Poezii

Contopiți unu'-n altul, contopiți orișicum Transformându-ți chimia într-un veșnic parfum Vei fi beat de plăceri, vei fi beat de dorință Și-ți voi scrie pe trup, încrustat pe ființă Cum de-aici

De n-aș avea în lume, de n-aș avea uitarea Din inimă să-mi spele, cu patos frământarea Aș crede mai mereu că-n viața asta-ntreagă Sunt simplu lut aprins ce nu se mai încheagă. Mă simt un vas

Un dor mă arde-n noaptea rece În mine moare-orice speranță În viața asta care trece Tu nu ai nicio siguranță. Ești lacrimă, ești lut și scut Un abur efemer și vis Ești tot ce-n lume n-ai fi

Un vânt suav de primăvară Și-un tainic răsărit de Lună Face ca cerul să tresară Și noaptea să i se supună. E liniște în crengi și-n vise Și-un curcubeu seducător Porni spre Luna ce-l

Din vremuri de demult, apuse, neuitate, Dintr-o trăire sfântă, dulce solemnitate Fost trăitor în Rai și renegat de Duh Suflet orbecăind adesea prin văzduh. Un Om își plânge viața, pierdutul

O poezie e un cânt al iubirii Un vis, o speranţă, un dor O taină a desăvârşirii Talentului de creator. O poezie e lacrimă-n cer E rugăciune şi sfântă chemare Prin lume un vechi mesager

De ce ne pierdem în nimicuri și căutăm nefericirea De ce în sufletele noastre reci pălește strălucirea De ce ne pervertim în lume și ne golim de vise Speranțe și dorințe vii atât de agresiv

În noaptea ce răsare și-n stele care pier Se vede Luna plină, un splendid giuvaier Un bec ce luminează pe fruntea obosită Cu grijă și mâhnire adesea pardosită. Ridică-o clipă ochii spre bolta

În perioada mea de glorie, cam pe la treizeci de ani, Aveam o fată tinerică dintr-o familie de ţigani Era rebelă şi focoasă şi-mi arunca priviri duioase În încăpere când intra mă-nfiora până la

În drumul meu de zi cu zi pe-o stradă mică-n cartier Vedeam mereu pe scaun stând un vechi corăbier El mă privea ades vrăjit, îmi urmărea mișcarea Și își rotea zâmbind subtil cu mâna

Din tainică celulă, din cel mai mic nucleu Unealtă vie sunt, mâna lui Dumnezeu. Mă simt himeră brută, sunt lut aprins de dor, Cioplit să-mi fie chipul, Lui asemănător. M-am pervertit în lume şi

Pe-o aripă în zare, pe-o aripă de dor Când lacrima din vise mă face ca să mor Pe cerul luminat şi ochii mei de foc Eşti o iubire amară, eşti cel mai simplu joc. M-ascund în visul meu ca să

Prin lumea care trece ostilă şi grăbită Şi unde nebunia e pe deplin trăită Te caut cu privirea, îţi caut ochii blânzi Să mă cufund în ei ca-n două mari oglinzi. Cu totu’-n mine eşti, în fiecare

Din stihuri și din versuri, din dragoste de lume Din aluaturi moi și tot soiul de hume Ne-ai încropit din univers, ne-ai zămislit din mare O viață dulce Tu ne-ai dat, c-o singură suflare. Din

Pe-o veştedă speranţă Ce vine din neant Şi-a mea nesiguranţă, Un preţ exorbitant. Pentru un vis ce trece Prin viaţa pe pământ Să vină, să vindece Un suflet, un cuvânt. Trăit azi cu

De-aş fi mereu precum o stea Şi-o strălucire de-aş avea Cometă ca să trec în zbor Să dau lumină tuturor. Când marea plânge sacadat Şi codrii cântă neîncetat Aș revărsa din mult prea

În sufletul adânc și a inimii văpaie Mă arde-un dor nebun, care mă-nconvoaie El stăruie cu drag în ochii mei căprui  Atunci când e de față, dar mai ales când nu-i. E un bărbat frumos,

Să nu mă lași, iubito, să trec spre alt hotar Să nu-mi pierd judecata și să ajung hoinar Ești mai presus de mine, ești odă și mister Ispita mea din lume, la care încă sper. Lucirea din privire

Ce se ascunde-n fiecare picătură Când sub povara densă, nori gemură, Şi scuturaţi de friguri şi tristeţe Îşi plâng ades trecuta lor nobleţe? Îngălbenite frunze de salcâm Căzute parcă de pe alt

Suntem o plasă de nailon, croită cu nespusă artă, Suntem făpturi, mister, atom, cu fiecare soartă, Suntem ființe singure și triste, cu duh de Dumnezeu  Ce-și caută iertarea și pacea, mai

În clipele de tulburare și-n visele care mă dor Mi-aș da pe gratis tot ce am, să nu rămân acum dator Când sunt cuprins de-o teamă mută și nu mai am scăpare Caut să fug, să mă scufund ca-ntr-o

Iubitul meu cu ochi căprui, cu suflet cald şi bun Mai ştiu eu oare cum să fac să nu mă mai supun Iubirii care mă frământă-ntruna cu foc mistuitor Şi-mi pârjoleşte inima toată în mod

Ascultă cum cântă pământul Cum visele reci mă dor Și-n frunze șuieră vântul Un pic, iubito, şi mor! Simt freamăt și-o grea apăsare Iar îngerii cântă în cor Azi soarele nu mai răsare Un pic,

Iubi-voi păsările cerului şi bolta cea albastră Iubi-voi tot ce-i sfânt din viaţa cea sihastră. Iubi-voi marea şi munţii cei stâncoşi Iubi-voi în tot locul pe sfinţii luminoşi. Iubi-voi Soarele

O lume plină de magie, un colț de univers, E-un început de poezie, e primul Său vers E prima Sa baladă, un cântec de iubire, E prima încercare din lunga convorbire. Ce ne arată sincer, frumos

Copil suav și dulce, trimis de Dumnezeu Ești darul cel mai mare al sufletului meu Ești oaza mea de pace, ești raza mea de dor Ești cântec și speranță, iubito, te ador! Și fiece secundă din

Se scurge clipa-n deznădejde, nimic nu mai e sfânt Iar pe trotuarul lumii din ce în ce mai strâmt Răceala din privire şi lacrima ce doare În jungla vieţii sunt cele mai negre fiare. Balast şi

E-atâta jale si suspin în era cea modernă Că toate țările și-au pus grăbit drapelele în bernă Din fiecare stat aflăm cu infinită disperare Cum lumea e condusă cert pe drumuri funerare. Trăim un

Secătuite clipe de viață și dezgust Când chinul ți se pare trăit în mod injust Ți-aduci acum aminte că ești un mic destin Și toată existența nu-ți este doar festin. Că fiecare lacrimă și orice

Pe-o stradă mică, delicată, din centru, din oraș, De care tot scria pe vremuri un vechi gazetăraș Ne-aduce har odată cu sfințenia Un edificiu cunoscut, pe nume Vovidenia. Căutători de

Suntem o plasă de nailon, croită cu nespusă artă, Suntem făpturi, mister, atom, cu fiecare soartă, Suntem ființe singure și triste, cu duh de Dumnezeu  Ce-și caută iertarea și pacea, mai

Ce fantezii, ce doruri mute te străbat în noapte? De gândurile tale ajung ca nişte şoapte? Le simt adânc în mine, splendidă făptură, Sunt ca săgeţi suave şi pline de căldură. Îmbrățişări în

În seara asta minunată, luna-mi zâmbește ireal Desprinsă parcă din poveste, are un luciu de cristal E o magie, e mister, e tot ce vrea să fie E-o dragoste așa profundă, că nu se poate scrie. În

Aș vrea să-L am pe Dumnezeu adânc în suflet și în gând Un pescăruș hoinar să fiu și liber să trăiesc zburând Aș vrea să am în fața mea văzduhuri minunate Iar diminețile să-mi fie clipă de clipă

- Ia uite, ce drăgălașă, spuse raza buclucașă!, privind cu duioșie spre sămânța ruginie. Ea a leșinat, săraca, greu atârnă promoroaca pe genele-i amorțite și de vânt învinețite. Să

Ajută-mă, Doamne, să-mi văd neputința Să nu mi se-ntunece în veci conștiința Să știu cum să scad și cum să adun Măsura reală a Cuvântului bun. Te rog, mă scoate din negrul Infern Și mă leapădă