dincoace de vitrine

azi se întind cearceafurile ca un strat de smoală peste albele clape de pian anele și manolii sunt tencuiți în trotuare fiecare talpă e o mistrie netezind forme de relief vocea ta îmi curge pe creștet din borcanele din care-și vopsește dumnezeu casa parcă și zăpada levitează cam la două degete de fericire lumea-ntreagă e o respirație ținută-n piept de copiii veșnic dincoace de vitrine iubito, eu zic să rupem cearceaful că uită lumea să respire fără noi