Cristiana Popp

Uite un vers: timpul trece ca un cutit prin rana. E un pic teatral, dar mie personal imi place. In jurul acestui vers ai putea scrie altceva. O poezie de idee, de imagine. O poezie in care fiecare cuvant sa insemne ceva, nu sa fie acolo in plus.
Cred ca poti. Astept sa vad.

Alin, multumesc mult pentru replici. E frumos cand poezia naste poezie...

Uite asta, chiar e o veste foarte buna. Felicitari, draga mea.

Domnisoara, la 16 ani aveti un comportament care nu va face cinste. O sa aflati intr-o zi cat de mult va juigniti propria persoana facand aprecieri despre inteligenta unei persoane de care va desparte un munte da carti citite, de poezii scrise si de vieti salvate. Dar voi fi mai buna si mai nobila ca dumneavoastra, urandu-va atat: fie sa cititi cat mai mult si sa gasiti undeva si buna crestere care ar trebui sa o aveti. Pacat, faceti parte dintr-o generatie pe care o admir profund. Se pare ca are uscaturile ei. E trist.

Domnisoara Loredana Cristea, controlati-va comportamentul si daca nu sunteti in stare sa acceptati o critica obiectiva, bine intentionata si argumentata, inchideti lista de comentarii.
Femeia inteligenta e aici si nu raspunde la provocarile dumneavoastra de femeie careia ii mai trebuie mult diplomatie si o groaza de carti citite. Rectia dumneavoastra nu are nimic de-a face cu literatura sau cu relatia cititor-scriitor. Asa ca va descalifica.
Imi cer scuze ca am indraznit sa va spun parerea mea. Continuati ceea ce faceti. E foarte bine ca va sunteti auto-suficienta.

Nu vreau sa intru in aceasta polemica. E un text care mie imi place. E un text care pe mine ma atinge. Nu pot fi obiectiva pentru ca e un text al lumii mele, al foamei mele de poezie, al trairilor mele. E un text care ma reprezinta. De la mine se vede un text bun. REstul e istorie.

NU sunt de acord ca Andu Moldovean e un poet sau un comentator fara valente. Insa, din partea uneie femei si medic pe deasupra, vreau sa-i transmit: GINECOLOG cu majuscule iti trebuie daca ti se rupe apa. Cu moase nu se mai naste in secolul asta. Poate cu moase din alea cu facultate care vor aparea peste cativa ani. Si alea au pregatire de ginecologi si facultate de 5 ani. Asa ca Ted stia ce trebuie, Andu nu. Se mai intampla.

Cand cititorul nu-ti intelege mesajul, rareori e vine cititorului. Atat de rar, incat poti considera ca niciodata. Si atunci: reciteste nu-si are sensul. Mai bine: mai citesc eu si apoi rescriu.
Ideea nu e foarte greu de prins, cel putin intentia ei. Pentru ca e redata rudimentar si nu ajunge pana la cititor. Nu simt ironia textului tau. Cel mult lehamite, plictiseala care se transmit si in actul scrierii. Adica pare o poezie despre lehamite scrisa din plictiseala, nelucrata, pusa pur si simplu pe hartie ca un exercitiu si atat.
Multe repetitii care nu subliniaza ideea, dar incarca inutil versul, multe pronume care obosesc, formulari care suna prost si care sunt prohibite in poezie: cu celelalte sau orice/...ce (chiar daca se termina versul, ligamentul e acolo si e suparator la citire.
Ideea exista si ar putea fi transformata in poezie. De asta zic: citeste tu si apoi rescrie.

Va multumesc de trecere, citire, interpretare, simtire. E bine, dragii mei...

Da, stiu ca ii zice si puricar. Si stiu si de unde i se trage numele.
Nu-i nimic daca nu intelegi, nu e prostie. Poezia nu trebuie mereu inteleasa. Si asta nu e rau.
Multumesc de trecere, te mai astept.
Apropos, ce incercam eu era sa te conving sa-mi scrii numele corect, adica Cristiana, nu sa pui un doamna in fata.

Imi cer iertare pentru intarziere, nu m-am simtit in stare zilele astea sa ma intorc la aceste texte. Am de scris un final al acestui ciclu si nu stiu care va fi acesta.
Va multumesc mult ca ati citit si ati inteles cu adevarat.

Mi s-a facut mie dor de Rucarul acela al tau pe care nu-l cunosc. De Rucarul sufletului tau, de acel acasa in care te intorci din cand in cand pentru a completa acel mare cerc al vietilor noastre.
E aici o lume simpla, perfecta in arhaismul ei inchis si secret, magica si pagana in acelasi timp, careia ii apartii esential si deplin. E o lume pierduta, un fel de Atlantida pe care doar cei alesi si-o mai amintesc si unde numai cei norocosi mai stiu sa ajunga. E o lume a copilariei, vazuta de ochii unui poet-copil, scrisa de mana unui barbat-copil.
Nu stiu daca e tristete aici, eu simt mai mult speranta, vis. Te simt intorcandu-te la acel Rucar de care esti indragostit ca de o femeie, pasional si in acelasi timp duios.
Am sa consider aceasta poezie ca fiind una de dragoste, frumoasa ca o iubire neintinata de barbat-copil-poet-trecator.

Ok, uite, eu sunt Cristiana si niciodata dumneavoastra. Tonul exagerat de politicos pe care l-am adoptat in niste comentarii anterioare se datora dorintei mele de a ma distanta de ante-comentatorul meu.
Ce vroiam sa spun cu \"Domnisoara Christina\": nu mai scrie ca Eliade, chiar daca il adori. Si eu am incercat. Tot cu Eliade. Si am inteles ca mai bine ca el n-o sa scriu. Atunci sansa este sa scriu altfel. Incearca sa scrii ca tine si sigur va fi bine.
Te mai citesc.

Nu, nu e adevarat, catrenul merita mult mai mult. Din pacate doamna Ioana Matei va face un mare deserviciu, comportandu-se nepoliticos si nepotrivit pe un site de literatura. Domnia sa a confundat chatul cu acest site si isi plateste niste polite imaginare, aruncand cu noroi in scrierile dumneavoastra.

Ideea catrenului e frumoasa si interesanta, dar recunosc ca mie realizarea mi se pare mai putin reusita decat la celelate poezii ale dumneavoastra. Primului vers nu am ce-i reprosa, ulterior mi se pare ca versul cade in facil, in banal, mersul descult prin zapada fiind un cliseu, un loc comun.
Nici \"la spații să visezi\" nu mi se pare foarte potrivit acolo din alte considerente decat cele ale prozodiei.
Ce spun eu aici este: mi-ati aratat ca stapaniti suficient de bine prozodia ca sa va slujeasca ideea, dar aici imi lasati impresia ca ati facut un comprmis astfel incat sa iasa rima si masura, diluand ideea.
Nu e un catren slab, dimpotriva. Dar mi e pare mult sub nivelul dumneavoastra.

Ma gandesc ca pe la o anumita varsta facusem si eu o adevarata obsesie pentru moarte si tot felul de teme din astea morbide. Intre timp mi-am dat seama ca supra-licitez, ca nici macar nu sunt impresionante si ca as putea sa scriu despre chestii mai simple, pe care le cunosc.
Exista o placere de a scrie despre teme cardinale, de tipul: Viata, Moartea, Timpul, Iubirea, si intotdeauna se cade in banal si in cliseu.
Ce vreau eu sa zic este ca aceasta poveste am mai citit-o in multe feluri. Ma refer la idee. Stiu ca nu e plagiata. Dar ideea e veche, folosita de la \"tineretea fara de batranete...\" pana in romanele de categoria a III. Nu stiu daca se mai poate folosi tema. Poate da, dar tu nu ai reusit sa spui nimic nou.
Ce e mai sus poate fi cel mult un exercitiu de formare a mainii si atunci nu e chiar rau. Dialogul e cam banal si pe alocuri fortat:
Cu siguranță ... e un băiat tare drăguț ... ești prietena lui?
- Da, venisem să-l văd, dar acum nu mai înțeleg nimic. Trebuie să plec, e târziu ...
- Nu, nu pleca ... te cunosc și știu că vrei să-l vezi ... eu te pot duce la el.
Asa pierzi exact la capitolul la care dialogul ar trebui sa te ajute: autenticitate si vitalitate.
Ma gandeam acum sa-ti recomand ceva. Ai citit \"Domnisoara Christina\" a lui Mircea Eliade? Daca nu, incearca, cred ca iti va placea.

E destul să găsim calea.
Și să așteptăm.
cerul va veni la noi, cand nevoie de cer nu ne va mai fi. Cand vom fi batrani, aparent utili, osteniti si inciudati de propria noastra pierdere. Cand lumea asta de pripas isi va fi pus amprenta pe ochiul nostru.

Prea tanar sa fii Mos, Vasile, prea tanar, aparent.
Stii ce mult imi plac poeziile tale de dragoste, fiindca iubirea ta e gingasa, blanda, duioasa. Ma pot incalzi si eu la dragostea asta a ta, Ted, chiar si eu, cu toata hidosenia pe care o ascund prin diversele mele unghere.
Cuvintele tale sunt suflet, fara indoiala.

sau nu. Poetii nu suntem, Vasile, suntem niste hoti de cuvinte. Le furam spre a ne pune in ele, spre a ne trimite peste mari si tari in invelisul cuvintelor acestea care nu ne apartin.
Pacat de poezie? Sau pacat de noi? Pacat ca nu citim cateodata si cu inima.

Eu sunt un trecator prin timp si versuri si bat cu mana rebegita la usa cuvantului tau nescris. Eu sunt cea care tace adesea prin poezie si vorbeste mai rar.
Eu sunt cea careia i-a murit ingerul si i-a lasat dar neuitarea.
Eu nu sunt...
Mi-a placut mult poezia asta saraca aparent in metafore, poezia asta de cuvinte cotidiene, poezia asta in care m-am gasit si m-am pierdut la intrebarea finala.

Imi cer scuze autoarei pentru offtopic.
Domnule vasile, numele meu este Cristiana si se scrie cu majuscula la inceput. Faptul ca interventia mea a fost bine-venita e demonstrat de faptul ca tocmai v-ati schimbat in mod diametral exprimarea. In sensul ca ati dat o explicatie oarecare unui comentariu anterior lipsit de aceasta caracteristica. Si asta e un lucru mare.
Eu nu scriu pentru ca trebuie, asa ca v-as ruga sa va argumentati parerile in ceea ce ma priveste. Consider ca e pacat sa jignim o adolescenta care scrie, numai pentru ca \"marturisita fiind iubirea isi pierde din intensitate si veridicitate\". Asta e o opinie personala, neargumentata si eu as putea sa va contrazic. Versul citat din Esenin nu e dintr-o poezie de dragoste, asa ca nu-si are locul in argumentatia dumneavoastra. Si aceasta minima politete va impune sa-mi ortografiati corect numele cand vorbiti cu si despre mine.
Interventia mea a fost de natura sa va impuna ceea ce trebuia sa faceti de la inceput: sa va argumentati opinia si este salutara din acest punct de vedere. Faptul ca pe mine nu m-ati convins nu e grav. Mai aveti timp. Pana una alta, haideti sa mentinem aceasta discutie in termenii unei politeti impuse de statutul nostru moral.

Draga mea Diana, nu e cazul sa iei critica in asemenea fel. E adevarat ca domnul Vasile exagereaza, nu este domnia sa chiar asa un exeget sa-si permita astfel de exprimari. Poate niste referiri la text si mai putin la zoologie ar fi fost bune.
Acum despre text: atunci cand postezi ceva pe care il botezi poezie, trebuie sa stii ca emotia ta personala nu are nici o semnificatie pentru cititor. Cititorul cauta in poezie emotia artistica, valoarea estetica, cauta sa simta, sa trezesti in el ceva din ce ai gandit si simtit tu. Textul de mai sus poate fi sincer. Dar nu e poezie. E o asezare de cuvinte seci, care nu transmit nici un sentiment. Nu ai reusit sa ma convingi absolut deloc.
Ma gandesc ca esti foarte tanara si iti lipseste lectura. dar aceasta nu e o scuza. E cel mult un pretext.
Fa-ma sa simt, construieste ceva, nu pune vorbe pe hartie ca si cum ii povestesti colegei de banca. Pentru ca atunci textul asta are valoare numai pentru voi doua. Si nu se cheama poezie.
Eu cred ca daca incerci, ai sa reusesti. Gandeste-te: de ce l-ar interesa pe cititorul asta iubirea mea? pentru ca ea e unica. Hai sa vedem cum e unica. Si spune-mi ceva ce mie nu mi s-a intamplat, sau n-am gandit, sau n-am vazut asa. Nu conteaza cate sentimente sincere sunt in textul asta. Daca nu mi le transmiti, el ramane o suma de cuvinte.