Cristian Munteanu

azi „azi-ul” e pieton mergând pe trotuare împletite e piele agățată pe umerașe din caninii vieții e plâns lunecând pe sub uși jupuite e cavernă între coastele muritorilor din rând azi

Merg la braț cu tăcerea, traversăm pe roșu și ne oprim în fața vitrinelor, să ne uităm în ochii celuilalt. Ea a fost cuvânt înainte și-acum (fiind tăcere) se poartă ca o maică stareță în

nu-mi place strada asta face un unghi la 90 de grade când dai colțu\' alte 90 și dai ochii cu destinul îi ia și-i aruncă ca pe niște zaruri are o batoză de buzunar păstrează din oameni doar

se așază cocorii în cerc pe scaunele astea fără spătare azi se îngroapă punctul de lumină e greu să-ncui pleoapele cu atâtea aripi pe ele azi se trage cu ochiul printre pene cocorii au

femeia se sărută având pe buze numele tuturor sfinților și al dracilor se iubește de parcă gâtul și umerii ei miros a pagini de carte abia tipărită i se spune dacă dumnezeu ar fi fost

Sunt teatrul unor conflicte epocale. Inima bate capul și ăsta, de-al dracu\', sună în continuare a gol.

azi cade câte un om secerat e zi de popice în rai se vând brățări din grâu împletit și răcoritoare la dozator azi e o buclă temporală întoarsă pe deget de fantele uliței caut să schimb două

cad bucățile de asfalt de pe mine mi se desfac stațiile de autobuz la încheieturi fluturii mici au întotdeauna nevoie de piroane e un fel de legea compensației merg oamenii doi câte doi vor

azi cad camerele din picioare e epidemie de singurătate se ia de la oameni la ele apăs cu mâinile împreunate ușa camerei unu doi trei patru cinci acum suflu pe gaura cheii nimic nu se mai

azi e o zi-plumb duce nada aproape de gurile premuritorilor e zi de pus pe rănile zeilor să se topească între oase contra cost iei o cartelă cu două drumuri dus spre iad (abonamente nu

răzvane, pe mine mă doare românia aici în spatele genunchiului sper să nu fie definitivă durerea ca să uit de ea repar felinarul de pe alee orbilor tu știi unde vine asta ?! să-i pun un bec să

Timpul înfige mii de secunde În mâna mea dreaptă, Pedepsită pentru a fi mângâiat Fruntea cerului, În timp ce surata ei vitregă Se-ascunde prin praful din drum. Ãsta sunt. Un Icar răstignit

azi e blană de câine bătut ym-ul e șirag de geamanduri de care se agață înecatul de mine se închid ferestrele ca niște guri de balenă despărțind împărțind lumile bat oameni în dinți și

mă leg la șireturi cu grația unui pelican (vers bun de poezie minimalistă) și-mi pare rău că sacul cu iubiri răsuflă în partea de deasupra ecuatorului hai fura-mi măduva din șira spinării și

mai plimbă-ți telefonul mobil pune-i lesa și scoate-l afară poate se ușurează de vreun număr al unui om dizolvat în ceilalți poate ajungi și la Romană să vezi cum se scurg anii verzi și anii

O vitrină clocește ouă faberge trec umbre de vulturi peste chipuri apuse privirile sunt un altfel de borcan cu formol. din guri de canal răzbate muzică de bâlci șobolanii se bronzează cu

când eram mic îi arătam mamei cum vine cineva cu o falcă-n cer și cu una în pământ mama fugea cu mine-n brațe de parcă venea furtuna și o prinsese secerand arunca apă în cuptor să nu iasă

prin mine mișună un sălbatic l-am văzut ieri la intersecția a două străzi cu nume banale (există iubire? și merită să trăiești?) aplecat de parcă avea răspunsurile în tolbă elibera

azi se întind cearceafurile ca un strat de smoală peste albele clape de pian anele și manolii sunt tencuiți în trotuare fiecare talpă e o mistrie netezind forme de relief vocea ta îmi

azi am avut branhii în loc de glezne totul a curs invers cuvintele au ieșit gata feliate s-au jupuit ziarele de pe carnea ferestrelor nu oglinzile de pe fruntea ziarelor la prânz am dat în

Mai sunt oare sculpori ? Asta m-am intrebat mergand spre mine. Cine se mai ocupa cu acesta meserie ingrata si prea putin remunerata. Apoi mi-am dat sema ca sculptorii fac parte din aceea categorie de

coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele fă-mă să nu mai semăn

Universul prieteniei este ca o sferă. De aceea fiecare lucru frumos mai câștigă o dimensiune...