Poezie
Ioana
1 min lectură·
Mediu
Parc-am murit de mult printre cei vii,
Iar casa mea străină-i un reper grotesc
Prin care bântuie păgâne liturghii.
Doar tu insiști cu lacrimi, să trăiesc.
Aș vrea să vii să stai aici, cu mine.
Mi-e rău de-atâta nedragoste-n târziu
Iar nopțile, mă dor cumplit de tine,
Dar tocmai de aceea sunt -poate- încă viu.
A câta vreme ne-a îmbătrânit profund?
Și totuși... mă iubești nedeclarat,
Cu toate stângăciile pe care le ascund
Îți mulțumesc, că datorită ție sunt bărbat.
Ia! Uite... pune-ți haina mea pe umeri;
Fii de acord să ne-nălțăm la stele,
Eu să le-adun, tu, să le-numeri
Și amândoi să fim una dintre ele.
005.880
0