indurerat fiind, iubindu-ma

Și ce numeam somn era o scufundare înceată într-o mare densă, obscură, caldă, în care ningea cu solzi și în fiecare solz pâlpâia o culoare și în fiecare culoare se întrupa o poveste mișcătoare cu brațe lungi care nu se sfârșeau niciodată în palme, ci adânceau în ele fântâni, iar în fântâni alte ape, dense, obscure, calde în care ningea cu solzi și-n fiecare solz o culoare... Scufundarea își schimbase ritmul, alunecam aproape amețitor, ca într-o cascadă, solzii își multiplicaseră dimensiunile, păreau acum oglinzi uriașe, impermeabile, de care mă izbeam neputincios în cădere, fără să mă doară, fără rană, ci doar senzația unui definitiv pierdut, și, dintr-o dată , pântecul somnului; o liniște siderală; deschid ochii - marea răsturnată deasupra ca un cer, dedesubt patul meu cu cearceafuri subțiri, plutitor, plutind, plutire... Senzație: că toate se întâmplă în interiorul unui bec; și becul e stins; și El este acolo. O prezență care umple totul înlăuntru și în afara mea; și umple însingurând; și însingurează întrebând; și întreabă îndurerându-se și, îndurerat fiind, iubindu-mă: - cum ești? - nu știu, nu sunt... - așa e, nu ești. vreau să fii. pentru că Eu Sunt. - da, vreau sa fiu... Nu știu dacă a rămas acolo sau a plecat: Am adormit cu un fel de plâns peste ochi, imperceptibil, o ninsoare cu povești și eu în nici o poveste.