Cristea Aurora

Un vânt suav de primăvară Și-un tainic răsărit de Lună Face ca cerul să tresară Și noaptea să i se supună. E liniște în crengi și-n vise Și-un curcubeu seducător Porni spre Luna ce-l

Ajută-mă, Doamne, să-mi văd neputința Să nu mi se-ntunece în veci conștiința Să știu cum să scad și cum să adun Măsura reală a Cuvântului bun. Te rog, mă scoate din negrul Infern Și mă leapădă

Din vremuri de demult, apuse, neuitate, Dintr-o trăire sfântă, dulce solemnitate Fost trăitor în Rai și renegat de Duh Suflet orbecăind adesea prin văzduh. Un Om își plânge viața, pierdutul

Prin lumea care trece ostilă şi grăbită Şi unde nebunia e pe deplin trăită Te caut cu privirea, îţi caut ochii blânzi Să mă cufund în ei ca-n două mari oglinzi. Cu totu’-n mine eşti, în fiecare

Pe-o aripă în zare, pe-o aripă de dor Când lacrima din vise mă face ca să mor Pe cerul luminat şi ochii mei de foc Eşti o iubire amară, eşti cel mai simplu joc. M-ascund în visul meu ca să

De ce ne pierdem în nimicuri și căutăm nefericirea De ce în sufletele noastre reci pălește strălucirea De ce ne pervertim în lume și ne golim de vise Speranțe și dorințe vii atât de agresiv

Din tainică celulă, din cel mai mic nucleu Unealtă vie sunt, mâna lui Dumnezeu. Mă simt himeră brută, sunt lut aprins de dor, Cioplit să-mi fie chipul, Lui asemănător. M-am pervertit în lume şi

În drumul meu de zi cu zi pe-o stradă mică-n cartier Vedeam mereu pe scaun stând un vechi corăbier El mă privea ades vrăjit, îmi urmărea mișcarea Și își rotea zâmbind subtil cu mâna

O poezie e un cânt al iubirii Un vis, o speranţă, un dor O taină a desăvârşirii Talentului de creator. O poezie e lacrimă-n cer E rugăciune şi sfântă chemare Prin lume un vechi mesager

În perioada mea de glorie, cam pe la treizeci de ani, Aveam o fată tinerică dintr-o familie de ţigani Era rebelă şi focoasă şi-mi arunca priviri duioase În încăpere când intra mă-nfiora până la

Aș vrea să-L am pe Dumnezeu adânc în suflet și în gând Un pescăruș hoinar să fiu și liber să trăiesc zburând Aș vrea să am în fața mea văzduhuri minunate Iar diminețile să-mi fie clipă de clipă

În seara asta minunată, luna-mi zâmbește ireal Desprinsă parcă din poveste, are un luciu de cristal E o magie, e mister, e tot ce vrea să fie E-o dragoste așa profundă, că nu se poate scrie. În

Ce fantezii, ce doruri mute te străbat în noapte? De gândurile tale ajung ca nişte şoapte? Le simt adânc în mine, splendidă făptură, Sunt ca săgeţi suave şi pline de căldură. Îmbrățişări în

Suntem o plasă de nailon, croită cu nespusă artă, Suntem făpturi, mister, atom, cu fiecare soartă, Suntem ființe singure și triste, cu duh de Dumnezeu  Ce-și caută iertarea și pacea, mai

E-atâta jale si suspin în era cea modernă Că toate țările și-au pus grăbit drapelele în bernă Din fiecare stat aflăm cu infinită disperare Cum lumea e condusă cert pe drumuri funerare. Trăim un

Se scurge clipa-n deznădejde, nimic nu mai e sfânt Iar pe trotuarul lumii din ce în ce mai strâmt Răceala din privire şi lacrima ce doare În jungla vieţii sunt cele mai negre fiare. Balast şi

În sufletul adânc și a inimii văpaie Mă arde-un dor nebun, care mă-nconvoaie El stăruie cu drag în ochii mei căprui  Atunci când e de față, dar mai ales când nu-i. E un bărbat frumos,