Poezie
Iubitul meu
1 min lectură·
Mediu
Iubitul meu cu ochi căprui, cu suflet cald şi bun
Mai ştiu eu oare cum să fac să nu mă mai supun
Iubirii care mă frământă-ntruna cu foc mistuitor
Şi-mi pârjoleşte inima toată în mod chinuitor?
Tu mă afunzi într-un abis, m-arunci în disperare
Fiinţa-ntreagă mi-o străbaţi, fără exagerare
Fior de drag şi pasiune, de gând răscolitor
Tu eşti enigma din privire, eşti cel mai mare dor.
Când sunt în preajma ta, iubite, simt că plutesc ca-n vise
Şi-am sentimente atât de-adânci, că nu pot fi descrise
Ţi-aş dezmierda obrajii netezi, ţi-aş mângâia făptura
Dragoste ţi-aş dărui, şi nu cu picătura.
Aş revărsa cu totu’-n tine fiece sărutare
Secunda s-o transform pe veci, să fie-o încântare.
Şi când topit de-un dor ascuns mă cauţi cu privirea
Eu să-ţi răspund suav şi dulce că mi-am găsit iubirea.
001.081
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristea Aurora
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 136
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristea Aurora. “Iubitul meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristea-aurora/poezie/14150832/iubitul-meuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
