Cristea Aurora

De n-aș avea în lume, de n-aș avea uitarea Din inimă să-mi spele, cu patos frământarea Aș crede mai mereu că-n viața asta-ntreagă Sunt simplu lut aprins ce nu se mai încheagă. Mă simt un vas

Un dor mă arde-n noaptea rece În mine moare-orice speranță În viața asta care trece Tu nu ai nicio siguranță. Ești lacrimă, ești lut și scut Un abur efemer și vis Ești tot ce-n lume n-ai fi

Un vânt suav de primăvară Și-un tainic răsărit de Lună Face ca cerul să tresară Și noaptea să i se supună. E liniște în crengi și-n vise Și-un curcubeu seducător Porni spre Luna ce-l

Din vremuri de demult, apuse, neuitate, Dintr-o trăire sfântă, dulce solemnitate Fost trăitor în Rai și renegat de Duh Suflet orbecăind adesea prin văzduh. Un Om își plânge viața, pierdutul

O poezie e un cânt al iubirii Un vis, o speranţă, un dor O taină a desăvârşirii Talentului de creator. O poezie e lacrimă-n cer E rugăciune şi sfântă chemare Prin lume un vechi mesager

De ce ne pierdem în nimicuri și căutăm nefericirea De ce în sufletele noastre reci pălește strălucirea De ce ne pervertim în lume și ne golim de vise Speranțe și dorințe vii atât de agresiv

În noaptea ce răsare și-n stele care pier Se vede Luna plină, un splendid giuvaier Un bec ce luminează pe fruntea obosită Cu grijă și mâhnire adesea pardosită. Ridică-o clipă ochii spre bolta

În perioada mea de glorie, cam pe la treizeci de ani, Aveam o fată tinerică dintr-o familie de ţigani Era rebelă şi focoasă şi-mi arunca priviri duioase În încăpere când intra mă-nfiora până la

În drumul meu de zi cu zi pe-o stradă mică-n cartier Vedeam mereu pe scaun stând un vechi corăbier El mă privea ades vrăjit, îmi urmărea mișcarea Și își rotea zâmbind subtil cu mâna

Din tainică celulă, din cel mai mic nucleu Unealtă vie sunt, mâna lui Dumnezeu. Mă simt himeră brută, sunt lut aprins de dor, Cioplit să-mi fie chipul, Lui asemănător. M-am pervertit în lume şi

Pe-o aripă în zare, pe-o aripă de dor Când lacrima din vise mă face ca să mor Pe cerul luminat şi ochii mei de foc Eşti o iubire amară, eşti cel mai simplu joc. M-ascund în visul meu ca să

Prin lumea care trece ostilă şi grăbită Şi unde nebunia e pe deplin trăită Te caut cu privirea, îţi caut ochii blânzi Să mă cufund în ei ca-n două mari oglinzi. Cu totu’-n mine eşti, în fiecare

Din stihuri și din versuri, din dragoste de lume Din aluaturi moi și tot soiul de hume Ne-ai încropit din univers, ne-ai zămislit din mare O viață dulce Tu ne-ai dat, c-o singură suflare. Din

Pe-o veştedă speranţă Ce vine din neant Şi-a mea nesiguranţă, Un preţ exorbitant. Pentru un vis ce trece Prin viaţa pe pământ Să vină, să vindece Un suflet, un cuvânt. Trăit azi cu

De-aş fi mereu precum o stea Şi-o strălucire de-aş avea Cometă ca să trec în zbor Să dau lumină tuturor. Când marea plânge sacadat Şi codrii cântă neîncetat Aș revărsa din mult prea

În sufletul adânc și a inimii văpaie Mă arde-un dor nebun, care mă-nconvoaie El stăruie cu drag în ochii mei căprui  Atunci când e de față, dar mai ales când nu-i. E un bărbat frumos,

Să nu mă lași, iubito, să trec spre alt hotar Să nu-mi pierd judecata și să ajung hoinar Ești mai presus de mine, ești odă și mister Ispita mea din lume, la care încă sper. Lucirea din privire