Poezie
străinul pieii de zăpadă
(dor de Rucăr)
1 min lectură·
Mediu
un do de coș de fabrici un la de trotinetă
iar aerul se umple de păsări și de tină
dansându-și raze roșii pe streșini și morminte
un soare frânt apatic se leapădă lumină
se-aude un motor rânjindu-și roți dințate
mă ninge rumegușul pădurilor de fag
când am pășit podețul am tulburat lătura
potăii blegi lihnite îi sunt nespus de drag
pe garduri crătiți oale șoptesc sub umezeală
e încă dimineață și apa nu s-a luat
din vale vine parcă un zumzet stins de școală
sau poate-i doar ecoul de munte despicat
licăre alunișul oftează-n barbă culmea
mai pritocesc hulubii îndrăgostiți de ploi
în fiecare buclă a gârlei despletite
se duce-n lume chipul uitat de amândoi
la troiță o babă își mursică broboada
se-ngroapă în oftat și-n câlți de lână grea
miroase a tămâie și-a lacrimi de tărie
miroase a rășină și-a trup de vreme rea
arar coarne pierdute bășici în joacă sparte
soboli frângând în gheare semințe de dovleac
sunt iar copil și parcă înstrăinarea arde
un dor al suferinței rămasă fără leac
în fiecare străin îndepărtându-se de mine
rânjindu-mi
moare un prieten pe care deja l-am uitat
023.021
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 188
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “străinul pieii de zăpadă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/97211/strainul-pieii-de-zapadaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DS![](\"http://img.photobucket.com/albums/v376/Linea/tds-trails1111.jpg\")
in umbra cunui cerdac, nu se poate muri niciodata, am citit undeva...
nu ne lasa bostanii-felinare de pe parcam, ce lumineaza cat sa moara licuricii de ciuda..
0
E aici o lume simpla, perfecta in arhaismul ei inchis si secret, magica si pagana in acelasi timp, careia ii apartii esential si deplin. E o lume pierduta, un fel de Atlantida pe care doar cei alesi si-o mai amintesc si unde numai cei norocosi mai stiu sa ajunga. E o lume a copilariei, vazuta de ochii unui poet-copil, scrisa de mana unui barbat-copil.
Nu stiu daca e tristete aici, eu simt mai mult speranta, vis. Te simt intorcandu-te la acel Rucar de care esti indragostit ca de o femeie, pasional si in acelasi timp duios.
Am sa consider aceasta poezie ca fiind una de dragoste, frumoasa ca o iubire neintinata de barbat-copil-poet-trecator.