autobuzele românești

simt golul de pe culoarul
autobuzelor românești
ca epicentrul
egoismului
da
așa e
recunosc golul
ca și cum ai sta într-un vid uman viermuitor, dar viddd
unde un contoar întregistrează drumul spre nebunie

eu îl cunosc, nu-l recunosc. și da, contoarul tușește la fiecare om care cunoaște și trece pragul.

daca doar medaliile ar conta(astfel valorizand intr-un obiect care altfel ne-ar fi complet impersonal, disparitia celor dragi) formularea ta \"același inevitabil altfel
de dureri\", ar merita remarcata ca avand semnificatia mai grea decat a unui intreg vraf de \"tinichele\"

mă străduiesc și eu cum pot. să rămână omul cu ceva din poem. că nu e frumos să plece cu mâna goală.

eu nu am inteles nimic din poezia aceasta. de ce nu spui mai simplu ce e de spus? si ce e cu procesul? in fine, nu imi explica, doar ca nu am eu sensibilitate pentru poezii de acestea

m-ai prins pe mine în subsolul textelor tale să te întreb ce e cu \"orice\"? și nu e poezie, e text. iar dacă nu e simplu, atunci nu știu ce e.