Cristian Neagu

Am închis ușa peste chipul tău În clipa seacă, lipsită de menire... Și-am auzit doar plânsul ca un ecou Al versului în care, te-am numit iubire. Am plecat învins de tinerețea ta, Pe drum

Fără de cai nu s-ar fi scris istorii, Fără de cai nu s-ar fi-ntregit Eroi încununați de strălucite glorii Iar omenirea, perpetua cu-n minus infinit. Detașați de orice remușcări Uităm de cai ce

Nu toate mânăstirile au Dumnezeu Și nu toți preoții Duh Preacucernic, Când blasfemia scopului ateu Sub patrafir adună păcat și întuneric. Și iată cum -sălbatici- în temple sfinte Venim să

Nuanța gri cuprinde-ncet Până sus, și peste sus, Destine pe un drum incert, Clădiri -catarge de beton- Un furnicar uman latent Pe sub reclame de neon... Ce gri confuz! Și-n toată piesa

Profesore, Te miri c-am descifrat între coperte Tot ce-ai ascuns și nu poți renega Dar ca și tine, am fost bătut cu pietre Atunci când eram singur, atunci când mă durea... Și ani de-a rândul

Adevărat vă voi spune vouă... Celor ce-mi intentați critici pe ascuns, C-am fost cândva, - pe-o frunză - strop de rouă Apoi, o lacrimă în ochiul care-a plâns. Mă știți că beau... Dar beția mea

Alter-ego-ul meu A devenit în timp destul de banal... Merg prin ploaie cu pantofi dezlipiți Surâzând -fără rost- vertical. Așa că, rătăcit de vreo chemare Mă amestec printre

Pentru că Am băut tăcerea peștilor Meditând asupra hârtiei de scris, Mi-am atras blestemul zeilor De a trudi, să deslușesc Modulații de real și vis În univers. Am fost numit Bătător de

O, zei ai culturii virusate Ce conjugați doar verbul \"a duce\" (de râpă) Luați hotărârea de a vă sinucide-n noapte Cu arătătorul mâinii apăsat pe tâmplă, Analizând procentul majoritarelor

E vreme de paloș și un burduf cu vin, E vreme de murg cu pământ pe copită, Și ar mai fi o vreme de tandru suspin Și ar mai fi o vreme... de clipă tihnită. Ne supune vremea prin orice

Un șuierat prelung anunță gara, Prin compartimente duhnește a rachiu Și parcă trenu-i beat, purtând povara Țăranilor, întorși acas` târziu. Atrași irezistibil de unica schimbare Stau curioșii

În noaptea de Moș Nicolae Când visele zâmbesc sub pleoape Un suflet de copil, agale, Nămeți ca din povești străbate. Pe hainele-i de căpătat Stă prinsă chiciura sticloasă, Și ghemuit de

Am auzit de-o boală ce îți tot dă târcoale Și m-am rugat adulând toți sfinții, Contemporan - dea Domnul Adriane - Să ne rămâi, în orișice condiții. Nu, nu ești doar necesar, ești și

De-o vreme simt că mă doare Onomastica toamnei târzii, Sărbătorită fără de culoare Într-un mănunchi de triste reverii. Parcă apusul e mult mai prelungit Iar zorii mă prind în starea de

Se-ntrec năluci călări pe vânt În chiote de crivăț exaltat Imaculând cu alb, și cu descânt, Colinde vechi... pe care le-am uitat. Cosmetica iernii în culori păgâne Pierde giuvaierul spiritului

Casa-i veche,șubredă Ca și ea, parcă-s de-o seamă; Iar uluca putredă, Ici-colo, nu are-o blană. Sprijinindu-se-n perete Umblă greu de tot bătrâna, Și pentru că nu prea vede Își pune

\"A-ho, a-ho\" Silabe fără vlagă Și fără rost a le mai spune azi, Când nimeni nu-i dispus să înțeleagă Că fără ele, am devenit \"nomazi\". Emiteți lui bădica Traian un semnal Că suntem europeni

Nu recunosc importul \"moș crăciun\" Derivat din Santa Klauss, și suprapus Grandorii evenimentului Creștin, Al nașterii Mântuitorului Iisus. Moșul... cel aducător de daruri, Legitimat în

În visul meu de noapte purtai poveri Și sângerai -icnind- pe drumul greu, Iar chipu-ți încruntat de-ascunse dureri Chema-n priviri înguste, un semn de Dumnezeu. În visul meu de noapte cădeau pe

Academii, biblioteci, condeie, Ornați cu doliu simboluri și lucrări; Din măreția FLÃCÃRII de ieri, ultima scânteie, S-a transferat fitilelor de lumânări. Iată că pe pământ nu mai avem de

Vă spun că nu am să accept Iluzoriul concept Că-n tot ce-i strâmb mai e și drept, Convins fiind că dreptu-i strâmb... Total nedrept se-ntunecă profund cetatea, Și vai, poetul e nebun! Căci

Acum când plâng stâncile la Vidra de Sus, Când a amuțit tropotitul oșenesc, Când spirite -sub cruci- îl roagă pe Iisus A nu se pierde Neamul Românesc, Exilați-mă în Cassiopeea Unde îngerii mai

E-atât reproș în jur, și străbate Dinspre mormintele strămoșilor eroi, Prin simbolistica zidului cetate, Tot ce am schimbat și am trădat în noi. E-atât reproș în scrieri de clasici Și-n pilda

Pâcle de ceață, crengi mumificate, Prezent gol, eu... mult prea solitar Inspir parfumul unei nopți uitate Într-o fotografie, pe-un fund de sertar. Amenință ploaia destinul meu hoinar Cu