Cristian Neagu

De la un timp mor amintirile în noi Sau poate, noi murim în amintiri, Egalizând dimensiuni de ceață și noroi Peste descompuse oglindiri. Tăcerile îmbătrânesc în ochii tăi De anotimp orfan și

A venit toamna sângerând în tenebre Peste stâncile reci, străină apelor vii, Atrăgându-mi atenția că sufletul meu fierbe În clocot reflexiv pătruns de nostalgii. A venit toamna să-și plângă pe

Bucăți din noapte s-au desprins vulgar Simultan cu ideea ultimelor clipe, Fâlfâind din aripi un înger mortuar Ritualiza paos-ul în rugi stereotipe. Bucăți din noapte s-au prăbușit în gol Și-am

Am fost nisip sub talpa tristeților tale profunde Și trăiam în urmele concentrice de plâns, Așteptând cu disperare un val să mă inunde Prin dorurile-n care tardiv te-am descompus. Am fost un

Am întâlnit recent humanoizi Dispuși convingerilor mele-a pune piedici, Și m-au mușcat, crezând că am hemoroizi, Sărmani idioți fără de replici. N-am dat cu palma și nici cu tăișul; Le-am

Te sărut dimineața mea nefericită, Pe acea parte a corpului de unde-ncepi, Spre a nu-mi fi virtutea strivită De mastodonții golomozi și sterpi. Bună dimineața, după-amiază banală, Aflată sub

Voi merge-ncet de-a lungu-acelui timp Ce-a aruncat în mare cadran și cifre seci, Pe fondul simfoniilor funebre din Olimp Când murea în noi sublimul, cu ipostaze reci. Îmi va fi dor de dorul tău

Să ne închinăm stând spate-n spate Unui Zeu descoperit recent, Iar cântecului acela... referitor la noapte, Să-i orchestrăm suspine pe arii de concert. Cu alte vieți să ne amestecăm

Surprins de-al slăbiciunilor complot, Am simțit durerea cum pătrunde Din amintiri, și nu mai știu de unde, Prin sufletul decis să uite tot. De tine m-a durut aseară tâmpla stângă Și a plouat

Nu știu de ce, Tot mai des pomenesc numele morții Convins că nu mă voi opri la hotar S-apuc să citesc în finalul cărții Ce-mi veți lăsa:un gând curat... un gând murdar... După ce plec,

Trăim într-un capitol mut Complexitatea reticentă, A frazelor cu conținut Bizar, și tentă desuetă. Posibil să te mai iubesc După multiplele dezastre, Doamna mea din nefiresc... Capitol unic

Parc-am murit de mult printre cei vii, Iar casa mea străină-i un reper grotesc Prin care bântuie păgâne liturghii. Doar tu insiști cu lacrimi, să trăiesc. Aș vrea să vii să stai aici, cu

Copite scrijelind pământul Cer drum sălbăticit de ploi, Revendicând parcă trecutul În ecuația cu noi, Trup lângă trup adulmecând Chemarea din mister păgân În riguros abstract temei Au fost, și

Eram și carne și pământ Eram o șoaptă de pârâu, Dar în contextul absolut Rodisem într-un spic de grâu, Eram iluzia compactă A unui fapt redat în sine, Eram renașterea la vatră Și mai eram...

Te ascundeai în joacă după ușa sufletului meu Și doar așa, c-a vrut destinul, ai intrat Rătăcindu-te în zona dintre cucernic și ateu; Oricum... urmele lăsate de tine s-au păstrat. Veneai prin

Mă dor mai toate zilele ce trec Și-mbătrânesc surprins de acest fapt; Nedivulgând vreun merit intrinsec Îmbătrânesc involuând abstract. Îmbătrânesc absurd, fără temei, Păzindu-mi insomniile

Prin cuvinte reci, tăișuri lungi Zvârlite din păreri total absurde, Ai reușit -umil- să mă alungi Dincolo de sentimentele profunde. Nu corespund sentimentului contractual N-am nici abilitatea

Corăbii de ceață au ancorat în tăcere La țărmul sufletului meu pustiit, De-nghețul timpului și de durere, Ascunsă discret în infinit. În unele nopți îmi aud singurătatea Plângând pe ascuns,

Iubita mea adu-mi un pled Să-mi învelesc gândul nomad, Ce mă determină să cred Că-n dragoste de tine ard. Bruma tristeții autumnale Ne-a prins în ace visele mute, Croindu-ne chipuri

Ninsese peste viața mea în plină vară Și parcă mă durea suspinul ierbii, Atunci când din copite scăpărară Replici ancestrale, cerbii. Iubindu-ne seduși de nostalgii Adeseori ne-am contopit

Când toate au la bază o escrocherie, Când și eventualitatea ne poate da eroare, Trăim în libertate starea de pușcărie Murind neîmpăcați de-atâta condamnare. Când toate-s minime și fără

Jăratic aprins de ruginiul autumn Mistuie viorile în simfonii eoliene, Când nostalgii profunde se suprapun, Gândului de a te săruta pe gene. Mi-e atâta toamnă de tine și vreau Să plouă