Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Autoportret

1 min lectură·
Mediu
Vă spun că nu am să accept
Iluzoriul concept
Că-n tot ce-i strâmb mai e și drept,
Convins fiind că dreptu-i strâmb...
Total nedrept se-ntunecă profund cetatea,
Și vai, poetul e nebun!
Căci toată dreapta-strâmbătatea
E logică de drept comun.
***********************************
Sunt deplorabil subiect
Al lumii voastre inumane,
În cauză, dar și-n efect,
Dau aritmetic o eroare;
Mă arătați cu degetul
În sila stăpânită greu...
Nu-mi judecați greșit prezentul,
Căci n-ați fost prin trecutul meu,
Și nici n-aveți ce căuta.
Eu... am un univers privat
Iar printre stele, steaua mea
E-acolo, încă n-a picat!
În timp ce voi, -prin procedură-
Adepți ai tezei festiviste,
Îmi sunteți jalnica procură
Spre-a-mi scrie versurile triste,
Rămân neobosit hoinar,
Decor mobil pe-orice trotuar,
Și-mi risipesc ființa-n vânt.
***
Puteți fi, eu nu mai sunt,
Puteți lovi, eu nu mai plâng.
002.944
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
136
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Neagu. “Autoportret.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-neagu/poezie/13954258/autoportret

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.