mame tați copii frați surori
unchi nepoți veri au murit toate
subspeciile umane în ziua în care
un fulg căzut pe nas te transforma
în unicorn au lăsat gloanțele să
rătăcească prin ele să-și
Câteodată mă simt atât de plin încât parcă întreg Universul răsună de pașii mei.
Iar alteori, când sunt trist parcă toți pașii din Univers își croiesc drum prin golul din mine.
pornesc
în cana cerșetorului se ascund
zeci de chipuri de actori
am ajuns
pe scara asta moare românia și copiii
îi fac poze cu celularul
în apartamentul ăsta stă mută vioara
ca un grefier cu
Stăteam mai zilele trecute sub un cais înflorit, domnule olandez, și visam la cât de mult mi-ar fi plăcut să vă pot fi prieten... la cât de mult mi-ar fi plăcut să vă car șevaletul și să vă șterg
cineva se laudă cu morții
medalii agățate la tâmplă
soțul mama copilul sora
același inevitabil altfel
de dureri
simt golul de pe culoarul
autobuzelor românești
ca epicentrul
Universul prieteniei este ca o sfera. De aceea chiar daca te vei rataci nu trebuie decat sa continui sa mergi pentru a ajunge acolo de unde ai plecat...
De-o parte cămășile,
de-a parte pantofii,
toate alergându-mă
(ca săniile copilăriei)
să-mi spună povești
cu oameni.
Eu fug pe cărarea trasă
cu degetul mare, divin,
și-n drum spre
Mă plimbam pe nisipul care, cu ajutorul tălpilor, încerca să-mi corupă ființa spre o primăvară veșnică. Aveam și un detector de metale ( cadou de ziua mea ) cu care încercam să descoper monede vechi
Azi e o zi suprarealistă
pe cărare merg braț la braț
un tun și o clopotniță
au ieșit de la cârciumă și-i blestemă pe ăia
de le-au furat bastoanele priponite afară
- le puseseră lacăte doar
Iluștrii necunoscuți calcă apăsat
și fac gropi în asfalt.
Acolo cad oamenii
și până capul unuia se ridică
la nivelul trotuarului
(ca anonimii să calce pe moale)
trebuiesc sacrificați
azi mi se tocesc toate
geamurile de loviturile vrăbiilor
ce vor să-și amintească libertatea
dintii de ținut prea strâns
pulpana fericirii
ochii de prea multele coliziuni
cu betonul
unghiile
nici un \" înainte \"
nu se vede la orizont.
doar sfârșituri...
încerc să-mi astâmpăr setea
dar tot îmi rămâne
impregnat în piele
gustul deșertului...
Numai moartea încearcă
să-mi vândă o
azi am scos cuiul zilei
sar schije
vin diminețile peste mine
ca roțile trenului peste gât de sinucigaș
trec nopțile
legând dinții acordeonului de clanță
rămâne burduful dezarticulat
nu
M-am gandit deseori cam cu ce seamana Poezie.ro. Cu un autobuz aglomerat in care lumea pretioasa se calca, uneori, pe \"bombeuri\" ? Cu o piata in care toata lumea striga cum ca marfa sa este mai
au ieșit cămășile de forță în strada
fac greva își vor înapoi pacienții
cică se simt piramide fără sens
tinerii se închină la cojile
de pe visele bătrânilor
miezu-l înghit ca să merite
rupe draperiile
să facem hamuri pentru animalul
ăsta afectiv
mai bine nu
îi intră lumina-n ochi
și dă din copite
mai sparge dracu\' lumea
asta alb-negru
în suflet e beznă
pun indigenii
azi e o zi suplă
ca trasă printr-un ochi de sârmă ghimpată
i-aș măsura talia sânii și coapsele
dacă trăirile nu mi-ar sta
precum ciorile pe firele de înaltă tensiune
dacă ideile n-ar zdrăngăni
Pe o lamă de ras
a dansat dumnezeu în ultima zi
când a căzut de și-a spart venele.
Gestul se repetă acum
semn că micro-istoria fuge cu cercul
când rădăcinile doar țin în loc.
Deschide fermoarul
Au murit piersicul părul și caisul
bunica a chemat nebunul satului să-i taie
el e singurul care poate să plângă
a venit țiganul cu fier vechi și i-a cumpărat
eu eram slab și nu făceam prea multe
Când mă simțeam
iarba de sub copitele vântului,
Când seratele de vals ale toamnei
se terminau in moartea arămie,
Când marea era o lacrimă
vărsată de o planetă rătăcită
Și vioara-și lăsa