de perfectiune asumata si, bineinteles, mov. Te rog sa uiti portretul meu robot, mai bine iti trimit amprentele mele cu autograf.

Citita de trei ori inainte de a face un comentariu (ma repet, nu-i asa?). Amintit de Nichita (\"soldatul marsaluia marsaluia...\"). Placut mult. Comentariu scurt. Nu prea multe de zis. Le stii deja pe toate.

Ted, ai inteles atat de bine ce incerc de multa vreme sa spun fara sa reusesc. Trecerea ta pe aici (instelata) e o emotie mereu noua mie.
Moni, multumesc, sunt un fel de catel al lui Pavlov al poeziei zilele astea: scriu zilnic, din reflex sau obsesie.
Ina, ti le pot face cadou. Oricum cel caruia i le-am scris nu va fi la fel de impresionat de ele.
Multumesc de treceri.

Ultimele doua strofe sunt preferatele mele. Nu ca restul poeziei nu mi-ar placea. Muzicalitate blanda, de toamna iarna, vers frumos, metafora simpla dar plina de intelesuri, nimic care sa te zgarie, poezie in forma pura.

Nu stiam ca despre un oras urat se poate scrie frumos. Nu stiam ca poti blestema, injura un oras in care aparent te gasesti si totusi el sa-ti zambeasca cu toata hidosenia lui. Auzi, orasul asta e ca o iubita cam tarfa, dar totusi iubita...

Cum sa-ti spun ca mi-a placut fara sa ma repet? De data asta nu mi-a mai fost frig cu toata atmosfera polara. Mi-a fost bine, putin dor, putina singurate, putina disperare si multa poezie.

Vlade, multumesc pentru cadana si pentru stea. E mort, sa stii...

Magister, stiu ca steaua pe care o sa o pun pe acest poem nu inseamna foarte mult venind de la mine. Dar o voi pune pentru ca aceasta poezie merita sa fie remarcata si recomandata spre citire.
Este o poezie complet atipica pentru Magister, poate inceputul unei noi faze de creatie. Pare o poezie mai putin cerebrala si incarcata cu mai multe emotii, cel putin aparent, reale. E o poezie scrisa la cald as zice eu. Dar, spre deosebire de majoritatea poeziilor scrise astfel, ramane poezie prin cerebralizarea emotiei.
Preferata mea e strofa intai. Aparent sarcastica, sau mai bine zis voit sarcastica.
Dar daca dau steaua asta o dau pentru imaginea universului-acvariu. In strofa aia e aproape o poezie intreaga cuprinsa intr-o alta poezie.
Eu am recunoscut ca nu comentez obiectiv si n-as vrea sa simti ca am vorbit mult si prost in preajma poeziei tale. Mie mi-a placut si am vrut sa stii asta.

Silvia, nu pot decat sa spun multumesc. Sau sa tac.

Lavi, sfarsitul a fost inceput si le-am tot inversat asa. Da, merita rescrisa. Numai ca e cam autobiografica si nu stiu cine imi mai rescrie mie viata.
O sa schimb poezia asta, e doar o rabufnire.
Multumesc mult de trecere, ma incanta sa-ti gasesc pasii in pagina mea.

erata la bref: cu acte in regula

Ma intorc cu pareri partial autorizatea, daca zici tu asa.
1. Fara urma de indoiala prima varianta daca:
-imi demonstrezi indubitabil ca persoana e in deplinatatea facultatilor mentale (nu exista nici o metoda), dar sa zicem ca ma multumesc cu afirmarea ca are discernamant;
-ma asiguri ca in timpul ramas ei spre supravietuire nu va fi curabila (asta e posibila pentru un numar mare de boli, dar nu pentru majoritatea celor care te pun in aceasta situatie)
Ma asiguri ca isi doreste sa moara tot timpul si nu doar azi sau doar saptamana asta (nici asta nu e chiar imposibil de demonstrat)

2. Daca vorbim de come depasite, chestia e legiferata, standardizata. Daca vorbim de dementi, retardati, handicapati sau alte asemenea categorii de bolnavi, parerea mea este indubitabil nu. Pentru ca aici faci un mare abuz. Nu poti patrunde in lumea acelei persoane. Uite, exemplu: un copil cu Down (sau un adult). Te asigur eu ca e incurabil, ca e neajutorat, ca nu are discernamant, ca sufere (sau cel putin viata lui pentru mine sau tine implica suferinta, dependenta, umilinta). Dar e foarte posibil ca in forul lui interior sa ii placa viata. Asa ca nu ai de unde sa stii. Si de unde stiu eu ca azi nu vor fi eutanasiati cei cu Down, maine cei cu schizofrenie (tot incurabili) si tot asa pana se ajunge la purificare, Si se ajunge la citatul dat de Mihai Zabet.

3. Mai bine de banii astia il ajuti sa-si invinga handicapul. Indubitabil nu. Esti om si poti trai fara un picior, o mana, nu mai zic de un san. Atunci mai bine ii lasam sa moara de gangrena sau cancer de san si nu ne mai obosim sa-i salvam ca sa aleaga ei dupa aia.

4. Ai acest drept si ti-l poti exercita. Tu si oricine altcineva. Sinuciderea este, aparent o optiune. Dar crede-ma ca nu se sinucid decat oamenii bolnavi psihic (psihoze acute sau cronice). Nu vorbesc acum despre miile de tentative de suicid. Bea si Lenuta cinci piramidoane ca a parasit-o Vasilica si gata sinuciderea. Acesta poarta numele de comportament parasuicidar, include o doza de psihopatie, dar nu are a face cu dreptul la moarte.
bref: Psihoticul este bolnavul psihic cu alte in regula. Aici intra: schizofrenia, psihoza maniaco-depresiva, psihozele reactive si dementele (de evolutie sau involutie). Psihoticul nu are discernamant, nu este curabil, nu il poti intreba daca vrea sa moara, nu il poti ucide pt ca are si el o lume a lui, daca se sinucide o face in urma bolii (suicidul ca manifestare medico-legala a psihozei).
Psihopatul este un psihotic nedezvoltat. Se afla la limita intre omul normal si psihotic. Discerne binele de rau dar nu are simtul necesitatii de a face bine. Stie cand face rau dar nu-i pasa. Poate fi intrebat daca vrea sa moara si nu va vrea. Nu e bolnav, deci nu se pune problema curabilitatii. Este un potential pericol pentru societate si poate fi tras la raspundere. Nu se va sinucide pentru ca e egoist, dar va apela la comportamente parasuicidare.
Revin. Teoretic cel putin sinuciderea este un act patologic. Chiar un om perfect normal poate avea un moment de psihoza acuta in care sa actioneze. Pentru ca acest drept la moarte este impotriva celor mai puternice instincte atavice: conservarea individului si a speciei. Si cand le incalci inseamna ca ti-ai pervertit patologic firea umana si animalica.
Am scris mult si sper eu ca nu prea tehnic. Si sper ca s-a inteles ce vreau sa spun. E doar parerea mea de om trecut prin astea, ca spectator si nu numai.